În cel mai recent roman al său, Dora Pavel surprinde întrucâtva, reușind în același timp un roman psihilogic, dar și unul care, prin flash-back-urile personajului principal, descrie felul în care un homosexual trăiește propria poveste de dragoste. Nu este nimic diferit, sunt același povești și sentimente pe care le aminteam și atunci când vorbeam de dragostea lui Petre Sirin din Castele din Spania.
Cum este însă o noapte de dragoste homosexuală, descrisă, așa cum spuneam, de tânărul gay-personaj principal, amintindu-și cu plăcere de vechea iubire, acum probabil pierdută? O vom întreba pe autoare cum este, ca femeie, să descrie sexul homosexual, dar până atunci vă lăsăm în compania cuvintelor:
”Totul începea ca o hârjoană nevinovată între frați, prăvăliți în bătaia cu perne înainte de culcare, numai că jocul nostru era altul, cu intenții mult mai mârșave, cel de-a-pudibonzii-care-nu-se-lasă-dezveliți-în-zonele-intime la lumina zilei, care și le apără cu prețul vieții, îl porneam cu gesturi provocatoare, chiar dezgustătoare, ne încrucișăm picioarele, cu penisul trecut în spate, blocat acolo și ascuns privirii, făcând din pântecele nostru pubisul tern al unei femei, pe care, de altfel, îl și detestam amândoi în mod declarat, nu ne plac femeile, nu, hotărât nu, nu ne plac, și țopăiam prin casă așa, ca pinguinii, cu coapsele încrucișate, cu o mână acoperindu-ne ”rușinea”, conformându-ne până la un punct acestei convenții, a neagresiunii reciproce, fugind unul de altul, în același timp ”lucrând” fiecare în parte la cum să n-o respecte, cum să atenteze la organele celuilalt, de-aici treceam la următoarea fază, încercând să ne despuiem complet unul pe celălalt, aparent scandalizați și oripilați în același timp, ținând cu dinții de ultima fâșie de textilă care-ar fi putut să ne acopere, până când lucrurile scăpau de sub control și răbufneau sălbatic, hârjoana se prefăcea în trântă reală, joaca tot mai încordată degenera într-o luptă murdară, pe care de fapt și contam, păream să fi uitat că porniserăm totul în glumă, în timp ce gândul ne fusese ticălos din start, ajungeam să ne lovim cu atâta sete, cu un care-pe-care atât de disperat, încât fâșiile de cearșaf și cămăși, de prosoape și pijamale, de perdele și colțuri de covoare de care ne agățam cu ultime puteri se prefăceau în bombe și sulițe, lasouri și pistoale, respirația în răget și lătrat, zâmbetele în scălâmbăieli de durere, neputința în furie, craniile în saci de box, o bătălie pe viață și pe moarte, care dura mai bine de jumătate de oră, cu mobile descleiate, cu sărituri peste paturi și scaune răsturnate, printre cioburi (unica statuetă de preț pe care Țeus o mai avea din colecția familiei s-a făcut țăndări și ea, sub ochii noștri, și nici măcar n-a regretat), cu buzele înflorind sub borșul băuturii de cu seară, cu nări însângerate și încheieturi tumefiate, în timp ce nu doar încăperea, ci întreaga aripă din lemn a clădirii scârțâia și se zbătea pe domeniul ei ca puntea unui vas lovit de furtună.”
(”Do Not Cross”, de Dora Pavel, Editura Polirom, Colecția ”Fiction Ltd”, Iași, 2013, pag. 116-117. Sublinierile ne aparțin)
