Prin blogosfera literara Recomandat

Prin blogosfera literară (12 – 18 septembrie 2016)

Razboiul Mondial al FumatorilorMarius Chivu scrie în Dilema veche despre ”Războiul Mondial al Fumătorilor”, de Marin Mălaicu-Hondrari: ”Mai degrabă o carte de atmosferă a cărei lectură devine un tabiet în sine, o carte subţire ca o foiţă de ţigară, plăcută ca orice viciu, senzuală şi vag misterioasă precum actul fumatului, scrisă elegant şi cu umor fin în dimensiunea satirică a scenariului tabagic distopic, Războiul Mondial al Fumătorilor este o fantezie sculptată în fum, un omagiu adus tutunului de la prima la ultima filă.”

Al doilea roman al lui Radu Găvan, ”Neverland”, are parte de o recenzie pe blogul Cititorul de cărți, semnată de Lucian Mustață: ”Deși Radu Găvan dezvoltă acțiunea într-o manieră atractivă pentru cursul lecturii, punctele forte ale cărții stau în dualitatea relațiilor pe care acesta le construiește între personaje: pe de-o parte Letiția primește de la tatăl său, Anton, toată bucuria și „lumina” pe care acesta i-o poate oferi (și bonus o excursie la Disneyland), iar pe de altă parte, descrisă într-un mod brutal și foarte plastic, traumele la care Ionuț Ghioc este supus până ajunge în slujba lui Luis – o antiteză totală. Radu Găvan se joacă cu caracterul uman și o face bine. Ne arată în Neverland ce sacrificii este dispus să facă un părinte pentru copiii săi şi ce compromisuri este dispus să facă un individ pentru a-și duce viața pe o treaptă superioară a existenței.”

Camera de sticlaDespre cartea ”Camera de sticlă”, de Simon Mawer, scrie Dana Dumitru pe BookishStyle: ”Cu o construcție vibrantă și alertă, povestea acestui roman este o îmbinare armonioasă de elemente sociale, politice și de dragoste, împachetate frumos pe fundalul tulburărilor istorice din perioada interbelică a statului recent format, Cehoslovacia. Dincolo de problematica erosului, a situației evreilor și ocupației naziste, Simon Mawer creează un personaj memorabil, de sine stătător, care rezistă de-a lungul timpului, în ciuda tuturor schimbărilor. Este vorba de însăși camera de sticlă (der glasraum), decorul central care va influența pe căi nebănuite destinul tuturor celor care îi calcă pragul.”

Costi Piștea a citit Jurnalul Annei Frank, după ce a vizitat lagărul de la Dachau, și își scrie impresiile despre această carte cutremurătoare: ”Dincolo de maturitate, am remarcat fineţea observaţiilor sale psihologice şi uşurinţa cu care reuşea să-i citească pe ceilalţi locatari ai anexei, chiar şi pe mama sa, cu care nu avea o relaţie prea grozavă. Gesturile mărunte ale fiecărei zile, reacţiile de panică, organizarea vieţii în clandestinitate, relaţiile cu exteriorul, cu cei care se încumetau să le asigure supravieţuirea aducându-le de mâncare, sunt câteva direcţii pe care le acoperă ideile Annei Frank, care se foloseşte de jurnal şi pentru a se descărca emoţional. De câteva ori, se plânge că nu are cu cine să comunice, că niciunul dintre clandestini nu este capabil să o asculte şi să o înţeleagă, drept pentru care scrisul i se pare cea mai potrivită soluţie. Treptat, nevoia de comunicare şi apropierea de Peter, băiatul celeilalte familii, se coagulează într-un soi de îndrăgostire adolescentină, care pare că o ajută pe Anne să uite de situaţia în care se află.”

Sim de la LumealuiSim scrie despre ”Aristotel și Dante descoperă secretele universului”: ”Cu toate că mi se pare puțin utopică (nu știu câți părinți ar fi atât de relaxați și chiar încurajatori atunci când vine vorba de comunitatea LGBTQ) mi s-a părut o carte scrisă cu un fel de candoare aparte. Și stau și mă gândesc că aș recomanda-o adolescenților neapărat. De fapt, nu numai lor, dar probabil se identifică mai ușor cu unele elemente din carte. Și ca să nu tot bat câmpii despre cât de mult mi-a plăcut, să vă spun puțin și despre poveste. Ari (Aristotel) este un băiat crescut într-un mediu destul de închis. Cu o familie cu numeroase secrete, un frate aflat în închisoare, un tată urmărit de fantomele trecutului și nu prea afectuos, Ari este un adolescent confuz care își pune constant întrebări. Prietenia lui cu Dante începe la piscină și în scurt timp cei doi devin de nedespărțit. Ambii au origini mexicane, dar fiecare are o perspectivă diferită asupra acestei moșteniri culturale.”

Recenzii cărţi pe Filme-carti.ro în această săptămână:

-”Amintirea dragostei”, de Jim Fergus

-”O fecioară nesăbuită, de Ida Simons

-”444 de fragmente memorabile ale lui Neagu Djuvara

-”Cartea copilăriilor”, volum coordonat de Dan Lungu și Amelia Gheorghiță

Articole similare

Cioran, Eliade, Ionesco: Uitarea fascismului, de Alexandra Laignel-Lavastine (III)

Jovi Ene

Poate o femeie să supraviețuiască într-o lume a bărbaților? – Marele marinar, de Catherine Poulain

Jovi Ene

Top 5 cele mai bune filme văzute pe Netflix în octombrie 2022

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult