Backrooms (2026)
Regia: Kane Parsons
Distribuția: Chiwetel Ejiofor, Renate Reinsve, Mark Duplass
Kane Parsons, creatorul, regizorul și co-scenaristul filmului ‘Backrooms’ va împlini 21 de ani la 18 iunie, ceea ce înseamnă că pentru încă câteva săptămâni nu poate cumpăra legal o bere în Statele Unite pentru a sărbători succesul filmului său. Și ce succes! Este cea mai prolifică primă săptămână a unui film al studiourilor A24, și este o producție originala și proaspătă, care apare ca fiind deosebita chiar într-un sezon cinematografic în care nu lipsesc competitorii în genul horror. O mare parte din originalitate se datorează faptului că ‘Backrooms’ adaptează pentru marele ecran o serie de producții video care au fost difuzate pe canalul YouTube al lui Parsons și au devenit virale în mediile internetice. Nu le-am văzut, nu le pot comenta sau compara. Dar ceea ce am văzut pe ecranul mare este unul dintre acele fenomene cinematografice care apar odată la câțiva ani și este și promisiunea unui cineast care poate deveni mare, daca cinematografia va reuși să-l atragă suficient. Nu sunt sigur că este cazul.
Acțiunea se petrece în 1990, și Kane Parsons se dovedește a fi nu doar un bun cunoscător al perioadei (15 ani înainte de nașterea sa!), ci și al cinematografiei acelor ani, căci începutul filmului folosește pretextul ‘video redescoperit’ pe care o lansa la sfârșitul acelui deceniu ‘The Blair Witch Project’. Clark, eroul principal este un eșec din toate punctele de vedere. Este managerul unui magazin-depozit de mobile pe care clienții îl ocolesc, viață sa de familie este distrusă după ce soția îl alungase din casă, doarme în magazin și bea whisky din sticlă în fiecare noapte până când cade jos. Orice eșec personal american are nevoie de un terapeut psihanalist. Clark o are pe Mary, căreia îi împărtășește tot, inclusiv descoperirea unui spațiu misterios, cu propriile sale legi, adiacent magazinului de mobilă. Clark și Mary vor explora, pe rând, acest spatiu, și destinele lor o vor lua pe un drum fără întoarcere. Orice aș scrie de aici încolo ar fi un spoiler, deci mă opresc.
După începutul spectaculos, acțiunea evoluează cam greu, și câteva comentarii off-screen m-au îngrijorat până când le-am înțeles rostul. Vizual, filmul arată formidabil. Danny Vermette a creat spații dintr-o lume alternativă care reprezintă o variantă a conceptului de spații liminale, care în estetica Internetului sunt locuri goale sau abandonate care par stranii, părăsite și adesea suprarealiste. Jeremy Cox le-a filmat. Cine a văzut ‘The Shining’ al lui Kubrick a întâlnit acest concept cu mulți ani înainte de a fi utilizat Internetul, iar labirintul care-și înghite eroii și-i obliga să lupte pentru supraviețuire ne este cunoscut din câteva alte filme ‘horror’. Tratamentul este însă foarte diferit. Chiwetel Ejiofor și Renate Reinsve interpretează rolurile lui Clark și Mary – doi contemporani imperfecți de-ai noștri, fiecare purtând traume ale trecutului (dar cine nu le are?), confruntați cu imposibilul și încercând să dea sens descoperirii spațiului alternativ. Alunecarea lor în cealaltă dimensiune a existenței este descrisă fără înfloriri hollywoodice, chiar dacă suferă de prea multe explicații. În horror, uneori, este mai bine să explici mai puțin pentru a păstra efectul de supranatural. Finalul lasă chiar o portiță deschisă spre continuări. Le voi urmări, desigur, dar voi urmări mai ales evoluția acestui talent lansat spectaculos de acest film care se numește Kane Parsons.
Disponibil în cinematografele din România, distribuit de Vertical Entertainment.
