Stiri

Weekend-ul incepe la NexT cu scurtmetraje de Oscar, proiectii interactive si multe alte programe

La Festivalul Internațional de Film NexT ziua de vineri (8 aprilie) rezervă publicului un program extrem de încărcat, care cuprinde filme din competiția festivalului, scurtmetraje realizate de Cristian Nemescu și Andrei Toncu, programul Festival Friends, scurtmetraje nominalizate la Premiile Academiei Europene de Film dar și seminarii. Premierele absolute ale zilei de vineri sunt programele Oscars Night – cu scurtmetraje premiate la Oscar în ultimii cinci ani și proiecția New Trends, New Technologies – cu filme interactive.

După proiecția care va avea loc în această seară la ASE, programul Cristi & Otto: Filme realizate de Cristian Nemescu și Andrei Toncu îi așteaptă mâine pe studenți și nu numai la Cinemateca Grozăvești, de la ora 19.00. Vineri vor fi proiectate în Regie filmele Kitschitoarele. 2 FM (r. Cristian Nemescu,), Mihai și Cristina (r. Cristian Nemescu, sound-design Andrei Toncu), Poveste la scara C (r. Cristian Nemescu, sound recording Andrei Toncu), Lampa cu căciulă (r. Radu Jude, sound design Andrei Toncu), și Alinuța (r. Matei Branea, sound design Andrei Toncu) iar accesul este liber. Programul Cristi & Otto: Filme de Cristian Nemescu și Andrei Toncu este recomandat de Cinemagia. Clipul dedicat acestei secțiuni poate fi vizionat accesând linkul: http://bit.ly/gNh93d

Vineri de la ora 15:00 va avea loc la Cinema Scala primul program al celei mai populare secțiuni a Festivalului NexT: Festival Friends, prezentat și anul acesta de HBO. În premieră în România vor fi proiectate filmele Stanka se duce acasă (Bulgaria, 2010, r. Maya Vitkova) după un scenariu de Radu Jude, Băi termale (Belgia, 2010) realizat de câștigătoarea Trofeului NexT în 2008 – Banu Akseki, Doar litera T (Belgia 2009, r. Ann Sirot, Raphaël Balboni) și scurtmetrajul Bora-Bora (r. Bogdan Mirică, România, 2010). Printre titlurile care fac parte din Festival Friends I se numără și scurtmetrajul studențesc Teză pe două rânduri (r. Ion Aramă, 2010) și filmul Musafirul (r. Răzvan Tache).

La Cinema Scala programul NexT  de vineri continuă cu ultimul calup din competiția acestui an pentru ca de la 21:30 să aibă loc proiecția eveniment Oscars Night.  O premieră absolută la NexT 2011, secțiunea Oscars Night aduce la București scurtmetrajele câștigătoare la Oscar în ultimii cinci ani care vor fi prezentate de vedetele Radio 21, actorii Ioana Blaj și Paul Ipate. Clipul de prezentare al secțiunii Oscars Night poate fi vizionat accesând linkul: http://bit.ly/fclRfZ

La Cinema Elvira Popescu, după reluările celor două programe de competiţie prezentate joi la Cinema Scala, publicul NexT are întâlnire de la ora 18:30 cu un nou calup de scurtmetraje din secţiunea Short Matters! a Academiei Europene de Film care va cuprinde și filmul câștigător Hanoi-Warsaw/Hanoi-Varșovia (r.  Katarzyna Klimkiewicz, Polonia, 2009).

Publicul pasionat de new media, tehnologii interactive și jocuri video este așteptat la Cinema Elvira Popescu de la ora 21:00, la programul New Trends, New Technologies. Invitații acestei secțiuni au pregătit pentru publicul NexT un adevărat live cinema performace, în care spectatorul devine utilizator activ şi este invitat să facă o serie de alegeri care vor decide evoluţia poveştii şi destinul personajelor. Regizorul Jonathan Peters vorbește despre proiectul său Lucydia, care va fi prezentat la New Trends, New Technologies în clipul: http://bit.ly/egCplN

Vineri, seminariile NexT continuă la Mansarda Cărturești cu trei întâlniri de neratat: seminarul de sound-design susținut de Jean Umanski (care a lucrat împreună cu Nikita Mihalkov și Jean Pierre Jeunet, semnând printre altele sunetul pentru Amelie) și Tamas Zanyi (sound designer pentru filme precum: Taxidermia de György Pálfi,  With a Little Patience de Laszlo Nemes – câștigător al Premiului “Cristian Nemescu” pentru cea mai bună regie la NexT 2010 şi The Gentleman Takes His Leave de Laszlo Nemes – prezent în competiția NexT 2011); seminarul de critică de film care îi are ca invitați pe Marian Masone (producător al Festivalului de Film de la New York), Christian Guinot (membru al Juriului NexT 2011) și criticii de film Mihai Chirilov, Magda Mihăilescu, Andrei Crețulescu și Jacky Goldberg; și seminarul de scenaristică la care vor fi prezenti Richard Kwietniowski (primul său lungmetraj Love and Death on Long Island, cu John Hurt şi Jason Priestley, a avut premiera la Festivalul de Film de la Cannes, iar filmul Owning Mahowny, cu Philip Seymour Hoffman şi Minnie Driver, a fost prezentat la Sundance şi Berlin) și Răzvan Rădulescu. Seminariile NexT sunt prezentate de JTI și recomandate de Decât o Revistă.

Articole similare

„Pas cu pas” de Klaus Iohannis, bestseller absolut în istoria Gaudeamus

Jovi Ene

Câteva știri din lumea filmului românesc (28 ianuarie – 3 februarie 2019)

Jovi Ene

Lansarea volumului Bosnia. Partaj, de Miruna Vlada, la Cărtureşti Verona

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult