Editorial Recomandat

Întâlnire cu Highlander: Andrew Nicoll la București (+Fotoreportaj)

IMG_5474Într-o seară ploioasă de toamnă ce părea ieșită direct din cărțile lui Dickens, m-am strecurat ud leoarcă și cu moralul la pământ în Cafeneaua Verona unde urma să-l întâlnesc pe Andrew Nicoll, scriitorul scoțian invitat de Editura ALLFA la Gaudeamusul onor anului 2014. Aveam să aflu imediat că ostilitățile aveau să se petreacă în ceainăria de la etaj, un loc mult mai intim și mai primitor. M-am bulucit pe treptele înguste spre numitul loc și m-am trezit chiar în fața numitului Andrew Nicoll, extrem de ocupat să-i arate pe tabletă ziaristei de la Mediafax, care-i luase un interviu, casa lui de pe malul mării, pe o faleză tipic scoțiană, și – mai ales – fotografii cu cei trei copii ai săi. Am fost oarecum șocat având în vedere popensiunea insularilor pentru scorțoșeniile de tip Phileas Fogg, dar mi-am amintit rapid că scoțienii sunt nițel mai altfel decât englezii. Aveam să-mi dau seama pe parcursul serii că Andrew Nicoll e un tip volubil, bonom, cu o incredibilă doză de autoironie pe care nu ezită s-o folosească și – mai ales – cu o mare dragoste pentru cuvântul scris și literatură.

Maestru de ceremonii a fost Dragoș Butuzea, omul din spatele cunoscutului blog Chestii livrești, care s-a documentat serios și a venit cu o serie de întrebări interesante pentru scriitorul Andrew Nicoll, dar care-au speculat mult prea puțin omul Andrew Nicoll. Păcat, pentru că aș fi fost încântat să-l aud pe Nicoll povestindu-ne mai multe despre viața sa – reflexe târzii din viața de ziarist de glossy feminin, ce să-i faci? 😉 Dragoș a reușit totuși să smulgă amănunte despre următoarea sa carte, a patra, pe care Nicoll a terminat-o chiar înainte de venirea la București. E o carte care pornește de la o crimă reală nerezolvată de acum zeci de ani, iar dosarul anchetei poliției i-a căzut întâmplător în mâini lui Nicoll și – parcurgându-l – a realizat că el își poate da seama cine-a comis crima pentru că poliția o luase pe un drum complet greșit. Așa încât a scris o carte despre asta.

IMG_5478Un punct inedit al programului l-a constituit întâlnirea scriitorului cu unul dintre personajele sale: Otto Witte din “Daca citesti asta inseamna ca am murit” prin intermediul actorului Mihai Baranga. Acesta a citit discursul scris de Raluca Vigheci (castigătoarea concursului “Otto Witte presedinte!”).

Sâmbătă, 22 noiembrie, în cadrul Gaudeamusului Andrew Nicoll și-a lansat cele două cărți în compania unui public numeros pe care l-a încântat cum ne încântase și pe noi cu câteva zile înainte. Liana Stanciu, Laura Câlțea (Blogul unei cititoare de cursă lungă) și Alina Vilcan (The One) au asigurat interfațarea cu cititorii autohtoni.

IMG_5719Andrew Nicoll s-a declarat încântat de oamenii întâlniți și dezolat de faptul că draconicul program pregătit pentru el nu i-a permis să viziteze aproape deloc Bucureștiul, dar că și-ar dori să mai revină, în ciuda circulației infernale din capitala noastră.

IMG_5437 IMG_5444 IMG_5455 IMG_5456 IMG_5463 IMG_5464 IMG_5468 IMG_5470 IMG_5472 IMG_5474 IMG_5477 IMG_5478 IMG_5481 IMG_5484 IMG_5486 IMG_5488 IMG_5490 IMG_5491 IMG_5493 IMG_5497 IMG_5500 IMG_5501 IMG_5502 IMG_5504 IMG_5509 IMG_5514 IMG_5522 IMG_5525 IMG_5527 IMG_5528 IMG_5529 IMG_5531 IMG_5532 IMG_5534 IMG_5546 IMG_5548 IMG_5555 IMG_5558 IMG_5560 IMG_5563 IMG_5565 IMG_5569 IMG_5575 IMG_5579 IMG_5711 IMG_5712 IMG_5713 IMG_5714 IMG_5715 IMG_5716 IMG_5717 IMG_5718 IMG_5719 IMG_5720 IMG_5721 IMG_5722 IMG_5723 IMG_5724 IMG_5725 IMG_5726 IMG_5727 IMG_5728 IMG_5729

Articole similare

Avanpremieră editorială: ”America de peste pogrom”, de Cătălin Mihuleac

Jovi Ene

5 cărți de pus sub brad, de la Editura ALL

Jovi Ene

Teatru: Operele complet prescurtate ale lui William Shakespeare

Delia Marc

2 comments

dragos c 24 noiembrie 2014 at 16:37

of, ionuţ, ce mi-ar fi plăcut să-i pui invitatului multe întrebări despre viaţa sa! dar îţi mulţumesc pentru poze, sunt tare faine!

Reply
Ionut 24 noiembrie 2014 at 23:42

și mie mi-ar fi plăcut, dar eram acolo pe post de fotograf… cel puțin așa înțelesesem eu 😉
îmi pare bine că ți-au plăcut fotografiile 😉

Reply

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult