Carti Carti de fictiune Recomandat

Revolta lui Atlas, de Ayn Rand

Revolta-lui-Atlas-volumul-1-Noncontradictia-Ayn-Rand”Revolta lui Atlas”, de Ayn Rand

Editura Cartier, 2014

„Filosofia mea este, în esență, înțelegerea omului ca ființă eroică, al cărui scop moral e propria fericire, a cărui activitate nobilă sunt propriile realizări și propria productivitate, și al cărui singur absolut e rațiunea.” 

E imposibil să o descrii drept o carte obișnuită, pe care o uiți imediat ce o pui înapoi pe raft. Însă nu e o carte bună. Cel puțin nu până la capăt.

Atlas Shrugged” (Atlas ridică din umeri) este unicul roman citit, la care ai nevoie de timp pentru a răspunde la cea mai simplă întrebare: despre ce este vorba? Privită obiectiv, este o carte despre evoluția și decăderea companiei feroviare Taggart Transcontinental, într-o lume decăzută ideologic, unde puterea minții nu mai valorează nimic, iar furtul acoperit de caritate și exploatarea mascată de inovație domnesc supreme. Ca revoltă, marii afaceriști, oameni de știință, scriitori, toți cei ce doresc a-și păstra integritatea în munca și de a nu mai susține un sistem politic bolnav, dispar.

Conform stilului lui Umberto Eco, ai planuri peste planuri de analizat, narațiunea propriu-zisă fiind doar apogeul unui sistem, însă esența cărții stă în ideologia sa. Ayn Rand, fondatoarea obiectivismului, creează în America ei distopică o lume bolnavă, anemică, fără scop și fără dorințe, care promovează puterea inimii, însă și-a topit cu totul orice pasiune, vis sau rațiune. Politicienii, în planul lor ”diabolic”, îndoctrinează o națiune în a renunța la capitalism pentru fericirea oferită de egalitate. O egalitate în orice, de la vânzări până la rezultate. Nimeni nu deține nimic, totul aparține poporului.

Este incredibil de frustrant. Este tipul de gândire care te face să îți smulgi pielea de față. Însă frustrarea cauzată de purtători acestui sistem mintal a lucrat ca un catalizator pentru aprecierea celorlalți.

Experiența mea citind ”Revolta lui Atlas” a variat. Am iubit primul volum. L-am citit fără să respir, găseam în el o sursă de fascinație continuă. Retrăiam experiența lecturii Quo Vadis și eram uimită. Mi s-a părut incredibil, capitaliștii deveniți eroi, luptând împotriva curentului de tâmpire generală. Fiecare replică deșteaptă dată unei maimuțe încălțate părea o victorie demnă de sărbătorit (mai aveam puțin și făceam galerie). Am stat serile analizând personajele, găsind în Dagny Taggart o eroină demnă de urmat, în Francisco d’Anconia un geniu al cărui trecut doream să îl cunosc mai bine și în Hank Rearden, un om de afaceri adevărat. Totul mă conducea la credința că am găsit romanul vieții mele.

Ayn randÎnsă volumul doi a început să doară. Deși ideile noi apar în continuare, se pierd în reinterpretarea acelorași fraze din ”Non-Contradicția”, aceluiași fir narativ, acelorași gânduri. Francesco ține un discurs genial, însă prea disecat și care își pierde din impact după două pagini. Ayn Rand a avut o minte sclipitoare, iar cărțile ei sunt mărturia cea mai vie, însă îi lipsește noțiunea de ritm. Oamenii vorbesc și vorbesc și vorbesc, apoi se opresc o secundă și o iau de la capăt. Listele de oameni sunt elaborate pagini după pagini, iar esența se pierde în tot amalgamul de reiterări. Seamănă cu o glumă pe care cineva ți-o explică. Atâta doar că nu e deloc amuzantă.

Până am reușit să termin cel de-al doilea volum, a trebuit să mă opresc și să citesc și altceva. Iar contactul cu acel altceva m-a trezit. Fiindcă este o carte toxică. Citind-o fără oprire, nu am sesizat cum eu însămi eram îndoctrinată. Ruptă de orice altă carte, serial sau film, universul romanului devenise universul meu, iar gândirea romanului se prelingea încet în propriul sistem de valori. Volumul al treilea mi-a confirmat că cele două sisteme sunt incompatibile.

Ayn Rand credea în triumful rațiunii în sensul machiavelic. Succesul omului este unicul indiciu referitor al valorii sale pe Pământ, iar drumul până la acel succes nu trebuie oprit de nimeni și de nimic. Declarația lui John Galt, care tindea a fi moto-ul romanului, nu a făcut decât să mă irite, în felul în care o albină care știi că te va înțepa e enervantă.

”Jur pe viața mea și pe iubirea pe care i-o port că nu voi trăi niciodată pentru un alt om și nu voi ruga pe nimeni să trăiască pentru mine.”

Ayn Rand
Ayn Rand

Pare inocentă, multe citate din carte, luate separat, par bune și sănătoase, însă în contextul romanului, după 600 de pagini de explicații, devine doar prima picătură care te lovește în frunte. Nu te deranjează la început. Însă după ore de stropi săpați în craniu… Picătura chinezească a romanului este declarația egoismului ca valoare supremă a minții umane. Să nu faci nimic pentru nimeni, să nu iubești decât pentru a-ți satisface propria plăcere, să trăiești atât de perfect și de rece mi se pare nu numai imposibil. Mi se pare inuman. Sunt de acord să nu exploatezi, să îți ceri drepturile, să lupți pentru ceea ce dorești, dar de la asta și până la a-ți trăi viața într-un continuu calcul vând-cumpăr, plătesc-primesc, ofertă-cerere este distanța empatiei. Iubirea distruge dacă o lași, însă Ayn Rand o vede ca pe eșecul minții raționale, oferindu-i proporții hiperbolice. Antagoniștii sunt negrul cel mai întunecat, în timp ce eroi sunt ființe de lumină de o puritate absolută. Lipsa de gri, de personaje de moralitate dubioasă sau măcar chestionabilă, absolutismul pregnant devine obositor. Oamenii geniali renunță la a mai salva restul omenirii și se adăpostesc într-un mic paradis, condamnând lumea la foamete și moarte. Bineînțeles, aceștia o meritau, și-au cerut-o, însă nu cred că asta e soluția. Nu cred în idealismul lui Ayn Rand, în care cei ce dețin bani îi merită complet, în care un fizician genial poate fi la fel de genial și ca agricultor, în care totul este privit prin prisma ”noi-eroii vs. voi-hoții”. Chiar exprimarea devine redundantă. Totul devine repetitiv și e păcat de o ideologie care la bază e bună. La fel cum și comunismul se baza pe o idee bună. La fel ca orice formă de extremism, bazele sunt ideale, însă utopia este imposibilă.

Banii sunt produsul virtuții, dar nu îți vor oferi virtute și nu îți vor corecta viciile. A iubi un lucru este a-i cunoaște și a-i iubi natura. A iubi banii este a cunoaște și a iubi faptul că banii sunt creația celei mai bune puteri dinăuntrul tău și cheia schimbului efortului tău pentru efortul a celor mai bune părți ale altor oameni. Omul care și-ar vinde sufletul pentru un cent va fi cel mai zgomotos în a-și proclama ura de bani – și ar avea motive bune să o facă. Iubitorii de bani sunt cei dispuși să lucreze pentru ei. Ei știu că sunt în stare să îi merite.

Bineînțeles, sunt și scene incredibil scrise. Sunt și idei bune, discursul despre bani și iluzia esenței ținut de Francisco rămânând drept cel mai bun exemplu. Echivalentului prăbușirii bursei a fost excelent construită, iar analiza psihologică și firul gândurilor personajelor principale rămân impecabile stilistic. Preluând de la clasici, exteriorul devine oglinda interiorului. Am rămas extrem de dezamăgită de filmul făcut după ”Revolta lui Atlas”, deoarece potențialul vizual este uriaș. În lumea creată de Ayn Rand, spațiile sunt descrise în cele mai mici detalii, iar scenele au forță. Torța lui Wyatt, tunelul plin de fum, urmărirea în zbor, Atlantida, utopia lui John Galt, impactul lor vizual e de neuitat. Însă după o vreme, simți că nu mai merită. E un roman de 1000 de pagini, care ar fi trebuit să se oprească după primul volum sau să scadă la 300 de pagini.

Am depășit și eu 1000 de cuvinte și tot nu am putut spune tot ce aș fi vrut. Fiindcă e o provocare să o citești, să o accepți, să o înțelegi. Pentru unii, Ayn Rand este un profet, ținând în mână o nouă Biblie. Pentru alții, e doar o autoare extremistă. Nu am mai putut termina volumul trei. Simțeam frustrarea repetiției și nu mă mai simțeam în stare să îndur încă o tiradă de ”Doar eu exist. Restul poate muri.” Nu cred în succesul unei astfel de gândiri, însă cred în independență și în puterea de a te ridica prin forțe proprii.

Este ”Revolta lui Atlas”, cu toate volumele și hibele ei, o carte pe care aș recomanda-o?

Până la urmă… Cine e John Galt?

Articole similare

Sorgul rosu, de Mo Yan

Dan Romascanu

Cum poți fi afropolitan: Înapoi în Ghana, de Taiye Selasi

Dan Gulea

Metamorfoza şi alte povestiri, de Franz Kafka

Jovi Ene

1 comment

Maya 1 martie 2020 at 17:30

Esti atat de limitata… este incredibil cum te plangi ca are prea multe pagini cartea si se repeta unele idei, pt ca se pare ca oricat s au repetat, tu le-ai inteles extrem de prost, printr-o minte dependenta si socialista.!
Ia o brosura, lasa cartile.

Reply

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult