Stiri

Câteva știri din lumea culturală românească (10 – 16 iunie 2019)

Știrile săptămânii: Lansarea romanului „Serotonină“ de Michel Houellebecq, bestseller Bookfest 2019, Editura Humanitas Fiction; Jurnalista Ioana Bâldea Constantinescu în turneu de lansare a cărții „Poveste pentru Maria”, Editura Nemira; Cartea imaginilor, cu desene ale pacienților lui Jung  – prima traducere din lume după ediția originală, în premieră în România la Editura Trei; Noutate Editura Herald: Mahatma Gandhi – O viata legendara (Biografia), de Romain Rolland; Stephen Fry, celebrul actor britanic, într-un rol inedit: de autor al celor mai amuzante legende grecești repovestite în cartea Mythos, la Editura Trei; Made in Bistrița – Întâlnire cu scriitorii Ioana Nicolaie, Dan Coman și Marin Mălaicu-Hondrari, la București; Simona Deaconescu, primul coregraf român emergent la Springboard Danse Montréal.

Lansarea romanului „Serotonină“ de Michel Houellebecq, bestseller Bookfest 2019

Editura Humanitas Fiction vă invită miercuri, 19 iunie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Serotonină de Michel Houellebecqbestseller Bookfest 2019, recent apărut în colecția Raftul Denisei, coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea lui Daniel Nicolescu. Vor vorbi despre roman Vlad Zografi, scriitor, Ioan Stanomir, politolog și publicist și Cristian Pătrășconiu, jurnalist cultural . Moderatorul evenimentului va fi Denisa Comănescu, director general al Editurii Humanitas Fiction.

Accesul la eveniment este gratuit, în limita locurilor disponibile, în baza unei rezervări prin eventbook.

Roman al unei rătăciri fără speranță pe drumurile din nordul Franței, al dezabuzării și nostalgiei convulsive față de iubiri ratate cu bună știință, dar și al privirii lucide și necruțătoare asupra lumii contemporane, cu răzvrătiți intratabili și „veste galbene“ sui-generis, Serotonină este cu siguranță una dintre cele mai puternice, mai tandre și mai vitriolante cărți scrise de laureatul din 2010 al Premiului Goncourt.

Booktrailer „Serotonină“ de Michel Houellebecq, ediția Humanitas Fiction aici.

Ajuns într-un punct critic al existenței, Florent-Claude Labrouste își propune să dispară de bunăvoie, să renunțe la profesie, la viața socială, la cunoștințe. Își șterge urmele, se refugiază în hoteluri (unde musai trebuie să existe camere pentru fumători), străbate nostalgic (și deplânge) o Franță rurală ruptă de rosturile ei tradiționale, străduindu-se să opereze o regresie paliativă în trecutul personal. Își revizitează amorurile defuncte, un prieten, singurul, de tinerețe încearcă zadarnice reconectări la momentul prezent, alternate cu visuri de sinucidere matematic puse la cale, dar rămâne la fel de pustiu pe dinăuntru, cu privirile lipite de o adevărată catapeteasmă a eșecului sufletesc, pe care și-a construit-o din cele 3 000 de fotografii ce îi rămăseseră în laptop, imprimate și lipite pe pereții ultimei sale locuințe. Dintre ele, vibrează viața în doar vreo trei, cele care îi păstrează imaginile singurelor lui iubiri posibile, cu Kate și Camille.

„Florent-Claude Labrouste n-a împlinit încă 50 de ani şi se prezintă, încă de la început, ca un personaj aflat la capăt de drum. Funcţionar superior, expert consultant în probleme agricole, a moştenit o mică avere. Un ultim elan de energie îi îngăduie s-o părăsească pe tovarăşa lui de viaţă, o japoneză erotomană şi cu suflet de gheaţă. Dispozitivul lui de siguranţă financiară îi permite să renunţe la orice activitate, să dispară, să plutească în imponderabilitate şi, între timp, să-şi perfecteze hotărârea de a-şi încheia socotelile cu viaţa. Aidoma tuturor celor care se aruncă în gol retrăieşte etapele esenţiale ale trecutului său, dar, spre deosebire de aceştia, el le trăieşte cu adevărat. Serotonină este romanul unui hiatus care îmbracă forma unei fundături sau, poate, a unei deschideri : cea a unei dorinţe de autodistrugere confruntată cu cu enigmatica, puternica şi încăpăţânata pulsaţie a vieţii.” – Philosophie Magazine

„Nu vom mai avea prea des ocazia să citim un Michel Houellebecq atât de sentimental, de sincer, de lucid şi de uman. Serotonină, anti-cartea feel-good prin excelenţă, ne face bine. Un bine nemaipomenit. Iar asta e cheia de boltă a operei romaneşti şi poetice a lui Michel Houellebecq: incredibila capacitate a autorului de a alina sufletele. Hipersensibilitatea lui, percepţia fără egal a relaţiilor umane şi a obstacolelor pe care le întâlnesc, forţa lui cognitivă fac din el cel mai umanist autor al epocii noastre.” – Vanity Fair

MICHEL HOUELLEBECQ, pe numele său real Michel Thomas, s-a născut în insula Réunion, la 26 februarie 1956 sau 1958 (după afirmația autorului). După absolvirea Institutului Național de Agronomie Paris-Grignon, se înscrie la secția Cinematografie a Școlii Naționale Superioare Louis Lumière, abandonând-o înainte de a-și lua diploma. Poet, romancier, eseist și regizor, este cel mai important scriitor francez contemporan, cunoscut ca atare în toată lumea. Cariera literară şi-o începe publicând versuri. Prima sa culegere de poeme atrage atenția criticii: În căutarea fericirii (La poursuite du bonheur) primește în 1991 Premiul Tristan Tzara, iar următoarea, Sensul luptei (Le sens du combat), obține în 1996 Premiul Flore. Urmează volumele Renaștere (Renaissance, 1999) și Configurația ultimului țărm (Configuration du dernier rivage, 2013). În 2015 îi apare la Gallimard Neîmpăcat. Antologie personală 1991–2013 (Non réconcilié. Anthologie personnelle 1991–2013; Humanitas Fiction, 2016). Ca romancier cunoaşte un succes fulminant după ce publică în 1994 Extinderea domeniului luptei (L’Extension du domaine de la lutte) şi, mai ales, „scandalosul“ Particulele elementare (Les Particules élémentaires, 1998), câștigător al Premiului Novembre și, în 2002, prin traducerea engleză, al Premiului Internațional IMPAC Dublin. Fiecare nouă apariţie romanescă a autorului – Platforma(Plateforme, 2001), Posibilitatea unei insule (La possibilité d’une île, 2005), pentru care primeşte Premiul Interallié – trezeşte polemici înverşunate, iar numărul admiratorilor săi nu este egalat decât de cel al detractorilor. În 2010, Harta şi teritoriul (La Carte et le territoire) e încununat cu Premiul Goncourt. Înainte de apariţia pe piaţă (prevăzută pentru 7 ianuarie 2015, dată care, printr-o coincidenţă tragică, a fost ziua atentatului din redacţia Charlie Hebdo), romanul Supunere (Soumission; Humanitas Fiction, 2015) a fost piratat şi citit de mii de internauţi, ajungând ulterior bestseller internațional. Supunere s-a situat în fruntea topurilor de vânzări atât în Franța, cât și în alte 40 de țări. Pe 4 ianuarie 2019 apare Serotonină (Sérotonine; Humanitas Fiction, 2019), care urcă amețitor în topurile de vânzări din lume. În aprilie 2019, Houellebecq primește Legiunea de Onoare.


Jurnalista Ioana Bâldea Constantinescu în turneu de lansare a cărții „Poveste pentru Maria”

Editura Nemira lansează  Poveste pentru Maria. O carte despre copilărie, părinți și dragoni, scris de jurnalista și scriitoarea Ioana Bâldea Constantinescu. Autoarea va lansa cartea și se va întâlni cu cititorii din Iași, Cluj și Sibiu în luna iunie. Poveste pentru Maria este povestea eternă a copilăriilor noastre, a copilăriilor din literatură, o poveste pentru toți oamenii mari care au fost, odată, copii mici și pentru toți copiii mici care vor fi, la un moment dat, oameni mari.

 

Programul lansărilor:

Cafeneaua Fika, Iași, marți, 18 iunie, de la ora 18.30. Oana Lazăr este invitată, iar Mihai Pricopoaia este moderatorul întâlnirii.

Librăria Humanitas din Cluj, joi, 20 iunie, de la 18.30. Invitate: Aurora Szentágotai, Bianca Mereuță și Doina Gecse Borgovan

Librăria Humanitas din Sibiu, marți, 25 iunie, de la 18.30. Invitat: Radu Vancu.

Ioana și fiica ei, Maria, se joacă de-a v-ați ascunselea într-o poveste despre maternitate și copilărie, despre trecutul mamei și viitorul fiicei, despre Ioana care a fost și Maria care va fi. Viața Ioanei cu Maria e plină de zile cu soare, cu joacă și învățare, dar și de zile cu încăpățânări, supărări sau ezitări. Mariei îi plac dinozaurii, dragonii și buldogii francezi, iar Ioanei îi e teamă, uneori, să nu rămână repetentă la Academia de Înalte Studii Materne. Împreună, se joacă de-a Narnia, de-a Harry Potter, fac brioșe, citesc povești, cântă muzica din Frozen.
Aceasta nu este o carte de parenting, nici un jurnal de maternitate și nici o carte pentru copii. Este o carte a misterioaselor geografii ale iubirii.

 

Ioana Bâldea Constantinescu: Îi plac Parisul, lavanda, înghețata de vanilie, baloanele de săpun, emisiunile de dimineață și cafeaua. A studiat engleza și spaniola la Universitatea din București, apoi a absolvit un program de master în Studii Culturale Americane. Din 2001 lucrează ca jurnalist în cadrul Societăţii Române de Radiodifuziune. Andrew Solomon, Isabel Allende, Evgheni Vodolazkin, David Lodge, Jonathan Safran Foer, Alain de Botton, Andreea Esca, Dan C. Mihăilescu, Radu Paraschivescu, Cristian Mungiu, Șerban Sturdza, Adrian Hădean sau Alexandru Tomescu sunt numai câteva din personalitățile intervievate. Publică interviuri, recenzii și articole pe Liternet.ro, precum și în revistele EsquireHarper’s BazaarThe One și altele. E autoarea romanelor Dincolo de portocali și Nautilus (2015 și 2017, Editura Humanitas), precum și a prozei scurte „Spotlight“, apărută în volumul colectiv Selfie (2018, Editura Arthur).


Cartea imaginilor,  cu desene ale pacienților lui Jung  – prima traducere din lume după ediția originală, în premieră în România la Editura Trei

De o valoare inestimabilă pentru istoria terapiei analitice, a psihologiei și a artelor, colecția de 4500 de lucrări realizate de pacienții lui Carl Gustav Jung este pentru prima dată accesibilă publicului larg. După un efort susținut de sortare și notare, realizat pe parcursul a 70 de ani de membrii Institutului C. G. Jung din Zürich, picturile, desenele și broderiile create de pacienții celebrului psihiatru sunt expuse la Museum im Lagerhaus din St. Gallen, Elveția și incluse în Cartea imaginilor.

Publicată în România la Editura Trei și lansată la Salonul Internațional de Carte Bookfest 2019, „Cartea imaginilor”, care este totodată și catalogul expoziției, aduce în premieră o mărturie impresionantă a procesului laborios de sondare a inconștientului, de exprimare a conținuturilor individuale și colective realizate de cei care au intrat în cabinetul doctorului Jung, timp de 38 de ani.

Cartea imaginilor este un eveniment editorial. Și vine să completeze direcțiile inedite deschise în psihologia contemporană de Cartea Roșie. Dacă în ea am urmărit cu sufletul la gură un Jung confruntându-se cu propriul inconștient, în Cartea imaginilor, trece mai departe și mijlocește confruntarea cu inconștientul a pacientilor sai. Transformă o experiență personală într-o nouă psihologie. Cea în care conținuturile inabordabile ale adâncurilor sunt aduse în lumina conștiinței printr-o metodă nouă, dar care încorporează tehnici vechi, cea a imaginației active. Este una dintre contribuțiile fundamentale ale lui Jung în dezvoltarea psihologiei. Acum cititorul român beneficiază de prima traducere publicată în lume dupa ediția germană, originală. Vor urma desigur și altele, cartea este în pregătire în foarte multe teritorii”, precizează Silviu Dragomir, analist jungian și publisher Editura Trei.

Pe lângă lucrările pacienților, cu adnotări ale acestora, care au fost donate de Jung încă din ultimii ani de viață Institutului ce îi poartă numele, „Cartea imaginilor” conține o descriere a demersului terapeutic, interpretări ale desenelor și picturilor, dar și propria incursiune a lui Jung în travaliul terapeutic al imaginilor.

Împărțită pe mai multe capitole, lucrarea prezintă informații despre similitudini între mișcarea dadaistă fondată la Zürich în 1916 și psihologia analitică, între o regăsire a valorilor prin asociația liberă, analizează simbolistica mandalelor ca forme de restabilire a echilibrului, de creștere și transformare, dar și a altor simboluri arhetipale, preponderent folosite atât în lucrările expuse, cât și în arte, în general.

O altă imagine de ansamblu asupra societății aflate într-o schimbare profundă și dramatică rezidă dintr-o serie de 12 imagini expuse în capitolul „Vremea apocaliptică”. Create de o pacientă aflată în analiză, ele exprimă, prin conținut, forme și culorile alese, traumele profunde provocate de al Doilea Război Mondial.

Fantezia ca activitate imaginativă este pentru mine pur și simplu expresia nemijlocită a activității vitale de natură psihică, a energiei psihice care este dată conștiinței doar sub formă de imagini sau conținuturi”, nota analistul C.G. Jung a cărui colecție este „unică și de necomparat cu nicio altă colecție a vreunui psihiatru din vremea sa”, după cum precizează dr. Monika Jagfeld, istoric de artă și directoare a Museum im Lagerhaus.

În prezent, colecția „Arhivei de imagini” a Institutului numără peste 10.000 de imagini, dintre acestea 4500 aparțin pacienților lui Jung și au fost organizate, începând cu 1950, de Jolande Jacobi. Acestora s-au adăugat 6000 de desene din practica terapeutică a binecunoscutei analiste și alte două colecții cu imagini din pictură, sculptură și fotografii alb-negru cu motive arhetipale din alchimie, artă și Antichitate. Între anii 1980 și 1990 colecția din arhivă a fost revizuită de Michel Edwards și Cecilia Roost. Informațiile despre imagini au fost înregistrate electronic, iar lucrările fotografiate s-au transformat în diapozitive. Digitalizarea acestora, ultima etapă pentru a ajunge la forma prezentă, a permis concretizarea acestui proiect unic într-o expoziție de amploare și în Cartea imaginilor, adresată nu doar analiștilor jungieni și psihoterapeuților, ci și iubitorilor artelor, la Editura Trei.


Noutate editoriala: Mahatma Gandhi – O viata legendara (Biografia) de Romain Rolland

In acest volum biografic, Romain Rolland aduce un tribut imaginii si luptei lui Mahatma Gandhi. Omul care a renuntat la o carieră banoasa in avocatura va ajunge sa mobilizeze numeroasa populatie a Indiei impotriva xenofobiei si a nedreptatilor savârsite de Imperiul Britanic.

Rolland descrie cu afectiune personalitatea lui Gandhi, punând accent pe credinta acestuia in hinduism, lipsita de fanatism si de orgoliu, pe modestia lui, pe contrastele pe care a reusit sa le impace atât de bine: eroul Indiei era un om cult, scolit in Anglia, admirator al lui Tolstoi, traducator al operelor lui Platon, dar totodata isi iubeste fara rezerve cultura si religia indiana. Desi incarcerat si contestat de fortele coloniale, Gandhi si-a pastrat forta interioara si vointa de a-si ajuta compatriotii.

Se pare ca trebuie intotdeauna ca un popor sa se sacrifice, pentru ca lumea sa se reinnoiasca… Evreii au fost sacrificati pentru al lor Mesia, pe care nu l-au recunoscut atunci când a sosit printre ei, atunci când, pe crucea insângerata, a adus speranta, desi poporul evreu il purta in suflete vreme de secole. Soarta indienilor este mult mai fericita, intrucât ei l-au recunoscut pe Mesia al lor. Iar indienii se indreapta cu bucurie catre sacrificiul care trebuie sa-i elibereze.”

“…Gandhi, sub vesmantul Crezului hindus, ascundea o mare inima crestina. Un Tolstoi mai tandru, mai potolit si, daca pot sa spun asa, mai natural «crestin», in sens universal: caci Tolstoi a fost crestin mai putin prin natura, cat prin vointa. Asemanarea dintre cei doi este mult mai evi- denta, sau, mai bine spus, influenta lui Tolstoi se adevereste a fi mai puternica in apelul de condam nare pe care-l face Gandhi contra civilizatiei de tip european.” Romain Rolland, Mahatma Gandhi

Scriitorul francez Romain Rolland (1866–1944) a primit Premiul Nobel pentru Literatura in 1916. Pentru o vreme a predat istoria la liceu, iar in 1895 a obtinut doctoratul in litere. Intre 1904 si 1914 publica romanul-fluviu Jean-Christophe, cea mai importanta lucrare a sa, distinsa cu Marele Premiu al Academiei Franceze. A fost un pacifist convins. Cartea lui Rolland despre Gandhi, publicata in 1924, a contribuit substantial la cunoasterea acestuia in Europa. A corespondat cu numeroase personalitati culturale si literare ale vremii, printre care Hermann Hesse, Louis Aragon, Stefan Zweig.


Stephen Fry, celebrul actor britanic, într-un rol inedit: de autor al celor mai amuzante legende grecești repovestite în cartea Mythos, la Editura Trei

Cel mai vândut volum de ficțiune la Salonul International de Carte Bookfest 2019, Mythos, recent publicat la Editura Trei, îl duce în atenția cititorilor români pe Stephen Fry, în postura de autor de carte. O personalitate versatilă, celebrul comediant britanic și-a câștigat notorietatea ca actor de teatru și film, ca prezentator de radio și televiziune, ca regizor, dar și ca poet și scriitor.

A înfruntat o copilărie și o adolescență destul de tulbure, fiind exmatriculat de la două școli, iar la 17 ani a fost arestat pentru că a folosit o carte de credit furată de la un prieten de familie și a stat trei luni în arest. După ce a depășit această perioadă a devenit un actor de comedie, pe vremea când studia Queen’s College, în Cambridge, școală pe care a absolvit-o cu specializarea în Literatură engleză. Tot atunci s-a înscris și la Cambridge Footlights Dramatic Society unde l-a întâlnit pe Hugh Laurie (Dr. House), care i-a devenit și prieten și colaborator. În plus, Fry este și nașul celor trei copii pe care Hugh Laurie îi are cu soția sa, Jo Green.

Cariera sa în televiziune a început cu seria de scheciuri „The Cellar Tapes”, scrisă împreună cu Hugh Laurie și Emma Thompson, care a câștigat premiul Perrier Comedy Award, iar primul său rol pe marele ecran a fost în filmul „The Good Father”, cu Anthony Hopkins, în 1985. A jucat, de asemenea, în filmele „A Fish Called Wanda”, rolul detectivului în „Gosford Park”, l-a întruchipat pe Oscar Wilde în „Wilde” și a fost Mycroft Holmes în „Sherlock Holmes: A Game of Shadows”, regizat de Guy Ritchie. A jucat și în „V for Vendetta”, în două dintre cele trei părți ale filmului „Hobbitul”, realizat de regizorul Peter Jackson după cartea cu același nume a lui J. R. R. Tolkien și în serialul „Cititorii de oase”. În 2018 a jucat în comedia „The Con Is On”. Fry a prezentat mai multe documentare de televiziune, pe diverse subiecte. Printre acestea se numără și documentarul BBC „The Secret Life of the Manic Depressive”, în 2006, recompensat cu un premiu Emmy, în care vorbește despre ce înseamnă pentru el tulburarea bipolară și cum trăiește cu efectele ei. Este vocea audiobook-urilor Harry Potter, a pisicii de Cheshire din filmul lui Tim Burton „Alice în Țara Minunilor” și a leului Socrate din fimul animat „Animals United”.

A scris patru romane de succes, „The Star`s Tennis Balls”, „Making History”, „The Hippopotamus” și „The Liar”, precum și trei volume autobiografice, „Moab is My Washpot”, „The Fry Chronicles” și „More Fool Me”. Pasionat de legende și mituri, Stephen Fry s-a decis să rescrie poveștile zeilor și eroilor din Grecia Antică, într-o manieră modernă și amuzantă. Mai ales pentru că „mulți copii de pe ambele părți ale Atlanticului au crescut citind, ca și mine, colecțiile clasice de mituri grecești. (…) Astăzi se găsesc pe internet o mulțime de site-uri menite să-I ajute pe tineri <să descopere> miturile grecești – deși s-ar putea să vă ia somnul după ce veți citi despre Cadmus că era <un tovarăș de treabă>, Hermes era <mișto> și Hades <un tip cu probleme>”, povestind în postfața cărții cât de mult s-a documentat pentru cel mai recent volum, Mythos. Miturile Greciei repovestite, publicat în România la Editura Trei, dar și pentru „Heroes”, în curs de apariție.


Made in Bistrița – Întâlnire cu scriitorii Ioana Nicolaie, Dan Coman și Marin Mălaicu-Hondrari

Librăria Humanitas de la Cișmigiu vă invită vineri, 21 iunie, de la ora 19.00, la Made in Bistrița – întâlnire cu scriitorii bistrițeni Ioana Nicolaie, Dan Coman și Marin Mălaicu-Hondrari. Cei trei scriitori vor citi din romanele „Cartea Reghinei”, „aceste lucruri care nu se vor schimba niciodată”, „Apropierea”, recent apărute la Editura Humanitas și Editura Polirom.

Despre „Cartea Reghinei” de Ioana Nicolaie, Editura Humanitas (Bestseller Bookfest 2019)

Reghina este un Iov feminin, dintr-un spațiu nord-transilvan, în care miraculosul se insinuează în ordinea comună, iar istoria recentă sugrumă destinele oamenilor. Este mamă a doisprezece copii, împreună cu care alcătuiește „un trup de o mie de kilograme“, plămădit din puține bucurii și insuportabilă suferință. Până la urmă, Reghina este mama universală.
Miza cărții Ioanei Nicolaie este să scoată la lumină, prin incursul faulknerian în interiorul unei minți care amestecă timpurile și emoțiile, o viață, un destin, o urmă pe care umanitatea personajelor ei o lasă (sau nu) în lume. Cartea nu se citește cu sufletul ușor, ci cu sufletul la gură. Narațiunea e densă, stratificată în episoade ce construiesc o viziune etnografică a marilor evenimente din viață (în definitiv, suntem în spațiul lui Rebreanu): o șezătoare, un pețit, o nuntă, prima noapte de dragoste, uluirea, durerea, rușinea, frica, prima bătaie primită de la soț, primul copil, următorii până la doisprezece. Viața unei femei, așa cum a fost ea.
Cititorul va întâlni cu emoție, de-a lungul romanului, diverse feluri de a-nțelege realitatea: orășelul Văralia, unde se petrec întâmplările din carte, are ceva din familiarul satului Prislop, din magia ținutului Macondo și din dramatismul vieții oamenilor în comitatul Yoknapatawpha, rămânând totuși un spațiu unic, nemaiîntâlnit, descris de autoare cu o iubire nesfârșită.

Despre „aceste lucruri care nu se vor schimba niciodată” de Dan Coman, Editura Polirom (Bestseller Bookfest 2019)

Două femei, ale căror drumuri, fără intervenţia sorţii, nu s-ar fi intersectat niciodată, au destinele strîns legate pînă la capăt, în viaţă şi în moarte. Una e văduvă şi educată, cealaltă e orfană şi a moştenit de la mamă darul de a lecui oasele sfărîmate ale oamenilor, iar amîndouă îşi duc traiul într-un sat de munte care îşi modelează şi remodelează la nesfîrşit locuitorii. Relaţia celor două femei este providenţială la început, dar linia dintre prietenie şi trădare este foarte subţire, secrete întunecate ies la suprafaţă, nedreptăţi imposibil de iertat au fost făcute şi consecinţele nu întîrzie să apară. Un bildungsroman în negativ, aceste lucruri care nu se vor schimba niciodată scoate la lumină o lume în care trăirea în istorie (de)reglează comportamentele, un spaţiu căruia cei din afară îi găsesc cu greu sensul.

Despre „Apropierea” de Marin Mălaicu-Hondrari – Ediție limitată, Editura Polirom

Roman care stă la baza filmului Parking în regia lui Tudor Giurgiu, cu Mihai Smarandache şi Belén Cuesta în rolurile principale, alături de Ariadna Gil, Luis Bermejo, Carmen Florescu, Eric Frances, Manuel Bandera, Emilian Oprea, distribuit de Transilvania Film, din 14 iunie 2019 în cinematografe.

Trei poeţi români fac un legămînt: fiecare va călători prin lume timp de cinci ani, în căutarea izvoarelor Poeziei. Acesta este punctul de plecare al unei poveşti în care biografiile celor trei se transformă pe nesimţite din realitate în ficţiune. Personajele, recognoscibile, scapă mereu din mîna cititorului, modificîndu-şi traseele şi profilul, camuflîndu-se cu abilitate. Cînd firele par unite, o bruscă răsturnare de situaţie schimbă radical perspectiva. Alte istorii trec în prim-plan – emigrare, legături adulterine, călătorii în căutarea marii iubiri, poveşti de dragoste adevărată… Marin Mălaicu-Hondrari cultivă arta suspansului într-un roman de dragoste în care nu există personaje secundare.

Participarea la eveniment este gratuită și se face pe baza unei rezervări prealabile pe Eventbook.


Simona Deaconescu, primul coregraf român emergent la Springboard Danse Montréal

Coregrafa Simona Deaconescu este prima prezență românească de la prestigiosul festival Springboard Danse Montréal și unul dintre cei cinci tineri coregrafi care vor crea spectacole și instalații, alături de un grup internațional de dansatori, aleși printr-un proces lung de selecție desfășurat în SUA, Canada și mai multe țări din Europa. Simona va intra în competiție pentru premiul EMERGE, care presupune realizarea unei producții pentru Gibney Dance Company New York în 2020.  Artista va prezenta, de asemenea, un fragment dintr-un spectacol anterior.

Programul Emerging Choreographers a devenit o tradiție a festivalului, de-a lungul timpului nume importante din industria internațională a dansului fiind invitate, la începutul carierei, să realizeze spectacole în cadrul acestei secțiuni.

Aflat la cea de-a 18-a ediție, Springboard Danse Montréal se desfășoară între 9 și 28 iunie și prezintă lucrări ale unora dintre cei mai recunoscuți coregrafi din lume: Sasha Waltz, Ohad Naharim, Cristal Pyte, Johannes Wieland și alții.

Simona Deaconescu a ales să danseze solo pentru prima oară unul dintre momentele sale preferate din spectacolul “Counterbody”, care i-a adus și nominalizarea de artist Aerowaves Twenty18.  Evenimentul va avea loc pe data pe 14 iunie la Places des Arts.

Pe 28 iunie, Simona Deaconescu va prezenta la Usine C în Montreal, instalația  performativă “Sons and Daughters” – o primă lucrare dintr-o trilogie inspirată de atmosfera post-punk a anilor ’70-’80 și începuturile cyberart. A doua parte a proiectului va fi realizată, în continuarea colaborării cu Centrul Național al Dansului București, la Sala “Stere Popescu”, în toamna acestui an, alături de compozitorul ucrainian Andrzej Hladyshevsky / Monocube și artista berlineză Amanda Kardinal, în cadrul unui proiect co-finanțat de AFCN – Administrația Fondului Cultural Național.

“Sons and Daughters” este un proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.*

Coregrafa şi regizoarea Simona Deaconescu, cofondatoare a festivalului Bucharest International Dance Film Festival, a prezentat spectacole, filme și a susținut ateliere la festivaluri importante din SUA, Austria, Italia, Bulgaria, Turcia, Lituania, Chile, România.

Tangaj Collective

http://www.tangajdance.com/simona-deaconescu/

Articole similare

Evenimente Polirom si Cartea Romaneasca la Bookfest 2012

Jovi Ene

Câteva știri din lumea filmului românesc (30 ianuarie – 12 februarie 2017)

Jovi Ene

ICR Tel Aviv – noiembrie 2012

Delia Marc

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult