Stiri

Lansarea volumului V al seriei Istoriei cinematografiei in capodopere. Virstele peliculei, de Tudor Caranfil, la cea de-a VIII-a editie a B-EST IFF

Joi, 22 martie, de la ora 18.30, in cadrul Festivalul International de Film „Bucuresti” (B-EST IFF) va avea loc lansarea celui de-al V-lea volum Istoria cinematografiei in capodopere. Virstele peliculei. De la „Cetateanul Kane” la „Traiasca Mexicul!” (1939-1979) semnat de Tudor Caranfil si aparut recent in colectia „CINEMA” a Editurii Polirom.
Lansarea si intilnirea cu cinefilii vor avea loc in Sala de Marmura de la Cinema Studio (Bd. Magheru nr. 29), Bucuresti.

Evenimentul va avea loc in cadrul celei de-a VIII-a editii a Festivalului International de Film „Bucuresti” (B-EST IFF), ce se va desfasura in perioada 19-25 martie, la Bucuresti.

Alaturi de autor, va lua cuvintul criticul de film Codruta Cretulescu.

Virstele peliculei este primul proiect editorial ce apartine unui autor roman si care a fost inclus in lista celor mai bune carti de film, propusa editorilor europeni de un juriu international independent, cu sprijinul Federatiei Internationale a Criticilor de Film (FIPRESCI).

Daca primul volum al seriei a fost dedicat aparitiei si cristalizarii estetice a „filmului mut”, al doilea descria apogeul „Marelui Mut”, al treilea, rascrucea aparitiei sunetului, iar al patrulea volum analiza solutiile pe care artisti cu temperamente diferite le-au gasit in manipularea posibilitatilor tehnice ale imaginii sonorizate, in cel de-al cincilea volum Tudor Caranfil deconspira detaliile fascinante din spatele camerelor de filmat si ofera o intelegere aprofundata a povestilor din filmele analizate.

Cel de-al cincilea volum Istoria cinematografiei in capodopere cuprinde comentariile detaliate (alaturi de nesfirsitele serii de anecdote) ale lui Tudor Caranfil asupra citorva filme reprezentative pentru perioada 1939-1979: Cetateanul Kane (1941, Orson Welles), Speranta (1945, Andre Malraux), Domnul Verdoux (1947, Charlie Chaplin), Al 41-lea (1956, Grigori Ciuhrai), Traiasca Mexicul! (Serghei Eisenstein).

„Apreciez la Tudor Caranfil mersul impotriva curentului, curajul de a-si sustine parerile chiar si atunci (sau mai ales atunci) cind are de dus razboi cu toata lumea. Dar Caranfil n-ar mai fi Caranfil daca s-ar plia pe opinia majoritatii, si cred ca acesta este meritul sau cel mai mare.” (Alex. Leo Serban)

Tudor Caranfil (n. 1931, Galati), absolvent al Facultatii de Filosofie din Bucuresti in 1957, este critic si istoric de film, realizator de emisiuni TV. in anii ’60 a initiat „Seara prietenilor filmului”, prima forma a Cinematecii romane. A mai publicat: 7 capodopere ale filmului mut (1966), F.W. Murnau (1968), Romanul unui film: „Cetateanul Kane” (1978; editia a II-a, 2008), In cautarea filmului pierdut (1988), Dictionar de filme romanesti (2002; editia a II-a, 2004), Dictionar universal de filme (2002; editia a II-a, 2003; editia a III-a, 2008), Pe aripile vintului (2003). In 2011 i s-a acordat Premiul „D.I. Suchianu” pentru intreaga cariera de critic si istoric de cinema.

Festivalul International de Film „Bucuresti” reprezinta prima mare competitie cinematografica de film de lung metraj organizata la Bucuresti, incepind din anul 2005.

Articole similare

Câteva știri din lumea culturală românească (9 – 15 martie 2015)

Jovi Ene

Nominalizari Oscar 2012: cel mai bun documentar

Jovi Ene

Câteva știri din lumea culturală românească (21 – 27 ianuarie 2019)

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult