Carti Carti de fictiune Recomandat

O fecioară nesăbuită, de Ida Simons

o-fecioara-nesabuita”O fecioară nesăbuită”, de Ida Simons

Editura Polirom, Colecția Biblioteca Polirom. Esențial, Iași, 2016
Traducere din limba neerlandeză și note de Gheorghe Nicolaescu

Destinul Idei Simons este destul de tragic și o parte din acesta este transmis și în singurul ei roman terminat, la vârsta de 48 de ani, ”O fecioară nesăbuită”. Descoperim aici, sub aparența vivacității vârstei protagonistei – 12 ani –, un soi de tristețe care nu ne părăsește nicio clipă. Ida Simons putea deveni una dintre cele mai importante pianiste ale secolului trecut, dar cariera înfloritoare s-a curmat brusc după ce a trimisă de către naziști prin mai multe lagăre de concentrare. A supraviețuit, dar nu a mai putut cânta niciodată, a scris puțin, printre care și acest roman, a murit la doar 49 de ani.

Dacă despre talentul său de pianistă nu pot spune nimic, talentul ca romancieră este tot timpul prezent în ”O fecioară nesăbuită”. Primul motiv este simplu: este foarte greu ca, la vârsta de 48 de ani, să te pui în locul și în mintea unei fetițe de doar doisprezece ani: Ida Simons nu alege să folosească formula atât de uzitată a unui narator extern, ci alege calea mai dificilă de a nara tot romanul din perspectiva copilei Gittel, care povestește la persoana întâi toată experiența sa, care poate fi considerată atât jucăușă și adolescentină, dar și traumatizantă pe alocuri, de tânără evreică dintr-o familie oarecum săracă, aflată într-o luptă continuă pentru supraviețuire, atât financiară, cât și familială, din perioada interbelică.

De fapt, toată această carte ne înfățișează primele semne ale maturizării eroinei: Gittel se găsește într-o lume ambivalentă, unde încearcă să se strecoare printre desele certuri și schimbări de domiciliu ale familiei sale, dublate de eșecurile repetate în domeniul afacerilor ale tatălui său (care pare a fi maestrul ghinioanelor), pentru a-și îndeplini propriile trăiri, a-și descoperi propria nefericire. Dacă lecțiile repetate de pian, unde aspiră să reușească, în ciuda impresiilor profesorilor săi, par a fi doar o imagine în oglindă a autoarei cărții, ceea ce impresionează este apropierea realizată între ea și Lucia, deja femeie la vârsta de 29 de ani. Nu am mai întâlnit o astfel de prietenie în literatură sau în viața de zi cu zi, dar ea pare sinceră și folositoare, tocmai pentru Gittel are nevoie cumva de o formă de desprindere față de familia sa, destul de acaparatoare:

”Marea atracție pe care o exercita asupra mea se datora în bună măsură faptului că era cu totul altfel decât toate femeile pe care le cunoșteam. Vorbea puțin, nu râdea mult și era perfect stăpână pe sine. Purta haine și culori care i se potriveau, nu pentru că, întâmplător, erau la modă. Într-o epocă în care toate făpturile feminine își etalau părul tuns scurt, băiețește, și ceafa rasă, ea purta părul lung, despărțit de o cărare la mijloc și strâns într-un mic coc pe ceafă. M-am bucurat că mama îmi interzisese să mă tund atunci când o implorasem să-mi dea voie.” (pag. 52)

Ida Simons
Ida Simons

Așa cum spunea, este momentul în care Gittel se transformă dintr-o fetiță într-o adevărată domnișoară, în care se văd perfect transformările vieții de adolescentă: ea începe să gândească altfel decât până atunci, începe să aibă încredere în oamenii maturi (”După o săptămână eram sclava Luciei.”), dorește în același timp să continue să copilărească (jocurile rămân pasiunea sa), dar și să fie acceptată în rândul adulților, să participe la discuțiile cu ei și să ia hotărâri cu privire la propria persoană. În același timp însă, frăgezimea vârstei se vede de la distanță, iar cititorul matur deslușește treptat faptul că e o mare diferență între ceea ce înțelege un copil și ceea ce înțelege adultul dintr-o frază sau din succesiuni de evenimente. Gittel ajunge astfel la momente în care îi este înșelată încrederea, când este certată pentru inocența și bunăvoința sa. Etape obligatorii spre maturizare, am putea spune.

Pe de altă parte, dacă lăsam la o parte destinul tinerei adolescente, vom putea descoperi în romanul Idei Simons și câteva dintre obiceiurile familiilor evreiești din Europa interbelică. Pendularea permanentă între Haga și Anvers, cu o pauză de resuscitare financiară la Berlin, nu determină schimbarea obiceiurilor familiei, atât în privința mâncării, cât și a grijei pentru tradițiile evreiești, cum ar fi această interesantă aplecare spre asigurarea celor necesare cerșetorilor sau tinerilor veniți de la distanță:

”De o altă încercare aveam parte în fiecare vineri seară. Unchii aduceau cu ei de la șul (sinagogă) un șnorăr (cerșetor), care era pus la masă întotdeauna între mine și Rosalba. Sufeream în tăcere, silită cum eram să-l aud cum leorpăie și clefăie, căci manierele cerșetorilor la masă lăsau serios de dorit, însă știam că bunica mi-ar fi tras un perdaf pe cinste dacă m-aș fi plâns. În timpul săptămânii aveam adeseaun griner permanent. Griner-ii (pronunția în idiș a cuvântului german grüner) nu erau cerșetori, ci bărbați tineri din Polonia și împrejurimi, veniți la Anvers să învețe meșteșugul șlefuirii diamantelor. De îndată ce-l dobândeau și începeau astfel să câștige ceva, nu mai erau interesați de mese gratuite; atunci un grimer nou-venit lua locul precedentului. În privința asta, dovedeau o cinste și o solidaritate exemplare. Erau băieți sfioși și liniștiți, care nu vorbeau decât polona și o variantă de idiș, pentru noi de neînțeles. Înfulecau cât puteau și, la fel de liniștiți și sfioși cum intraseră, dispăreau salutând scurt înainte să se termine masa. Printre șnorării de meserie erau figuri pitorești, căci un șnorăr care își lua meseria în serios era convins că îndeplinea o funcție socială importantă, plăcută lui Dumnezeu. Nu oferea el semenului său prilejul să facă o faptă bună care era trecută în contul binefăcătorului de către îngerul însărcinat să facă asta? Nu valora asta mult mai mult decât câteva îmbucături de mâncare ori un pumn de monede? De fapt, cine era adevăratul beneficiar?” (pag. 32-33)

”O fecioară nesăbuită” este un roman agreabil, perfect pentru un început de toamnă fierbinte. Ochii cititorului adult ar putea descoperi mai ușor lumea aceasta locuită încă de către un copil de 12 ani, dar romanul poate fi citit cu plăcere și de către un adolescent, pentru că astfel va învăța să deslușească între maturii care îl înțeleg și îl ajută și cei care doar îl folosesc în diferite scopuri personale, îi înșală încrederea și îl dezamăgesc, Ida Simons scrie cu suficient talent pentru a fi pe înțelesul tuturor.

Puteți cumpăra cartea: Editura Polirom/Libris.ro/Elefant.ro/E-book.

Articole similare

Prin blogosfera cinefilă (23 noiembrie – 6 decembrie 2015)

Jovi Ene

Pe când eram doar niște puști, de Patti Smith

Andreea Andrusca

Top filme care ne-au dezamăgit în 2012

Mihaela

2 comments

Laura 14 septembrie 2016 at 17:35

M-ai convins s-o urc urgent in topul cartilor de cumparat 🙂 Chiar am nevoie de lecturi noi, nu am niciun chef sa ma apuc de alea care stau deja in teanc si numai nu ma roaga sa le citesc.

Reply
Jovi 15 septembrie 2016 at 10:38

Mă bucur că ți-a stârnit interesul, sunt curios ce impresie îți va face.

Reply

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult