Stiri

„Bună! Ce faci?” se vede la Washington D.C.

La câteva zile după ce a rulat la Cleveland, Ohio, comedia romantică Bună! Ce faci?face o oprire în capitala Statelor Unite, Washington D.C. Pe 8 şi 9 aprilie, filmul lui Alexandru Maftei va fi proiectat în cadrul celei de-a 25-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Washington D.C. – Filmfest DC, care va avea loc între 7 şi 17 aprilie.

Un eveniment cu tradiţie în oraşul american, Filmfest DC adună în fiecare an câteva dintre cele mai interesante titluri de pe ecranele internaţionale. Principalul sponsor al festivalului este Universitatea Districtului Columbia.

Tot pe 8 aprilie, „Bună! Ce faci?” va fi proiectat la Festivalul Filmului din Europa Centrală şi de Est – goEast, care se desfăşoară în Germania, la Wiesbaden, între 6 şi 12 aprilie. „Bună! Ce faci?” este prezentat în secţiunea Highlights, rezervată câtorva dintre cele mai premiate sau mai populare producţii din 2010 – 2011.

Regizorul Alexandru Maftei va asista la proiecţie şi se va întâlni cu publicul german, graţie sprijinului Institutului Cultural Român din Berlin.

Bună! Ce faci?” îşi continuă traseul început în luna martie în cinematografe

  • Până joi, 7 aprilie, filmul rulează la Bucureşti (Cinema City AFI Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Glendale Studio), Constanţa (Cityplex Tomis Mall), Arad (Cinema Dacia) şi Bistriţa (Dacia).
  • Între 8 şi 14 aprilie, poate fi văzut în continuare la Bucureşti (Cinema City AFI Cotroceni, Cinema City Sun Plaza) şi Constanţa (Cityplex Tomis Mall), dar şi Iaşi (Victoria), Alba Iulia (Dacia) şi Baia Mare (Dacia).

Articole similare

Pescuit sportiv (2009)

Jovi Ene

Ce putem vedea nou pe Netflix în acest weekend

Jovi Ene

Câteva știri din lumea culturală românească (8 – 14 ianuarie 2018)

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult