Editorial

Top 3 filme documentare cu care să-ți începi vara

Să nu te lași, drag cititor, înșelat de acest titlu care parcă adie a senzație de vacanță, pentru că, în realitate, am ales trei documentare care s-ar putea să te emoționeze sau să te șocheze, în egală măsură. Adevărul e că sunt profund întristată de ecocidul din Herson, care e cea mai mare crimă ecologică de la cel de-al Doilea Război Mondial, un act de rea voință și de criminalitate cum rar ne-a fost dat să vedem. Practic, am devenit martorii ilustrării zicalei: „După mine și potopul”, doar că în execuția Rusiei agresoare. Iată de ce, în acest top cu filme documentare, am inclus trei producții disponibile pe HBO MAX care v-ar ajuta să înțelegeți cum am ajuns în acest moment de răspântie și de ce majoritatea actorilor internaționali de pe arena geopolitică refuză să acorde suficientă atenție acestui subiect.

1. Agents of Chaos (2020)

Primul pe listă este documentarul „Agenții Haosului”, produs de Alex Gibney și Javier Alberto Botero, care se învârte în jurul presupusei intervenții ruse în alegerile din 2016 din Statele Unite. Serialul explorează evenimentele care au condus la alegerile prezidențiale din SUA din 2016 și investigațiile ulterioare privind implicarea Rusiei în alegeri. Acesta examinează rolul dezinformării, al manipulării rețelelor sociale și al propagandei politice în formarea opiniei publice și influențarea rezultatului alegerilor. Documentarul, în cele două episoade, aprofundează tema sensibilă a tacticilor folosite de operatorii ruși și ridică întrebări cu privire la vulnerabilitățile sistemelor democratice în fața interferențelor străine. Din perspectiva mea, este una dintre cele mai bune analize asupra fermelor de trolli și asupra fenomenului de deepfake.

Disponibil pe HBO Max.

2. Navalny (2022)

A doua producție este documentarul „Navalny” despre cel mai renumit oponent a lui Putin în ultimele sale curse electorale. Serialul este un film documentar american din 2022 regizat de Daniel Roher. Filmul se învârte în jurul liderului opoziției ruse Alexei Navalny și a evenimentelor legate de otrăvirea acestuia, dar pentru contextualitate, haideți să vedem cine este acest personaj politic foarte carismatic și prolific. Navalnîi a fondat Fundația Anticorupție în 2011, o organizație non-guvernamentală care investighează și expune cazurile de corupție în Rusia. De-a lungul anilor, a publicat numeroase investigații care au dezvăluit corupția la nivel înalt în cadrul guvernului rus și al oligarhilor săi.

Pe 20 august 2020, Navalnîi a fost otrăvit cu un agent neurotoxic în timpul unei călătorii în Rusia. El a fost transportat de urgență în Germania pentru tratament și a fost internat în stare critică într-un spital din Berlin. După recuperare, Navalnîi s-a întors în Rusia în ianuarie 2021, moment în care a fost arestat și condamnat la închisoare pentru o încălcare a libertății condiționate dintr-un caz anterior. Condamnarea și persecuția lui Navalnîi au atras critici internaționale și au generat proteste în Rusia și în alte țări. El a fost considerat de mulți un prizonier politic și un simbol al luptei împotriva corupției și a autoritarismului în Rusia. Documentarul lui Roher este, înainte de toate, o expunere fidelă a evenimentelor care au precedat și au urmat intoxicării acestuia, inclusiv fenomenala dejucare a complotului organizat de serviciile secrete ruse, complot care aproape că l-a lichidat pe Navalnîi.

Disponibil pe HBO Max.

3. Mariupol: The People’s Story (2022)

Și ultima producție este un documentar care doare, în toată puterea acestui cuvânt. Este vorba despre docudrama „Mariupol: The People’s Story”, produsă de Robin Barnwell. Sincer? Eu aș rula acest documentar prin școlile rusești după război. Să vadă pe repetare durerea acestor oameni. Creat din materiale video colectate de la supraviețuitori, pelicula ne poartă prin orașul Mariupol căzut în mâinile agresorilor. Este complicat să vezi fețele oamenilor din Azovstal, copiii de doar câteva luni care stau ascunși în subsoluri. Complicat, dur, dar foarte important – o cronică a felului în care războiul poate să zdruncine viața tuturor, transformând-o în ruine.

Disponibil pe HBO Max.

Fiecare dintre aceste producții au un impact informativ, valoric important, demonstrând cum funcționează mașinăriile propagandei, cât de vulnerabili suntem în această eră a tehnologiilor și până unde pot ajunge demenții care folosesc puterea în calitate de armă.

Articole similare

Nou la Editura Humanitas. Fragmente în avanpremieră din Tatiana Niculescu, „Singur. Viața lui Mihail Sebastian”

Jovi Ene

Teatru: Cabaretul cuvintelor, de Matei Vişniec

Andreea Andrusca

Unde s-a filmat ”Game of Thrones”?

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult