„Cântece pentru cei cu inima frântă”, de Ayelet Tsabari
Editura Humanitas Fiction, Colecția Raftul Denisei, București, 2026
Traducere din limba engleză de Anca Dumitru
Cântece pentru cei cu inima frântă este un roman construit din perspective narative multiple în care accentul cade pe sensibilitatea trăirii protagoniștilor și pe rolul atribuit de scriitoare muzicii. Aceasta nu este un simplu element decorativ, ci devine formă de exprimare a unor sentimente precum dorul, tristețea, suferința, speranța.
Ca tehnică, Ayelet Tsabari utilizează metoda alternanței planurilor narative.
Un prim fir narativ se desfășoară în anii 1950 când, pe fondul instabilității politice din Yemen, numeroși evrei yemeniți sunt transportați în Israel în cadrul operațiunii Covorul Zburător. Acțiunea are loc în tabăra de refugiați din Rosh HaAyin, iar personajele principale sunt Yaqub și Saida. Între cei doi protagoniști se naște o iubire de o rară sensibilitate, însă interzisă, deoarece Saida este căsătorită cu un bărbat mai în vârstă. Protagoniștii comunică și își exprimă sentimentele prin muzică și prin scris: „Yaqub a încetinit pasul. S-a înfiorat. Vocea fetei era bogată și caldă, și în același timp puternică și catifelată. Yaqub a închis ochii vrăjit, emoționat. Cântecul ei îl purta sus, departe de nefericirea, de mizeria, de sărăcia acelui loc.” Dragostea lor este marcată de prejudecățile comunității yemenite, însă ea rezistă asaltului timpului și, în mod neașteptat, ajunge să se concretizeze către finalul romanului.
Al doilea fir narativ se desfășoară în anul 1995 și prezintă destinul Zoharei, o tânără yemenită care beneficiază de o educație aleasă. Ea este fiica Saidei și se află într-un evident conflict de idei cu mama sa și cu comunitatea yemenită. Întrucât studiază la un liceu de prestigiu, Zohara se integrează în mediile intelectuale din Israel, ceea ce presupune renunțarea la propria identitate, personajul feminin ajungând să se rușineze de obiceiul mamei sale de a cânta alături de alte femei yemenite.
Acțiunea romanului debutează cu telefonul primit de Zohara prin care îi este anunțat decesul mamei sale. În timpul perioadei de doliu, începe să arunce din lucrurile Saidei și realizează că în jurul acesteia planează un adevărat mister. Treptat, protagonista descoperă că avea o viziune distorsionată despre propria familie. Pe de o parte, tatăl său se căsătorește a doua oară pentru a avea urmași, însă își iubeste prima soție, pe care o prezintă drept rudă. Pe de altă parte, Saida visează la dragostea lui Iaqub și deplânge pierderea lui prin melodii sfâșietoare înregistrate pe casete audio.
Aceste dezvăluiri despre drama sentimentală a familiei o determină pe Zohara să reflecteze asupra propriului destin. Ea realizează că integrarea sa în mediile academice este o iluzie care, în realitate, ascunde o dramă mai profundă, cea a negării propriei identități. Prin plecarea la New York, Zohara fuge de relația dificilă cu Saida, dar și de propria cultură, de propriile rădăcini. Confruntată cu un eșec personal, respectiv o căsătorie nereușită și un divorț, ea își pune întrebări privind parcursul academic și propria viață. Confruntarea cu secretele familiei îi schimbă imaginea despre rude și o provoacă să își redescopere cultura, familia, prietenii și chiar să își găsească un nou iubit.
urprinzător la acest roman este faptul că scriitoarea nu se limitează la prezentarea unor povești de iubire, ci îmbină într-o manieră inspirată ficțiunea cu elemente istorice, aspect ce dă un plus de orginalitate. Fiecare plan narativ este asociat cu referințe istorice care conferă veridicitate. Astfel, povestea Saidei și a lui Yaqub este completată de detalii despre viața din taberele de refugiați sau de aluzii la disparițiile de copii raportate de evreii yemeniți, dar niciodată elucidate.
Povestea Zoharei se desfășoară în timpul procesului de pace israelo- palestinian, într-un climat social ostil. Societatea israeliană este divizată și au loc proteste sociale și politice atât pentru pace, cât și împotriva ei. Contextul social tensionat este narat din perspectiva tânărului Yoni. El se lasă angrenat în protestele împotriva semnării păcii, totul culminând cu asasinarea lui Yitzhak Rabin și cu încarcerarea tânărului.
Romanul Cântece pentru cei cu inima frântă este o scriere de un mare rafinament și de o sensibilitate autentică, scriitoarea explorând teme/aspecte definitorii ale societății contemporane precum memoria, identitatea, trauma individuală/colectivă, suferința sau conflictul dintre generații. Contrar așteptărilor cititorului, finalul este neconvențional: Yaqub și Saida se regăsesc într-un mod aproape miraculos și își împlinesc dragostea la senectute.
