Cartea pisicii, de Cristian Teodorescu și Mardale

Cristian Teodorescu nu încetează să mă surprindă. Am citit cele trei cărţi cele mai recente ale sale şi fiecare dintre ele este complet diferită de celelalte. ‘Medgidia, oraşul de apoi‘, apărută în 2009, era un excelent roman compus din episoade distincte şi cu personaje diferite, un mozaic al căror elemente componente alcătuiau o imagine picareasca şi colorată a istoriei oraşului aproape anonim din Bărăgan de-a lungul secolului trecut. ‘Şoseaua Virtuţii. Cartea Cîinelui‘ era centrată în jurul unui personaj principal a cărui biografie trasa istoria tranziţiei post-decembriste, iar tonalitatea era cea a realismului social, cu nuanţe subtile de pamflet. Acum am avut plăcerea să ţin în mâini vreme de câteva ore şi să mă delectez cu lectura şi ilustraţiile din ‘Cartea pisicii’ (Ed. Polirom, 2017) – o colecţie intimă de schiţe care nu depăşesc majoritatea 2-3 pagini, în care este relatată, precum sugerează titlul, povestea unei pisici. Originalitatea este că povestea este relatată de ea, de animalul domestic care este descoperit aproape mort şi salvat de Daniela, soţia scriitorului, undeva pe o şosea de ţară şi adus în apartamentul bucureştean al perechii, unde devine, ca în orice casă de iubitori de animale, locatar de drept şi de suflet.

Există în vremurile noastre o modă a pasiunii pentru pisici şi cine are cont Facebook cu greu poate ocoli fenomenul, căci pasionaţii iubitori ai rasei feline par a fi extrem de extrovertiţi, postând cu frenezie fotografiile şi filmuleţele în care apar animalelor lor favorite, din casele proprii sau din surse terţe, motani şi pisici mai mult sau mai puţin celebre, regi şi regine ale frumuseţii sau simpli vagabonzi surprinşi pe stradă. Nu este de altfel o pasiune nouă, admiraţia dacă nu adoraţia pentru neamul pisicesc traversează istoria şi cultura povestită, pictată sau scrisă de la Egiptul antic şi până la T S Eliott şi al său ‘Old Possum’s Book of Practical Cats‘ care a fost şi la originea musical-ului de mare succes ‘Cats’:

The Naming of Cats is a difficult matter,
It isn’t just one of your holiday games;
You may think at first I’m as mad as a hatter
When I tell you, a cat must have THREE DIFFERENT NAMES.
First of all, there’s the name that the family use daily,
Such as Peter, Augustus, Alonzo or James,
Such as Victor or Jonathan, George or Bill Bailey—
All of them sensible everyday names.
There are fancier names if you think they sound sweeter,
Some for the gentlemen, some for the dames:
Such as Plato, Admetus, Electra, Demeter—
But all of them sensible everyday names.
But I tell you, a cat needs a name that’s particular,
A name that’s peculiar, and more dignified,
Else how can he keep up his tail perpendicular,
Or spread out his whiskers, or cherish his pride?
Of names of this kind, I can give you a quorum,
Such as Munkustrap, Quaxo, or Coricopat,
Such as Bombalurina, or else Jellylorum-
Names that never belong to more than one cat.
But above and beyond there’s still one name left over,
And that is the name that you never will guess;
The name that no human research can discover—
But THE CAT HIMSELF KNOWS, and will never confess.
When you notice a cat in profound meditation,
The reason, I tell you, is always the same:
His mind is engaged in a rapt contemplation
Of the thought, of the thought, of the thought of his name:
His ineffable effable
Effanineffable
Deep and inscrutable singular Name. (Sursa: AllPoetry.com)

Eroina cărţii lui Cristian Teodorescu are doar două nume: ‘Ochi’ sau ‘Chioara’, din cauza unui accident petrecut în scurta perioada de libertate petrecută înainte de a fi culeasă de pe şosea. În casa Danielei şi a lui Cristian mai există şi alte animale, câteva pisici şi doi câini, căci în casele oamenilor buni, în ciuda a ceea ce se crede, câinii şi pisicile coexistă fără multe probleme. Poveştile ei sunt poveşti despre alte animale, dar mai ales despre stăpânii lor şi despre oamenii din jur. De multe ori, pisicile moştenesc trăsăturile stăpânilor, alteori au caracterele şi personalităţile proprii – curajoase sau leneşe, casnice sau aventuroase, utile sau producând pagube, turnătoare sau moldovence, parvenite sau de la ţară. Cele mai inteligente dintre ele ştiu nu numai să deschidă uşile frigiderelor şi ale cămărilor în căutarea hranei, ci pot accesa calculatoarele stăpânilor, trimite mesaje sau scrie cărţi (deşi drepturile de autor le cedează cu graţie felină stăpânilor). Iar lumea oamenilor nu apare întotdeauna mai logică şi mai bine aşezată decât cea a animalelor:

‘De ce trebuie să fie oamenii creştini sau musulmani, budişti sau brahmani, ba chiar să se închine la pisici, la maimuţe sau la şobolani şi simt nevoia să se omoare între ei din cauza asta? Sînt totuşi mai inteligenţi decît noi, doar că uneori mi se pare că-şi folosesc aiurea inteligenţa. Şi noi ne mai omorîm între noi, dar nu facem asta decît din motive temeinice şi cel mai adesea nu ajungem la omor, chiar dacă avem colţi mai ascuţiţi decît oamenii. Noi ne fugărim unele pe altele, doar cotoii se mai omoară între ei, cînd pisicile intră în călduri. De obicei însă, au atîta minte încît să nu se beregătească. Se sgirie şi se scuipă, se mai şi muscă, dar se omoară mai mult din greşeală decît dinadins.’ (pag. 112)

Recomand lectura acestei cărţi nu numai iubitorilor de pisici, ci şi celor care doar iubesc literatura frumos scrisă, editată şi publicată. Este o carte frumoasă, şi în conţinut, şi în formă, luminată de ilustraţiile lui Octavian Mardale, graficianul şi directorul artistic al săptămânalului ‘Caţavencii’, care, pe drept cuvânt, apare pe coperta în calitate de co-autor. Este o carte plină de simpatie pentru lumea oamenilor şi a animalelor, plină de omenie şi de pisiceala.

Puteți cumpăra cartea: Editura Polirom/Libris.ro.