Stiri

Cineastul croat Pavo Marinković, invitat la KINObservator-ul de la Union

Afis Viata amoroasa a unui las tandru (Croatia)-page-001Miercuri, 9 octombrie, de la ora 19:00, Sala Union (Paul Călinescu) a Cinematecii Române (Strada Ion Câmpineanu nr. 21) îl are invitat pe cineastul croat Pavo Marinković, al cărui film VIAŢA AMOROASĂ A UNUI LAŞ TANDRU (LJUBAVNI ŽIVOT DOMOBRANA / LOVE LIFE OF A GENTLE COWARD) va fi prezentat pentru prima dată în România. Proiecţia va fi urmată de o discuţie cu regizorul-scenarist Pavo Marinković.

Acesta este cel de-al 12-lea eveniment din cadrul KINObservator-ului, program organizat de Arhiva Naţională de Filme – Cinemateca Română în colaborare cu revista „Observator cultural”, începând din noiembrie 2012. Printre cineaştii ale căror filme au fost prezentate şi discutate până acum în cadrul programului se numără Cristian Mungiu, Dan Chişu, Paul Negoescu, Radu Gabrea, Marian Crişan, Florin Piersic Jr., Călin Peter Netzer, Adrian Sitaru, Cătălin Leescu şi Corneliu Porumboiu.

VIAŢA AMOROASĂ A UNUI LAŞ TANDRU, distins cu premiile „Golden Arena”, în competiţia naţională, pentru Cea mai bună actriţă (Dijana Vidusin), Cea mai bună scenografie şi Cel mai bun montaj la Festivalul de la Pula (Croaţia), a mai fost selecţionat la festivalurile de la Kerala, San Jose (Cinequest), Houston (Worldfest) şi Hamburg.

Detalii film:

Foto Pavo MarinkovicVIAŢA AMOROASĂ A UNUI LAŞ TANDRU / LJUBAVNI ŽIVOT DOMOBRANA / LOVE LIFE OF A GENTLE COWARD

Croaţia, 2009 / Comedie

Scenariul şi regia: Pavo Marinković

Cu: Nenad Cvetko, Dijana Vidušin, Siniša Popović

Sinopsis:

Viaţa poate fi bună pentru alţii, dar singurul lucru care aduce laptele şi mierea în viaţa lui Sasa este reţeta specială de miel a tatălui său. Sasa nu este un tip ieşit din comun. El vrea să scrie romane, însă este critic gastronomic în Zagreb. Divorţat, îşi poate vedea fiul doar ocazional. Persoana care îl sună cel mai des este mama sa. Dar Sasa o cunoaşte pe Ines, care e exact opusul său: hotărâtă, capabilă, frumoasă. Ea lucrează ca recepţioneră, antrenoare şi maseuză într-un centru sportiv. Nici viaţa ei nu e perfectă. Pentru Ines, Sasa se străduieşte să-şi depăşească limitele, să se ridice împotriva şicanării şi duplicităţii care-l înconjoară. Filmul lui Pavo Marinkovic este fabula unui bărbat care învaţă că mai important decât a câştiga sau a pierde este, pur şi simplu, a avea curajul de a încerca.

Vă aşteptăm!

Parteneri media ai Arhivei Naţionale de Filme – Cinemateca Română: Radio România Cultural, Observator cultural, Tabu, Cinemagia, CinemaRx, Port.ro, Urban Things – Chestii Urbane, Bucuresteni.ro, Calendar Evenimente, COOPerativa Urbană, CentrulVechi.com, OrasulVechi.ro, Filme-carti.ro.

Foto Viata amoroasa a unui las tandru

Articole similare

Invitatie la teatru. Stagiunea UNATC 1 – 9 aprilie

Jovi Ene

Caragiale Variete (Portrete 2), pe 13 iunie, la Epic Bar

Jovi Ene

O tragicomedie fără pudori: Patrick, din 25 iunie în cinematografe

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult