Filme Filme americane

„Mind Over Murder” (HBO Max, 2022) sau cum ar fi fost în realitate istoria celor zece negri mititei

„Mind Over Murder” (HBO Max, 2022)
Regie Nanfu Wag

Mintea umană este complexă, este necunoscută, este pervertibilă și, pe alocuri, perversă. Ne place să jonglăm cu propriile aptitudini, astfel încât să ne apropiem din ce în ce mai mult de scopurile pe care ni le-am fixat, iar, în unele situații, suntem gata să rupem cu dinții pe oricine ne stă în calea dorințelor noastre. Criminalii sunt, de cele mai dese ori, mânați exclusiv de dorințe, de impulsuri pe care nu și le pot controla. Există teorii în criminologia clasică, care menționează imperioasa nevoie de a ucide care îl face pe un criminal în serie să pună mâna pe arma favorită și să repete tiparele unei crime din nou și din nou. Dar cum se întâmplă crimele spontane? Ce îi face pe oameni să ucidă pe moment, din dorința de a face bani sau de a-și arăta ce tărie de caracter au, ca în jocul de-a adevărul și provocarea.

O docuserie interesantă care elucidează aspectele neprevăzute, inexplicabile ale unei crime, care a zguduit orașul Beatrice din Nebraska, ca intensitate, ca forță, ca violență este pelicula lui Nanfu Wag, intitulată „Mind Over Murder”, care urmează să apară pe HBO MAX, în curând.

Un mic orășel american, absolut tipic, în care fiecare știe pe cineva care e rudă cu altcineva, este șocat de moartea lui Helen Wilson, o bătrânică admirabilă, care își trăiește apusul vieții, îngrijindu-și nepoții și scriind poezii. Cineva pătrunde, fără a-i forța lacătul ușii, ceea ce evident ne duce la gândul că victima își cunoștea agresorul, o violează aplicând acțiuni sexuale violente și o strangulează. Omuciderea pare să ducă polițiștii într-un unghi mort, deoarece indiciile nu sunt univoce.

„Mind Over Murder” aruncă lumină asupra a șase suspecți, oameni bănuiți sau reținuți pe diferite episoade din această infracțiune, oameni asupra cărora planează dubiile organelor de drept și pe care regizorul documentarului îi invită la discuții sincere. Documentarul este o ilustrare dublă între o piesă dramatică înscenată de actori profesioniști și realitatea fragmentelor video din perioada anchetei, a dialogurilor cu suspecții, ceea ce, per ansamblu, ne oferă o perspectivă vastă asupra subiectului.

Înclin să afirm că este unul dintre cele mai inedite documentare crime din ultima perioadă, deoarece face lumină chiar și în dimensiunea socială a infracțiunii. Descoperim de unde provin criminalii, ce motivații pot să aibă, dar mai ales cum au ajuns pe banca suspecților.

Trebuie să vă atenționez că e destul de complex și că vă cer întreaga atenție concentrată, astfel încât să nu ratați elemente importante, anume ele fac diferența. Sunt sigură că persoanele interesate de criminalistică, de criminologie vor găsi interesantă pelicula și vor putea delimita cu ușurință unde începe culpabilitatea și de ce e nevoie să ne protejăm chiar și de cei care par a avea intenții inofensive.

Pe HBO Max din 20 iunie.

Nota: 8/10

(Sursă fotografie: vimooz)

Articole similare

O regină prea mult: Catherine the Great (2019)

Dan Romascanu

„Leviatanul”, de Thomas Hobbes. O provocare literară din vremuri demult apuse

Corina Moisei-Dabija

Această bulă fâsâie: The Bubble (Netflix, 2022)

Dan Romascanu

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult