Stiri

Caravana Metropolis #8 sosește la Arad, în Parcul Eminescu, între 9 și 14 iulie

Cinematograful călător Caravana Metropolis s-a întors pentru cel de-al VIII-lea sezon, pentru a aduce pe marele ecran, în fața publicului larg, unele dintre cele mai bune filme europene noi. Până acum, Caravana a poposit la Sibiu (25-30 iunie) și București (2-7 iulie) și își continuă drumul la Arad (9-14 iulie, Parcul Mihai Eminescu). În fiecare dintre zi, de marți până  duminică, vor rula câte un scurtmetraj și un lungmetraj, începând cu ora 21:30. Intrarea la toate proiecțiile este liberă.
Programul complet al Caravanei și informații despre filme, pe
www.cinemainaerliber.ro

Caravana Metropolis este organizată anul acesta în cadrul Sezonului România-Franța 2019 și este cel mai mare cinematograf itinerant din România, membru al rețelei Europa Cinemas, cu un public de peste 400.000 de persoane la cele 7 ediții de până acum. Utilizând echipamente performante, un proiector digital mobil de 18.300 de lumeni și un ecran gonflabil de 120 m², Caravana oferă o calitate a proiecției întâlnită în marile săli de cinema ale lumii. Evenimentul și-a propus încă de la început să apropie publicul larg de filmul european și de filmul de autor, în general.

Lungmetrajele care pot fi urmărite în selecția oficială de la Arad sunt comediile franceze ÎN LIBERTATE (Pierre Salvadori), FAMILIA MEA NEBUNĂ (R. Dany Boon) și EDMOND (R. Alexis Michalik). În selecția de filme europene noi se regăsesc RĂZBOIUL RECE (R. Pawel Pawlikowski), câștigător al Premiului pentru Cel mai bun regizor la Cannes, nominalizat la 3 premii Oscar și 4 premii BAFTA, TOATĂ LUMEA ȘTIE (R. Asghar Farhadi), cu Penelope Cruz și Javier Bardem în rolurile principale, film aflat în competiție la Cannes în 2018 și TRANZIT, cel mai nou film al apreciatului regizor german Christian Petzold.

De asemenea, înaintea tuturor lungmetrajelor va rula câte un scurtmetraj francez din cele șase aflate în selecție. Acestea sunt NEGATIVE SPACE (R. Max Porter, Ru Kuwahata), nominalizat la Oscar, premiat la Sapporo și la alte 11 festivaluri internaționale de film, HYBRIDS (R. Florian Brauch), nominalizat la Oscar pentru Cea mai bună animație, MAKE IT SOUL (R. Jean-Charles Mbotti Malolo), aflat în competiție la Clermont-Ferrand în 2019, HURLEVENT (R. Frederic Doazan), DEUX DOLLARS (R. Emmanuel Tenenbaum) și scurtmetrajul pentru copii KAAL (R. Charlie Aufroy).

Programul complet al Caravanei Metropolis se găsește pe site-ul www.cinemainaerliber.ro

Parteneri media: Europa FM, Music Channel, Agerpres, Cațavencii, Catchy, eva.ro, acasa.ro, Movie News, Blog de Cinema, filme-carti.ro, Zile și Nopți, Actualități Arad, Arad Culture, Special Arad, ARQ.

Evenimentul este organizat de Asociația Culturală Metropolis, manifestare organizată în cadrul Sezonului România-Franța 2019, finanțat de Centrul Național al Cinematografiei, Centrul Municipal de Cultură Arad.

Articole similare

Donează citind. Intră în Clubul de ficţiune ALL

Jovi Ene

Maia Morgenstern – Director interimar al TES

Delia Marc

Gypsy-Jazz şi cântecele Mariei Tănase: Sanda Weigl şi cvartetul Bălănescu în Berlin

Delia Marc

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult