La vingt-cinquième heure (1967) – The 25th Hour

La vingt-cinquième heure (1967) – The 25th Hour
Regia: Henri Verneuil
Distribuția: Anthony Quinn, Virna Lisi, Grégoire Aslan, Michael Redgrave

Doar acum am avut ocazia să văd „La vingt-cinquième heure” (sau „Ora 25” în limba română), un film făcut exact cu 50 de ani în urmă. În 1967, Anthony Quinn se afla la vârful carierei şi a popularităţii sale. Cu trei ani înainte îl adusese pe ecrane pe Alexis Zorba, din ‘Zorba Grecul’, cel mai memorabil rol al carierei sale. Un an mai târziu avea să fie Leon Alastray în ‘Tunurile din San Sebastian’ şi după încă un an primarul Bombolini în ‘Secretul din Santa Vittoria’. Regizorul era Henri Verneuil, de asemenea aflat aproape de vârful carierei sale. Cartea care a inspirat filmul fusese insă publicată cu aproape două decenii mai devreme, în 1949, în acelaşi an în care Orwell a publicat „1984”. Referinţa nu este pur şi simplu o coincidenţă. În timp ce există o diferenţa de faima şi poate şi de calitate literară între cele două cărţi, „Ora 25” scrisă de un exilat român numit Constantin Virgil Gheorghiu, care fugea de regimul comunist care pusese stăpânire pe ţară sa natală, şi capodopera lui Orwell, ambele se ocupă de aceeaşi temă – absurditatea soartei indivizilor singuri zdrobiţi de roţile istoriei.

În timp ce „1984” lui Orwell privea în viitor, făcând că romanul să aparţină genului distopiei futuriste politice, romanul lui Gheorghiu se întorcea la trecutul recent şi era derivat in parte din experienţa lui personală din cel de-al doilea război mondial. Există câteva probleme aici, pe care le vor recunoaşte cei familiarizaţi cu biografia scriitorului şi istoria României înainte şi în timpul celui de-al doilea război mondial, dar care vor fi pierdute pentru mulţi spectatori ai filmului. Filmul începe în 1939, într-o Românie cvasi-idilică, în care ţăranii prosperă, dar în care încep să fie puse în aplicare legi rasiale împotriva evreilor.

Acest lucru este aproape corect istoric, dar multe detalii din film sunt greşite. Deportarea evreilor în lagărele de muncă nu a început decât în ​​1941, când România a intrat în război ca aliat al Germaniei naziste. Germania nu a ocupat România în octombrie 1940 aşa cum se pretinde în film. În ţară erau trupe germane, dar ele erau aliate cu România. Nu a fost regele Carol al 2-lea cel care a început deportările, şi în octombrie 1940 el dispăruse din ţară după ce abdicase cu o lună mai devreme, în urma pierderii de către România a unor părţi însemnate din teritoriul sau naţional în favoarea URSS, Ungariei şi Bulgariei. Răspunderea reală a majorităţii persecuţiilor şi deportărilor evreieşti a fost a regimului dictatorului fascist Ion Antonescu, cel pe care scriitorul Virgil Gheorghiu l-a servit ca diplomat de rang mic. Există o subtilă, dar greu de acceptat deformare a istoriei aici şi o doză de auto-justificare prin propria sa identificare cu personajul principal şi cu un alt personaj al cărţii şi filmului, scriitorul anti-fascist Traian Koruga (rol jucat de Serge Reggiani) care în film scrie o carte cu acelaşi nume (‘Ora 25’).

Toate aceste detalii istorice sunt importante pentru exactitatea istorică, şi mai ales pentru românii şi evreii care au trăit perioada şi pentru urmaşii lor. Nu prea mult pentru filmul în sine. Povestea ţăranului român denunţat şi deportat în calitate de evreu de către şeful poliţiei din sat care râvneşte la frumoasa şi virtuoasa să soţie (Virna Lisi) se dezvoltă ca o poveste descinsă din Kafka despre nedreptate şi lupta pentru supravieţuire în universul absurd al Europei devastate de război. Anthony Quinn, eternul şi invincibilul optimist din ‘Zorba’, construieşte un alt personaj de acelaşi calibru. Cu toate acestea, trebuie să apreciem abordarea curajoasă a autorilor scenariului şi, în special, a regizorului Henri Verneuil, care a îndrăznit să echilibreze teroarea istoriei cu umorul în descrierea sagei rătăcirilor lui Johann / Yankele Moritz – confundat succesiv cu un evreu, spion român, nazist, aflat mereu de partea celor perdanţi, mereu bătut dar ne-pierzând niciodată speranţa.

Într-o perioadă în care conflictul din timpul celui de-al doilea război mondial era încă descris pe ecrane în stil eroic şi abordare maniheistă, autorii acestui film au creat o poveste emoţionantă şi umană şi un personaj care anticipează cu aproape trei decenii pe cele din filmele lui Radu Mihăileanu şi Roberto Benigni despre Holocaust. După un început iniţial destul de convenţional, spectatorul va descoperi astăzi un film cu o poveste captivantă, cu semnificaţii profunde şi splendid jucat.

Nota: 7/10