Stiri

A apărut ediția a treia a romanului Sânge satanic de Cristina Nemerovschi

Coperta_Sange-satanic_ed3La Editura Herg Benet, în colecția Radical din 7, a apărut cea de-a treia ediție a romanului Sânge satanic, de Cristina Nemerovschi.

Una dintre cele mai citite, mai iubite și mai controversate cărți ale literaturii române din ultimii ani, Sânge satanic este romanul de debut al scriitoarei Cristina Nemerovschi, prima ediție apărând în anul 2010. Cartea a reprezentat atât un succes de critică, dar mai ales de public, a doua ediție ieșind pe piață doar câteva luni mai târziu. În numai un an, Sânge satanic s-a impus ca un adevărat fenomen social, consacrând un nou stil în literatura tânără și inspirând numeroase manifestări artistice: poezie, piese de teatru, visual art, muzică. Romanul a primit referințe elogioase, fiind comparat cu opere-cult ale unor autori precum J. D. Salinger, Henry Miller, Irvine Welsh, Chuck Palahniuk, Bret Easton Ellis sau Anthony Burgess, și a fost distins cu premiul Tiuk! pentru debut, cu titlul Cartea anului 2011, premiul revistei Ateneu, nominalizare la titlul Cartea anului 2010, ales printre finaliștii Premiers Romans En Lecture. Sânge satanic a primit peste 200 de recenzii elogioase de la cititori și bloggeri, și peste 50 de cronici în cele mai importante reviste literare. Multe dintre acestea pot fi citite aici: http://cristinanemerovschi.ro/articole/recenzii

La aproape trei ani de la apariție, romanul Sânge satanic este în continuare citit și intens discutat, și se pregătește de întâlnirea cu publicul internațional. De asemenea, la Editura Herg Benet va apărea în scurt timp și Sânge satanic – roman grafic.

Sânge satanic este prima parte dintr-o trilogie cu același nume. La editura Herg Benet, în 2012, a apărut și cea de-a doua parte a trilogiei, Ani cu alcool și sex. Partea finală a trilogiei este în lucru.

”Un roman cu umor nebun!” (Emil Brumaru)

“Mi-a plăcut cel mai mult verva romanului, atribut esențial al unui debut literar memorabil.” (Mircea Cărtărescu)

“Sânge satanic e o carte excepțional scrisă, care nu seamănă cu nimic!” (Doina Ruști)

“Cristina Nemerovschi este un Caragiale al zilelor noastre.” (Felix Nicolau)

Blog-ul fan club-ului Sânge satanic: http://fanclubsangesatanic.wordpress.com/

Ediția a treia a romanului Sânge satanic poate fi comandată aici: http://www.libraria.hergbenet.ro/carti/sange-satanic-ed-3-cristina-nemerovschi

Despre Cristina Nemerovschi:

Supranumită de critici “rebela literaturii române de azi”, licențiată în filosofie, cu un master despre L. Wittgenstein, Cristina Nemerovschi a debutat în 2010, cu romanul Sânge satanic, distins cu premiul Tiuk! pentru debut, cu titlul Cartea anului 2011, premiul revistei Ateneu, nominalizare la titlul Cartea anului 2010, ales printre finaliștii Premiers Romans En Lecture.

Al doilea roman al Cristinei Nemerovschi, Pervertirea, a apărut în 2012 la editura Herg Benet. Cartea a fost supusă controverselor încă din primele luni, câteva lecturi fiind întrerupte, temele romanului fiind considerate “imorale, violente și indecente”.

Ani cu alcool și sex este al treilea roman semnat de Cristina Nemerovschi, o continuare la Sânge satanic, apărând în noiembrie 2012, la editura Herg Benet.

În 2013, în colecția Cărțile Arven a Editurii Herg Benet apare nymphette_dark99; cartea este reeditată doar câteva luni mai târziu.

Proza Cristinei Nemerovschi a fost inclusă în câteva antologii, atât din România, cât și internaționale.

Articole similare

Bestsellerurile Humanitas la Bookfest 2015

Jovi Ene

Librex Iași 2015, 11 – 15 martie 2015, Palas Mall, Iaşi, România

Jovi Ene

Festivalul de Film Istoric de la Râşnov

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult