Carti Carti pentru copii Recomandat

Cărți pentru copii: Pete Motanul. Ador tenișii albi

”Pete Motanul. Ador tenișii albi”

Text de Eric Litwin
Ilustrații de James Dean
Editura Nemi, București, 2017
Traducere din limba engleză de Cristina Nan

O carte recomandată copiilor de peste trei ani, deși sunt sigur că, cel puțin din punct de vedere vizual, toți copiii vor fi încântați. Cum nu știam nimic despre Pete Motanul, acum am aflat câteva lucruri despre el și despre autorii acestuia: Eric Litwin, cel care semnează textul (prima lui carte ilustrată), este un om amuzant și non-conformist (chitarist, solist, cântăreț la banjo și povestitor); James Dean – ilustratorul – pare seriosul dintre cei doi, fiind specializat în ingineria electrică, devenit însă artist-desenator.

Cât despre personajul principal, Pete Motanul, el este un motan ce nu acceptă convențiile, mai ales cele privind pisicile, și îi place să se plimbe prin oraș încălțat cu niște teniși albi, cântând:

”Ador tenișii albi!
Ador tenișii albi!
Ador tenișii albi!”

Dar o serie întreagă de aventuri îi colorează tenișii motanului, astfel încât, de fiecare dată, este nevoit să își reconsidere ”adorația” și să se conformeze noii culori, pe care… o adoră. Este o mini-lecție de acceptare a inevitabilului, de obișnuință cu un lucru care nu mai poate fi schimbat și de evoluție spre noi idei, spre noi proiecte. De altfel, morala poveștii ne-o spun chiar autorii, în mod amuzant:

”În orice ai călca, trebuie să mergi mai departe.”

Mi-au plăcut mult ilustrațiile creatorului personajului Pete Motanul, James Dean, foarte colorate (doar era necesar, vorbim totuși de mulți teniși colorați!) și atractive, care te integrează perfect în povestea scurtă și foarte amuzantă. Așa cum spuneam, pentru copii va fi o plăcere să răsfoiască volumul, iar pentru adulți să le-o citească celor mici.

Puteți cumpăra cartea: Editura Nemi/Libris.ro/Elefant.ro.

Articole similare

Prin blogosfera literară (6 – 12 aprilie 2015)

Jovi Ene

Revista presei culturale (21 – 27 august 2015)

Jovi Ene

Despre toleranță, discriminare și libertate: Acasă, pe drum, de Elena Stancu și Cosmin Bumbuț

Jovi Ene

1 comment

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult