Filme Filme europene Recomandat

Perfetti sconusciuti (2016) – Complet străini

Perfetti sconusciuti (2016)

Regia: Paolo Genovese
Scenariul: Filippo Bologna, Paolo Costella, Paolo Genovese, Paola Mammni, Rolando Ravello
Distributia: Giuseppe Battiston (Pepe),  Marco Giallini (Rocco), Kasia Smutniak (Eva), Valerio Mastandrea (Lele), Anna Foglietta (Carlota), Edoardo Leo (Cosimo),  Alba Rohrwaxher  (Bianca)

Ar trebui sa incep aceasta cronicuta cu imaginile desfasurate in timp … pas cu pas … ale eclipsei totale de luna, care guverneaza filmul in discutie. Luna in desfasurarea acestui fenomen astronomic, reprezinta in mod simbolic, cheia decodificarii mesajului filmului. Ea – rece si palida, isi ascunde cu pudoare fata, pe masura ce se starneste si se amplifica intriga povestii, ajungand ca in punctul culminant, sa isi acopere integral stralucirea. Suntem de acum, pe “The Dark Side of The Moon”, dupa cum bine ne spune Pink Floyd.

Bezna totala… atat pe cer, cat si in viata data peste cap a personajelor noastre.

Apoi, iata, varful eclipsei este depasit si astrul, sus pe bolta, isi recapata stralucirea… viata merge inainte.

Scheletele sunt din nou ingropate in dulapurile celor trei familii, la care se adauga cel de-al saptelea personaj, neinsotit de perechea sa.

Prin urmare, avem de-a face cu povestea clasica a reunirii in jurul unei cine copioase, stropite cu vinuri alese (vezi flaconul de 25 euro! a unei licori bio…nu-mai-stiu-cum 🙂 ), intr-un superb apartament, dintr-un superb cvartal de locuinte luxoase, undeva intr-un oras din Italia, a patru prieteni vechi (inca din adolescenta), trei dintre ei insotiti de consoarte, al patrulea urmand sa le prezinte pentru prima oara, pe Lucia, noua sa iubita.

Pana aici, nimic nou sub soare … pardon – sub luna. Fiecare familie are niscaiva probleme, normale – cat-de-cat- in casnicii. Rocco este chirurg specializat in plastii, nevasta lui, Eva, este psihoterapeut si au o fiica de aproape 17 ani, Cosimo este taximetrist, de curand casatorit cu Bianca si abia hotarati sa faca un copil, iar Lele este casatorit cu Carlota si au doi copii reusiti. Iar Pepe, ah, Pepe … veti auzi si veti vede!

Dar iata ca isi baga dracul codita si marul otravit, aruncat in mijlocul mesei, se dovedeste a fi …telefonul mobil … cu toate cele bune si rele pe care ni le aduce in viata noastra de zi cu zi. Amen!

Suntem dependenti de el, ceas de ceas, minut de minut, internetul pe care il consideram Dumnezeul nostru care ne faciliteaza accesul si relationarea  oriunde, catre orice si cu oricine, poate deveni,,, cand nici nu ne asteptam, usa de intrare in iad (unde sigur ca ne asteapta Scaraotchi, sa ne friga putin pielea).

Pentru ca nu-i asa, exista numeroase cazuri de familii destramate din cauza unui amarat de SMS si alt gen de mesaj, sau fotografie, sau … mai stii ce … descoperit/interceptat, cand nu te astepti. Adio intimitate!

 

Telefonul este “cutia neagra a familiei”.

Si cineva propune un joc. Ce-ar fi daca … “ne-am cunoaste intre noi la perfectie, punand celularele jos, citind si ascultand cot la cot, toate mesajele interceptate.” Cel mai bun mecanism psihologic, ca ceilalti si fiecare, sa afle cine esti si ce faci 🙂 .

Desi, nu-i asa, “numai taranii se asaza sa manance la masa, si-si pun telefonul in fata.”

Cum spuneam, dracul gol isi baga codita! Si cum spuneam, adio intimitate!

Personajele noastre marseaza la aceasta “inocenta” propunere. Vom vedea cat de inocenta este sa le fie. Insa fiecare dintre comeseni se simte stapan pe soarta lui, se considera curat si plin de respect fata de celula sfanta numita familie.

Si de aici incolo, intr-un ritm care te lasa cu sufletul la gura urmarind actiunea, refuland des la sarjele de umor spumos care elibereaza tensiunea, razand mai subtire sau mai gros la replicile foarte bine scrise si masurate, intram in intimitatea fiecarui individ si a fiecarui cuplu, lovindu-ne  de probleme de morala, de etica, de incredere, de suspiciune, de pericole ale vietii, de intrebari legate de cine suntem, la ce visam, de ce ne temem, ce ne dorim, ce stim despre copii, cine sunt copiii nostri, cum ii educam, care sunt nevoile femeilor in viata, dar ale barbatilor, cum si de ce ne facem vinovati in fata celorlalti, cum uitam si cum iertam vina, daca si unde gasim puterea sa recunoastem in fata celorlalti – cine suntem cu adevarat … si ca un corolar – cat de fragili suntem! Cu totii!

Dramatica si in acelasi timp, amuzanta poveste!

Si acum sa ne inchipuim un truc … pe repede inapoi, cadrele peliculei se intorc in cutiuta etichetata cu cuvintele “ce ar fi fost daca”!

In concluzie, jocul adevarului, cu celularele pe masa, NU s-a jucat! Adevarurile (ce cuvant gol de continut, adeseori), au ramas ingropate in cutia neagra a fiecarui personaj. “Adevarul” 🙂 “E o greseala sa ne punem cu el”.

Eclipsa s-a incheiat, luna rece si palida priveste catre eroii povestii, fiecare pereche se suie in masina si porneste spre casa (si noi, spectatorii, avem speranta – firava, ce-i drept, ca spectrul temerii descoperii micilor/marilor tradari de orice fel, va mai stavili/indrepta greseala fiecaruia) si o ultima imagine, minunata din punct de vedere cinematografic si psihologic in acelasi timp, ni-l infatiseaza pe Pepe, oprindu-si masina in noapte pe un pod si executandu-si miscarile de gimnastica 🙂 , pe care fiecare spectator le va interpreta dupa putinta sa.

Supapa de oxigen si de incredere in barbatul cat de cat perfect (caci perfect-perfect nu cred sa existe macar unul), este Rocco, medicul chirurg plastician si spun asta, onsiderand ca aici este singura scadere a scenariului J.

Un scenariu bun in rest, chiar foarte bun, presarat cu tot ce tine de firea umana (barbatii la stanga si femeile la dreapta), care serveste o echipa de actori de prima mana, toti sub bagheta lui Paolo Genovese, pe care eu, una nu l-am mai intalnit pana acum (mea culpa, probabil), dar sper s-o fac de acum inainte.

Cu o cinematografie vie si alerta, semnata de Fabrizio Lucci si o coloana sonora originala semnata de Maurizio Filardi. Si iata si o piesa de final, interpretata de Fiorella Mannoia.

Un film care – cu usurinta, poate fi urcat pe scandura scenei, asa cum invers, de exemplu, a fost cazul piesei Yasminei Reza – Le Dieu du carnage, transpusa pe ecran de catre Roman Polanski in 2011. 🙂

Si iata cele cateva cuvinte care au insotit anunturile Independenta Film, privind avanpremiera si difuzarea acestui film pe piata, incepand din 28 aprilie.

“Fiecare dintre noi are trei vieți. Una publică. Una privată. Și una secretă.
Toate sunt în telefonul tău.
Ce se întâmplă când prietenii tăi află tot?
Cât de bine te cunosc ei?
Cât de bine îi cunoști tu?

Complet străini  O comedie despre lucruri care nu vi se vor părea deloc străine ”.

Din nou va indemn sa mergeti pe mana mea, la vizionarea acestui film. Dar lasati celularele acasa si aveti grija, ca din cand in cand, sa faceti curatenie prin mesajele adunate. Pentru sanatatea dumneavoastra. De orice fel!

Nota: 8.5/10

Articole similare

Destinul tragic al unei femei care a fost și regină: Mary Queen of Scots (2013)

Dan Romascanu

What If (2013)

Delia Marc

Periferic (2010)

Delia Marc

1 comment

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult