„Three Billboards Outside Ebbing, Missouri” (Trei panouri de lângă Ebbing, Missouri)
Un film din 2017 de Martin McDonagh
Cu Frances McDormand, Caleb Landry Jones, Woody Harrelson.
Filmul începe în stil de tragedie greacă: noua Antigonă, în pofida a tot, vrea să-și răzbune fiica violată și ucisă. Dar pentru asta trebuie găsit criminalul, însă poliția nu dă semne că s-ar preocupa în vreun fel. Pe Antigona din Ebbing, orășelul sudist despre care se zice că n-ar exista (dar asta nu contează, deoarece nici Antigona ca atare nu a existat; ce contează e ideea, și ideea există), o cheamă Mildred Hayes. Ea găsește o modalitate ingenioasă de a impulsiona cercetările, ridicându-și în cap jumătate din populația orășelului (acea jumătate care încă n-a aflat că armata confederată a fost învinsă în Războiul de Secesiune). Animozitatea nu face decât s-o ambiționeze pe brava femeie, la fel ca pe eroina lui Sofocle, și ea escaladează ostilitățile. Cum spuneam, în pofida a tot.
Îmi plac filmele cu eroi care dovedesc tărie de caracter. De aceea, văzând cum începe, mă gândeam că-mi place și ăsta și că îl voi nominaliza la Oscar (deja are 8; cu a mea ar fi fost 9). Însă de pe la jumătate filonul tragic pornește treptat să se moaie, structura cristalină și inflexibilă de tragedie greacă dă rateuri și proza realității începe să se strecoare prin crăpături precum apa printr-o carenă rău călăfătuită. Aflăm despre partea de vină a mamei în drama fiicei, despre soțul ei care râvnește la carne tânără și despre implicarea în joc a unui pitic. Iar Woody Harrelson recurge la un gest extrem, singurul logic, de fapt. Toate astea, până la urmă, fac bine filmului iar pe spectator îl aduc cu picioarele pe pământ. La timp ca să observe că nici acolo oamenii nu sunt doar în alb și negru (când spun asta nu am în vedere criterii rasiale) și că, din acest motiv, învață din greșeli și sunt perfectibili. Iar finalul (doar atât spun despre el) este de-a dreptul senzațional.
