Filme Filme romanesti

O dramă cu părinți și fii. „Tata mută munții” (2021)

„Tata mută munții” (2021)
Regia: Daniel Sandu
Distribuția: Adrian Titieni, Elena Purea, Judith State, Virgil Aioanei, Valeriu Andriuta

Până la 15 ani am crescut fără tată. Am crescut doar cu amintirile mamei mele și acest lucru m-a marcat iremediabil. Fiind stingheră și retrasă în adolescență, visam să am alături un om care ar suplini acel gol imens provocat de un abandon prematur. Îmi croiam în minte zeci de scenarii în care tatăl meu ar veni să-și ceară iertare, să răstoarne munții de tăcere și să îmi explice de ce a luat decizia de a pleca.

Anii au trecut, eu m-am maturizat, am devenit mamă și totuși această temă încă îmi provoacă un disconfort psihologic acut. Poate de asta atunci când dau peste filme care abordează subiectul părinților și al copiilor nu pot rezista și inevitabil le privesc cu nesaț. Apariția pe Netflix a dramei lui Daniel Sandu, intitulată laconic „Tata mută munții” m-a luat prin surprindere, dar m-a și bucurat, deoarece am o pasiune aparte pentru filmul românesc contemporan.

Haideți deci să aruncă o privire asupra subiectului filmului. Mircea Jianu este un ofițer SRI pensionat, care își duce traiul alături de cea de-a doua sa soție, Alina, o femeie mofturoasă și cu toane specifice unei viitoare mămici. Cei doi pun la cale o nouă schimbare în viața lor până nu află că fiul lui Mircea din primul mariaj, Cosmin s-a rătăcit în munți, pe un traseu destul de periculos și cu o faimă nu tocmai optimistă.

Culpabilizându-se profund pentru faptul că l-a abandonat în copilărie, Mircea Jianu pornește în căutarea sa. Titlul hiperbolă a peliculei descrie munca și efortul sisific al personajului central care timp de șapte zile trece prin toate emisferele purgatoriului, între negare, luptă și resemnare.

Drama „Tata mută munții” este încărcată de simboluri mai mult sau mai puțin lizibile pentru spectatori. De exemplu, habotnicia religioasă a mamei lui Cosmin, prima soție a lui Mircea, se împletește perfect cu ranchiuna de care dă dovadă. Ateismul lui Mircea se sparge în bucăți, atunci când vede lovitura providențială a stihiei. Neputința omului dă mâna cu nemărginita furie a Naturii. Regizorul amintește prin acest film despre cât de efemer poate fi spiritul temerar al omului în fața unor forțe externe.

Construit într-un mod lent, stratificat, filmul își duce de mână spectatorul, îl ajută să se împotmolească, dar și să iasă la suprafață, spunându-i istoria unor oameni ca toți ceilalți, oameni cu bune și rele. Suprapunerea unor subiecte precum divorțul, adulterul sau absența unui părinte din viața unui copil au dat greutate peliculei, care pe alocuri mi s-a părut de-a dreptul neverosimilă.

Am apreciat, în mod special, sfârșitul, care a încununat opera, ca să zic așa. Mă bucur enorm că nu s-a utilizat metoda ieftină a Hollywood-ului, ci s-a finalizat cu clasica interpretare dramatică. Un alt punct forte al filmului este distribuția. Adrian Titieni (Mircea) a intrat perfect în pielea personajului, oferindu-ne doza de empatie și antipatie pe care am putut să o resimțim. Pe Valeriu Andriuță (șeful salvamontiștilor) îl știu încă din pelicula „După dealuri” și m-am bucurat să îl descopăr într-o altă abordare artistică, respectându-și stilul matur, echilibrat de interpretare. Și evident că trebuie să o menționez pe Elena Purea (Paula, prima soție a lui Marcel), care a fost o prezență impresionantă ca și personaj tragic, încărcat de amărăciune.

De ce se cuvine să vedeți această dramă? În primul rând, pentru subiectul care a ieșit din șabloane. Uitați de „Taken” și alte filme comerciale americane. De această dată aveți o istorie neșlefuită, tristă, plină de remușcări. În al doilea rând, pentru actorii minunați pe care îi veți descoperi. În al treilea rând, pentru munca enormă de filmare, montare și cadrare. Anume la acest aspect filmul are multe de câștigat.

„Tata mută munții” este o nouă parabolă a lui Avram și a fiului jertfit, doar că de data asta Providența îmbracă hainele unui munte ce-și așteaptă tributul.

Disponibil pe Netflix.

Nota: 8/10

(Sursă fotografii: Mangalia News, Ziarul Metropolis)

Articole similare

Nivelul de Horror – Cele mai de groază filme de groază de pe Netflix

Jovi Ene

O versiune bizară a temei Jekyll / Hyde: Madame Hyde (2017)

Dan Romascanu

Legion (2010)

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult