Filme Filme europene Recomandat

Los amantes pasajeros (2013)

los-amantes-pasajeros-cartel1Los amantes pasajeros (2013) – Amanții pasageri

Regia: Pedro Almodovar
Scenariul: Pedro Almodovar
Distributia: Javier Cámara, Pepa Charro, Lola Dueñas, Raúl Allévaro, Carlos Areces, Lola Dueñas, Antonio de la Torre, Hugo Silva, Cecilia Roth,  José Luis Torrijo, Antonio Banderas, Penélope Cruz

Cateva consideratii dupa vizionare!

“Los Amantes Pasajeros este o comedie “light, very light”, aşa cum o descrie însuşi regizorul Almodóvar.” (extras din Mapa de Presa a “Independenta Film”).

Unii dintre spectatori si mai ales criticii de specialitate, au luat-o ca atare si au tocat marunt-marunt filmul. Pe nedrept, dupa parerea mea. Los Amantes Pasajeros respira fibra lui Almodovar. Trebuie doar sa iti deschizi mintea, sa iti eliberezi spiritul de toate tiparele si dogmele in care uneori intepenim fara rost si spre paguba noastra. Si numai in felul acesta reusesti sa te distrezi copios la un film extrem de amuzant  la suprafata si totusi atat de bine  asezat in adancime pe temele vechi, dar atat de actuale ale umanitatii: politica, marile finante, crima, drogurile, alcoolul, sexul, sexul, sexul si exprimarea identitatii sexuale si … pana la urma, raspunderea personala fata de toate cele de mai dinainte.

Los Amantes Pasajeros (Amantii Pasageri)_2caiet de presa

Pretextul de la care porneste toata aceasta comedie umana, proaspata si exuberanta pe teme vechi de cand lumea, este grav, extrem de grav in opozitie cu dezvoltarea ludica a intrigii, ori, tocmai aceasta antiteza devine pilduitoare pentru intelegerea faptului ca uneori hazul, umorul si satira sunt acele mijloace prin care omenirea reuseste adeseori sa puna capat unui dezastru iminent.

Fereasca Dumnezeu sa creada cineva ca aceasta este atutudinea sau nivelul de responsabilitate profesionala a echipajului vreunei nave care se confrunta cu o defectiune tehnica majora in timpul unui zbor. Dar fiecare dintre noi trebuie sa intelegem ca punerea laolalta a tipurilor de personaje diferite in habitaclul cursei aeriene Peninsula 2549, cu antecedentele lor si cu modul lor de comportare si de exprimare a personalitatii in conjunctura data, reprezinta pentru regizorul/scenarist Almodovar scopul caruia i s-a consacrat in intreaga sa cariera artistica. Prezentarea intr-o maniera deja branduita, a celor doua mari momente din viata omului: viata si moartea. Si intre ele, pentru ca traiectoria umanitatii sa aiba un sens, exista dragostea si sexul. Cu exprimarile lor multiple, asa cum multiple sunt si personalitatile umane.

Los Amantes Pasajeros (Amantii Pasageri)_1caiet de presa

La Los Amantes Pasajeros am ras descatusat, pentru ca creionarea personajelor, verva dialogurilor, situatiile create de scenariu – dezvaluite si limpezite gradat, interpretarea fiecarui actor in parte – toate acestea sunt extrem de bine articulate si dedicate acestei aparente de light comedy. Lubrifiantele generale sunt tequilla, mescalina si bineinteles …sexul. Sexul sub toate formele si atitudinile si preferintele stiute sau doar  inchipuite. Fara nicio retinere am ras, chiar si atunci cand comicul parea sa scape din fraul decentei. Nu am fost deloc agresata insa moral, pentru ca a existat in permanenta o limita – cum spuneam a decentei. Cum sa zic insa, depinde de fiecare spectator si de limitele pe care le accepta si de cat de deschis poate fi la minte.

los_azafatos_de_los_amantes_pasajeros_4438_622x466

Excelenta echipa de actori, fiecare in parte … o figura …, i-as enumera pe cei trei stewards – Javier Cámara, Raúl Allévaro, Carlos Areces (si momentul lor de cantec si dans 🙂 ), pe cei doi piloti – Antonio de la Torre, Hugo Silva, pe Cecilia Roth in rolul Normei, pe José Luis Torrijo in rolul lui Mas si sigur ca da, pe “intarziata virgina vizionara” Lola Dueñas in rolul Brunei. Si nu in cele din urma, Antonio Banderas, Penélope Cruz – aparitii scurte, asa, ca un fel de porte bonheur, sau ca un fel de emblema a “brandului” Almodovar :).

Muzica excelenta, coloana sonora originala apartine lui Alberto Iglesias (Tinker Tailor Soldier Spy – 2006).

Iata si Fǖr Elise de pe banda sonora a filmului.

los-amantes-pasajeros-292912l-imagine

Cinematografia semnata de José Luis Alcaine (Volver, Bad Education, La piel que habito), colaborator de cursa lunga al lui Almodovar, este vie, plina de culoare si aplicata spatiului de joc. Cu desfasurare romantica in cele cateva scene de exterior, unde realizeaza cateva prim planuri superbe ale frumoasei si expresivei actrite Blanca Suaréz (Ruth).

Vizitati si site-ul filmului: http://www.losamantespasajeros.com/

Sfatul meu este sa vedeti acest film (bineinteles cu mintea deschisa si cu dragoste pentru Almodovar).

Nota: 7/10

[yframe url=’http://www.youtube.com/watch?v=vQbiAK_3HcE’]

Articole similare

Un tehno-thriller în Orientul Mijlociu: Tehran (2020)

Dan Romascanu

L’illusionniste (2010)

Delia Marc

Victimele războiului: Frantz (2016)

Dan Romascanu

2 comments

Jules 11 iunie 2013 at 11:51

Şi eu am considerat necesar să-l văd până la capăt, după ce vremea TIFFească m-a alungat din faţa uriaşului ecran pe care fusese proiectat la deschidere. Să purced!

Reply
Ioana 12 iunie 2013 at 01:19

Buna seara! Da, intr-adevar pare o comedie mai light, insa Almodovar reuseste totdeauna sa plaseze idei profunde chiar in astfel de situatii. Abia astept sa il vad si eu! Multumim de recenzie!

Reply

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult