Interviu Recomandat

Interviu Andrew Nicoll: ”Mi-am trăit întreaga viață cu un respect aproape religios pentru puterea cărților”

Andrew-Nicoll-picture-courtesy-of-The-CourierAm citit de curând cele două cărți ale lui Andrew Nicoll apărute la Editura Allfa în ultimii doi ani și am descoperit un autor plin de imaginație, alert, care captivează cititorul, deși este destul de comercial în abordare. Este vorba de ”A fost odată ca niciodată” și ”Dacă citești asta, înseamnă că am murit”. Prin intermediul partenerilor noștri de la Editura All (cărora le mulțumim încă o dată!), am făcut un interviu cu autorul acestor cărți. Vă precizăm, de asemenea, că Andrew Nicoll va fi prezent la București, la Târgul de Carte Gaudeamus de anul acesta, sâmbată, 22 noiembrie, începând cu ora 13.00. Vă invităm să îl descoperiți:

-În România, a fost recent publicat primul dvs. roman, ”A fost odată ca niciodată” (The Good Mayor), și ne-am dori ca discuția să pornească de la acest roman. Acest roman (dar și următoarele) par a fi construite, voluntar sau involuntar, pentru a fi ecranizate. Cum priviți această provocare, a eventualei ecranizări a cărților dvs.?

Chiar nu cred că romanul ”A fost odată ca niciodată” ar merge să fie ecranizat. Chiar în mijlocul cărții, se naște o întrebare: toate astea chiar s-au întâmplat? Este ceea ce spune Agathe despre ea adevărat? Ea are un punct de vedere asupra lumii care nu poate fi adevărat, dar, pentru un timp cel puțin, ea chiar crede că totul este adevărat. Cartea nu limpezește dacă totul este adevărat sau nu și cărțile pot face asta. Cărțile pot permite mai mult decât o singură perspectivă asupra unei situații. Filmul nu poate face asta pentru că ar trebui să vedem totul cu proprii noștri ochi, o perspectivă sau alta, dar nu două în același timp.

Cu toate acestea, aș fi încântat să văd cărțile mele ecranizate. Acasă, în familie, jucăm un joc, alegem o distribuție și decidem care actori faimoși ar trebui să joace; de aceea, dacă am scris o carte destul de vie pentru a vă proiecta imagini în minte, atunci reprezintă pentru mine un mare compliment.

-V-a mărturisit vreodată vreun cititor că romanele dvs. au pasaje din ele care îi enervează? Vă pun această întrebare pentru că pe mine personal m-a evervat cumplit momentul în care Hektor s-a cuplat cu Agathe.

Acesta este un lucru bun. Nu-i așa? Dacă nu ți-ar păsa, nu ai fi supărat. Cea mai mare plângere pe care am primit-o – trebuie să spun că acestea vin mai mereu de la americani – este despre schimbarea care vine peste Agathe și perspectiva sa asupra lumii. Ei se plâng că romanul ”devine ciudat spre sfârșit”. Nu devine ciudat spre sfârșit, aș spune eu. El începe cu o călugăriță cu barbă în vârstă de 1200 de ani, care apare încă de la pagina 4. Este ciudat tot timpul.

Am fost, de asemenea, acuzat că urăsc femeile deoarece, în romanul ”Love and Death of Caterina”, am scris despre un bărbat care este crud cu femeile. Scena finală din Hamlet este plină de morți și de corpuri care mor. Asta nu înseamnă că Shakespeare a fost un criminal.

A fost odata ca niciodata-”The Good Mayor” a fost tradus în limba română cu echivalentul expresiei ”Once upon a time…”. Cât de corectă vi se pare această traducere, cât de mult credeți că respectă subiectul și povestea din roman?

Nu mă emoționează atât de mult titlurile. Niciunul dintre romanele mele nu au fost publicate sub titlul pe care eu le-am ales, iar titlurile s-au schimbat de la țară la țară. Am fost în mod special încântat de coperta din România, despre care cred că exprimă perfect cartea și îmi place și titlul. Până la urmă, este un fel de basm pentru adulți.

-”Dacă citești asta, înseamnă că am murit” are o introducere neconvențională: o repetare pe câteva pagini a aceluiași început, de parcă ar dura la nesfârșit. De unde provine această idee? Ați fi reușit, dacă ați fi dorit, să creați în acest fel întregul roman?

”Dacă citești asta, înseamnă că am murit” este o poveste spusă de un bătrân. Ai ascultat vreodată bătrânii povestind? Ei se plimbă prin toată povestea până să o înceapă efectiv. Ar trebui să stai cu socrul meu de Crăciun și să îl asculți. Proprii mei copii mei se plâng că nu pot spune o poveste până nu explic cine este înrudit cu cine și cum s-au întâlnit și unde au trait. Așa că Otto naratorul are nevoie să stabilească decorul, scenariul, dar nu este deloc ușor să îți urmărești gândurile când bombele continuă să cadă din cer. Nu am avut nicio intenție să păstrez acel ritm de-a lungul întregii cărți. Nu sunt un dispozitiv în stil Calvino.

-”Vorbele îmi vin mult mai ușor dacă îmi imaginez că cel care găsește foilea astea îmi e prieten și că stăm laolaltă depănând amintiri despre vremurile de demult, iar moartea pare mult mai îndepărtată dacă ai un prieten bun lângă tine în încăpere.” (pag. 21 din ediția românească la ”Dacă citești asta…”). Vă imaginați vreodată cititorii atunci când scrieți? Sau vă gândiți la ei doar odată cu finalizarea ultimei pagini din roman și trimiterea acestuia către editură?

Întotdeauna, întotdeauna, întotdeauna. Sunt un reporter de ziar. Cititorii sunt clienții mei. Care ar fi rostul să scrie o poveste jurnalistică pe care ei nu ar înțelege-o sau care să nu le prindă interesul? Dacă aș fi fost un măcelar în loc de scriitor, cum ar fi fost dacă oamenii ar fi venit la magazinul meu cerând o bucată de carne pentru friptură și le-aș oferi plămâni în schimb? Din cauza aceasta, oamenii nu mai sunt interesați să scrie; pentru că autorii au decis că literatura nu este pentru oamenii obișnuiți. Oamenii obișnuiți sunt prea proști pentru a se delecta cu orice altceva decât povestirile polițiste, literatura ”adevărată” nu este pentru ei. Nu așa s-a îmbogățit Charles Dickens.

A existat o perioadă în care oamenii făceau coadă în jurul blocului pentru a cumpăra o carte nouă de poezie apărută. Apoi poeții și-au dat seama că erau prea inteligenți pentru cititorii lor, oamenii i-au crezut și s-au oprit din a cumpăra poezie.

De ce ai scrie cărți pe care nimeni nu și-ar dori să le citească? Se presupune că totul este despre comunicarea ideilor. În mod sigur, scrisul trebuie să fie un parteneriat între scriitor și cititor. Eu ÎNTOTDEAUNA las găuri în poveștile mele. Nu împărtășesc totul, deoarece creditez oamenii cu ceva inteligență și las spații unde imaginația acestora poate dansa – și trebuie să fie un dans, un dans între autor și cititor, nu un meci de wrestling. Vreau ca oamenii să facă ceva efort și să mi se alăture. O carte nu este ceva care este impus cititorului, trebuie făcută CU cititorul, nu PENTRU cititor.

Daca citesti asta-Scrieți cărți de ficțiune istorică, cărți de călătorie ficțională. În fiecare dintre cele trei romane ale dvs., vă aflați într-un alt loc, într-o altă perioadă istorică. Cum apar toate aceste idei, care arată o imaginație debordantă? Vă documentați mult pentru cărțile dvs.?

Ți se pare. Precum restul vieții mele, cărțile mele sunt întâmplătoare. Acțiunea din ”A fost odată ca niciodată” se petrece chiar în orășelul în care locuiesc, cu oamenii care trăiesc în jurul meu în paginile sale, dar am mutat-o într-un oraș de departe, de care nu a auzit nimeni, pentru a păstra secretul. Nu trebuie să spui asta nimănui.

”The Love and Death of Caterina”, care nu este încă publicată în România, este de asemenea situată într-un loc imaginar, dar care s-a inventat singur. În mintea mea, am întâlnit un bărbat cu un nume latin și aveam nevoie ca el să locuiască într-un stat polițienesc dur, așa că America de Sud s-a sugerat singură. Vărul meu, care a locuit în Peru pentru o lungă perioadă de timp, m-a ajutat cu câteva amănunte ce au dat un plus de savoare.

În privința cărții ”Dacă citești asta…”, ei bine, Otto a fost un personaj istoric real, cu propria sa poveste. În mod deliberat, nu am făcut nicio documentare, pentru că am vrut ca el să fie povestea mea, versiunea mea asupra poveștii lui, nu povestea lui așa cum s-a întâmplat.

-Romanele dvs. sunt pe placul publicului. Vă considerați un autor comercial?

Romanele mele nu sunt cu adevărat foarte de succes. Ele au succes în locuri în care am fost destul de norocos să găsesc edituri care cred în romane și le promovează, dar, crede-mă, pot merge pe stradă fără să fiu atacat de fani. Am fost invitat la festivaluri literare în Australia și acum în București, dar nu și în Edinburgh.

-Ați debutat relativ târziu în literatură, cu romanul ”The Good Mayor”. Cum ați privit literatura de ficțiune până atunci?

Mi-am trăt întreaga viață cu un respect aproape religios pentru puterea cărților, iar biblioteca mea este alcătuită aproape în exclusivitate de literature de ficțiune.

-Cum se împacă jurnalismul cu literatura, politicul cu silvicultura?

Așa cum spuneam, viața mea a fost aproape în întregime un accident. Nu am nicio legătură virtuală cu silvicultura. Am lucrat în silvicultură pentru șapte luni după ce am părăsit școala și asta-i tot, dar departamentele de relații publice ale diferitelor edituri din lume au confiscate acele câteva săptămâni, de atunci au trecut două treimi din viața mea. În orice caz, am urât acea perioadă, am găsit o slujbă la un ziar local și apoi, după mai mulți ani, am ajuns întâmplător la secția politică.

Legătura dintre jurnalism și literatură este scrisul. Lucrez la ”The Sun”, cel mai vândut ziar din Marea Britanie. Crezi că cel mai vândut ziar din Marea Britanie angajează oameni care nu știu să scrie? Crede-mă, nu face asta.

-Luați în considerare părerile bloggerilor sau vă captează atenția doar cronicile criticilor literari profesioniști? Cum este blogosfera din Scoția, cine sunt bloggerii literari cu autoritate din acest spațiu?

Nu îmi pot da seama, dacă mă uit pe Internet, cine este critic profesionist și cine este un ”simplu” amator. Cred că este unul dintre cele mai frumoase lucruri de pe Internet. După experiența mea, oamenii care scriu pe bloguri despre cărți sunt inteligenți și profunzi – chiar dacă le plac sau nu cărțile mele. Este ok din partea mea să nu le placă ceea ce am scris, atâta timp cât ei gândesc și scriu despre cărțile mele în mod corect.

Sunt mai puțin fericit în legătură cu Goodreads, care este un fel de Facebook pentru cititori. Sunt uimit de câtă prostie zace în unii dintre cei care folosesc această rețea și este dificil pentru un autor să vadă un rating slab și critici dure de la oameni care nu știu să folosească o cratimă.

Nu mă întrebați despre blogurile literare din Scoția. După cum spuneam, sunt aproape necunoscut aici. Niciun om nu este profet în propria țară.

226730-andrew-nicoll-Vă place să vă întâlniți cu cititorii dumneavoastră? Vă interesează parerile lor? Primiți multe scrisori, emailuri, laude, critici?

Să te întâlnești cu cititorii este CEL MAI BUN lucru pentru un scriitor. Cel mai bun! Așa cum am mai zis, întreaga idee pentru care scriem este comunicarea. De aceea, întotdeauna, cărțile au reprezentat așa de mult pentru mine. Viața este atât de scurtă, noi venim și plecăm, dar prin intermediul cărților putem trăi mii de vieți diferite, putem discuta cu personalități care au dispărut de pe pământ acum mii de ani, putem transmite ideile noastre către oameni care nu vor fi născuți pentru mii de ani de acum înainte și putem vorbi cu oameni aflați de mii de kilometri distanță, oameni pe care nu am putea spera să îi întâlnim altfel. Dar când merg la festivaluri literare și oamenii vin să discute cu mine, chiar dacă e vorba de unul singur, de zece sau de o sută, nu contează. E vorba de cineva care și-a cheltuit proprii bani pe cartea mea și i-a plăcut sufficient de mult că să dorească să vorbească despre ea. Acest lucru este minunat.

Dar nu, nu primesc multe scrisori de la fani.

-Aveți timp să citiți? Dacă puteți, recomandați cititorilor noștri trei cărți citite recent, pe care le-ați lua cu dumneavostră într-o vacanță într-o insulă îndepărtată?

Dacă prin ”cărți recente” înțelegeți ”cărți scrise recent”, nu, nu cred că aș putea. Găsesc că aproape tot ceea ce s-a scris în ultimul timp sunt cărți dezamăgitoare și enervante. Aș exclude din această categorisire pe Sebastian Barry, un scriitor irlandez care îmi este prieten. Pot recomanda din scrierile sale ”Secret Scripture” și cea mai recentă carte, ”A Temporary Gentleman”. Am fost la aceeași școală cu James Meek, iar cartea sa, ”The People’s Act of Love” (tradusă la noi la Editura Humanitas, cu titlul ”Un gest de iubire”, n.n.), este excelentă.

Dacă întrebarea era despre cărți pe care le-am citit recent, am câțiva prieteni vechi la care mă întorc constant. Printre ele, repovestirea modernă a Iliadei, cunoscută aici ca ”Logue’s Homer” (din cauză că este scrisă de Logue), și Leopardul lui Lampedusa, de care nu mă satur niciodată.

-Cum suntem cititori lacomi, întotdeauna am fost curioși să aflăm care sunt obiceiurile scriitorilor… Când scrieți, unde scrieți, aveti superstiții în legătură cu scrisul?

Scriu în tren. Am un drum lung până la serviciu dimineața și un drum lung înapoi spre casă seara. Și, nu, nu am nicio superstiție în privința scrisului. Chiar disprețuiesc acest lucru. E ca și cum ai întreba un mecanic dacă are superstiții atunci când repară mașini. El nu poate hotărî să nu repare mașini astăzi doar pentru că are nevoie de cheia lui norocoasă.

-Ce știți despre literatura română? Cunoașteți vreun scriitor român? Le-ați citit vreuna din cărți?

Absolut nimic. România este o carte închisă pentru noi, cei din Scoția – de aceea, sunt atât de nerăbdător să vizitez țara voastră.

-Ca să încheiem mai serios, cum v-ați poziționat în cazul referendumului din Scoția?

Am votat Da. Mi se pare jenant că am fost prea timizi să facem saltul, că am fost prea speriați și ne-am refuzat astfel șansa. Puteam fi o țară, dar am ales să fim un brand. Oamenii își regret deja alegerea, dar este prea târziu acum.

Vă mulţumim pentru bunăvoința de a avea răbdare cu întrebările unor simpli cititori și de a răspunde la ele.

Echipa Filme-carti.ro

(Sublinierile ne aparțin.)

Articole similare

Primăvara literară 2021 la Editura Vremea (interviu cu Andreea Chiru)

Jovi Ene

Cele mai bine vândute 10 titluri ale Grupului Editorial ALL în anul 2016

Jovi Ene

Interviu Bogdan Suceavă: ”M-aș bucura ca volumul acesta să-l aducă pe I.L.Caragiale încă și mai aproape de inima tinerilor de azi”

Jovi Ene

1 comment

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult