El laberinto del fauno (2006)- Labirintul lui Pan
Regia: Guillermo del Toro
Actori: Ivana Baquero, Maribel Verdu, Ariadna Gil, Sergi Lopez
„El laberinto del fauno” foloseste formatul si imprumuta personajele din povestile cu zane, dar le duce intr-un teritoriu de alegorie extrema. Totul se petrece in Spania anului 1944, un an in care Spania trece pragul celor trei decenii de dominatie fascista care vor urma.
Principalul personaj este o fetita orfana de doar 11 ani, care este martora tragediei prin care trece familia sa, tiraniei unui tata vitreg extrem de crud, precum si tulburarilor politice din jur, cauzate de opresiunea la care sunt supusi ultimii rebeli ai armatei republicane. Ca si multi alti eroi ai basmelor de varsta sa, ea cauta refugiul in vis si imaginatie. Diferenta este aceea ca aici realitatea imaginata poate fi la fel de complexa pentru ca fetita sa ii faca fata, ca si realitatea.
Intreaga idee a filmului se concentreaza pe echilibrul si interferenta dintre cele doua lumi. In timp ce lumea fantastica este construita pe imaginatia autorului thrillerului gotic, lumea reala pare a fi impregnata cu o aura de mister, in ciuda faptelor crude si sordide care se intampla in ea. Desi este o delimitare clara intre bine si rau in lumea reala, deciziile din lumea fantastica par a fi mult mai complexe, iar regizorul refuza sa faca un echilibru complet al realitatii. La final, ceea ce este diferit este de fapt tratamentul artistic pe care il primesc in film cele doua lumi alternative.
In timp ce scenele fantastice sunt pline de imaginatie si creeaza o compozitie complexa si interesanta din punct de vedere vizual, lumea reala pare schematica si prea apropiata de viziunea conventionala si angajata politic a perioadei. Aceasta lipsa de echilibru este ceea ce determina, dupa parerea mea, ca un film foarte interesant sa nu ajunga la nivelul unei capodopere.
Nota: 8/10
Dan
Ce Harry Potter? Ce Lord of the Rings? Avem aici de a face cu un adevarat spectacol al filmelor de fantezie, transpus pe un moment istoric bine ales si anume al Spaniei franchiste din anul 1944, ceea ce ii confera si o farama de realism si ne introduce mai bine intr-o poveste fantastica deosebita, cu efecte speciale reusite. Intrepatrunderea celor doua planuri, cel istoric si cel fantastic, este atat de bine realizata incat istoria pare un basm, iar basmul ni se releva ca o istorie adevarata.
Ne aflam, cum spuneam, in anul 1944, cand Franco deja castigase mare parte din Spania, singurele probleme ramase erau temerile provocate de desfasurarea celui de-al doilea razboi mondial si de rezistenta unei parti a populatiei. Intr-o localitate montana, organizarea locala este in mana Capitanului Vidal, un om atat de dur si cu instincte de criminal, incat oricui ii poate provoca greata (scena cand ii poruncea doctorului sa salveze copilul si nu mama, in cazul unor probleme la nastere mi-a ramas in minte). Noua sotie a capitanului, insarcinata in ultimele luni, si fiica acesteia din prima casatorie-Ofelia vin sa se stabileasca la locuinta acestuia.
Ofelia nu intelege prea bine ce se intampla in jurul ei, dar il uraste pe fata pe capitan si se solidarizeaza rapid cu servitorii, mai ales cu Mercedes, despre care aflam curand ca sprijina rezistenta impotriva regimului fascist. Incercand sa se elibereze de problemele de langa casa si din familie, Ofelia revine la copilaria ei si intra in lumea basmului. Descopera curand un labirint in padure, unde este atrasa intr-un sistem de porunci de catre un faun, primul pas spre pornirea pe un taram subpamantean unde este o mica printesa pierduta prin veacuri.
Mi s-a parut o poveste superba, incadrata excelent cu istoria anilor 1944, una dura si plina de cruzime, unde copiii trebuiau sa imbatraneasca foarte repede, sa se maturizeze, chiar daca nu doreau sa faca toate astea asa de rapid. De aceea, unii dintre ei incercau sa se refugieze intr-o lume paralela, pe care o credeau reala si in care doreau sa traiasca, sa isi indeplineasca visele. Ei vor sa se indeparteze de toata problematica razboiului si sa isi traiasca in continuare clipele de inocenta. Este un film care isi merita din plin cele trei premii Oscar pe care le-a primit in anul 2007-cea mai buna imagine (Guillermo Navarro), cel mai bun machiaj (Montse Ribe, David Marti) si cea mai buna scenografie (Pilar Revuelta, Eugenio Caballero), dar trebuie laudate in acelasi timp si regia lui Guillermo del Toro si jocul actoricesc deosebit.
4 comments