Filme Filme americane

Un subiect dur și fascinant: Mari evadări cu Morgan Freeman (History Channel, 2021)

Great Escapes with Morgan Freeman (2021)

Vizionare online a primului episod din seria „Mari evadări cu Morgan Freeman” și interviul Cristinei Bazavan cu criminologul Tudorel Butoi

History Channel este, indiscutabil, unul dintre cele mai interesante posture de televiziune din România, cu o gamă foarte largă de emisiuni și chiar seriale ori filme cu tematici, evident, istorice. Unul dintre cele mai așteptate show-uri ale acestui post este și Mari evadări cu Morgan Freeman, o mini-serie care își propune să analizeze și să redea pe înțelesul publicului larg câteva dintre cele mai spectaculoase, periculoase și complexe cazuri de evadări ale unor prizonieri mai mult sau mai puțin cunoscuți din marile închisori americane.

În vederea lansării acestui serial (lansare care a avut deja loc luni, 7 martie), History Channel a organizat o vizionare de presă online a primului episod, precedată de un foarte interesant și educativ interviu live realizat de Cristina Bazavan cu unul din cei mai importanți criminologi români la ora actuală – Tudorel Butoi. Această întâlnire în sine a fost unul dintre punctele atractive ale evenimentului menționat, în primul rând datorită personalității copleșitor de frumoase a domnului Butoi. Dialogul pe care acesta l-a avut cu interlocutoarea sa a revelat un profesionist în meseria lui, care a ajuns să cunoască îndeaproape spiritul uman cu toate aspectele sale frumoase și urâte, în același timp, spre a a-l analiza și spre a încerca să pătrundă în mințile viclene, pervertite și întortocheate ale criminalilor și infractorilor români. Așa cum a spus și el însuși, o meserie deloc ușoară, dar frumoasă și care, de-a lungul timpului, i-a adus numeroase satisfacții pe planul carierei. Nici nu e de mirare, ținând cont că este cel mai important și de succes criminolog român la ora actuală. În plus, prin întrebările bine construite și plasate de către Cristina Bazavan, am reușit să întrevedem, dincolo de specialistul în criminalistică, un om cu un extrem de fin bun-simț, cu o viziune amplă și complexă asupra vieții și a umanității.

Aș putea spune, fără niciun fel de exagerare, că timp de jumătate de oră am asistat la o adevărată lecție de viață susținută de această personalitate marcantă a domeniului psihologiei românești. Căci am uitat să menționez un aspect foarte important – pe lângă faptul că este profesor universitar doctor, Tudorel Butoi este unul dintre cei mai străluciți psihologi clinicieni, ocupându-se, pe lângă activitatea criminalistică, de tratarea oamenilor obișnuiți care vin către el cu diverse probleme nerezolvate. De-a lungul dialogului dintre acesta și Cristina Bazavan, am descoperit ce înseamnă cu adevărat atât viața de specialist criminalist, cât și cea de infractor și, în special, ce reprezintă pentru organele competente și pentru sistemul judiciar din România ideea de evadare.

Sigur că nu au avut loc niciodată la noi în țară evenimente de o anvergură atât de mare precum cele pe care urmează să le vedem în serialul difuzat de History Channel. Cu toate acestea, evadarea însăși, ca fenomen destul de răspândit în rândul infractorilor, este un subiect grav, având consecințe pe măsură atât pentru personalul din penitenciare, cât și pentru criminalii înșiși, care se văd nevoiți să recurgă la noi acte infracționale pentru a putea să supraviețuiască odată ce au scăpat din celulele închisorilor. Iată, deci, de ce Tudorel Butoi a subliniat importanța pe care această mini-serie de la History Channel o va avea, creând o pârghie de studiu pentru cei din domeniu, dar și un fel de avertisment pentru personalul penitenciarelor care trebuie să fie mereu vigilenți și să vegheze cu seriozitate asupra celor pe care îi au în grijă.

Cât despre primul episod al serialului, nu pot să spun decât că a fost cu adevărat fascinant. Nu știam foarte multe detalii despre Alcatraz, decât că atunci când funcționa, se spunea că este cea mai mare și mai impenetrabilă închisoare din lume. Și, cu toate acestea, vocea inconfundabilă a lui Morgan Freeman ne dezvăluie de ce acest uriaș fort-penitenciar s-a văzut obligat să își închidă porțile în 1963, la un an după ce a avut loc una dintre cele mai complexe și mari evadări din istorie. Cred că nu întâmplător a fost ales acest actor american pentru a prezenta aceste cazuri unice și interesante din istoria criminalilor din Europa și Statele Unite ale Americii, căci unul dintre filmele cele mai marcante (cel puțin pentru mine) în care l-am urmărit pe Morgan Freeman a fost deja celebrul The Shawshank Redemption, care vorbește exact despre evadarea unor prizonieri dintr-o închisoare de maximă securitate. Așadar, asocierea actorului cu mini-seria realizată de History Channel este una de bun augur și este și o alegere excelentă din punct de vedere al marketingului.

Revenind la subiectul însuși al primului episod, am aflat foarte multe detalii interesante atât despre Alcatraz ca închisoare din punct de vedere al construcției și arhitecturii acesteia (la momentul când a fost ridicată nu se mai văzuse o asemenea complexitate la un penitenciar), cât și despre cei 4 protagoniști ai marii evadări (care s-au redus, în final, doar la 3: frații John și Clarence Anglin și Frank Morris) și despre planul lor infailibil care s-a dovedit, în cele din urmă, un succes care a intrat în istorie și care a dus la închiderea uneia dintre cele mai importante închisori din lume. Pentru cei care sunt deja intrigați de acest serial documentar foarte bine făcut (după cum s-a văzut deja din primul episod), vă „avertizez” că și următoarele episoade vor fi cel puțin la fel de interesante, căci vor aduce în prim-plan alte locuri, care mai de care mai impenetrabile (în aparență), dar și personaje cât se poate de fascinante și complexe. Urmăriți, așadar, în fiecare zi de luni, pe History Channel, câte un episod din Mari evadări cu Morgan Freeman și vă asigur că nu veți regreta niciun minut.

(Surse foto: A+E Networks/HISTORY Channel)

Articole similare

Spellbound (1945)

Dan Romascanu

The Five-Year Engagement (2012)

Jovi Ene

Fascinanta lume a unei fete-detectiv: Enola Holmes (2020)

Tudor-Costin Sicomas

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult