Carti Carti de fictiune

De la extaz la impas existențial: Femei cu bărbați, Richard Ford

”Femei cu bărbați”, de Richard Ford
Editura Vellant, București, 2018
Traducere: Vali Florescu

Recent publicat la editura Vellant, în colecția Endorfiction, volumul Femei cu Bărbați, de Richard Ford, conține trei povești care au ca protagoniști doi bărbați americani în Paris și unul, foarte tânăr, în America. Scriitorul se axează pe poveștile lor de dragoste, consumate sau nu, împlinite sau mai puțin împlinite, dar și pe cele eșuate; însă în subtext sunt atacate și alte teme: singurătatea, neliniștea zilnică a celor care se simt în impas la un moment dat în viață, neîmplinirea personală, dificultatea de a accepta o viață pe care nu au ales-o liber sau alegeri care ne consumă și pe care nu le putem retrage.

Născut în Jackson, Mississippi, în 1944, Richard Ford este unul dintre cei mai apreciați romancieri americani contemporani, volumul care i-a adus celebritatea fiind Cronicarul sportiv (1986), finalist la premiul PEN/Faulkner pentru ficțiune, odată cu care și-a lansat și curentul literar numit realism murdar (dirty realism). Succesul a culminat cu Independence Day (1995), câștigător al premiului PEN/Faulkner și al premiului Pulitzer pentru ficțiune. Atât pasiunea, cât și vulnerabilitatea sunt prezente frecvent în operele sale, Ford dovedindu-se un veritabil maestru atunci când vine vorba despre personaje avariate/cariate, cum le numea Radu Paraschivescu la lansarea volumului tradus de Vali Florescu. Poveștile sale sunt autentice și datorită acestor alegeri, pentru că în viața reală oamenii sunt de cele mai multe ori imperfecți și experiențele lor trebuie spuse ca atare.

Richard Ford reușește să surprindă perfect fiecare moment aventurilor trăite de personajele sale, de la tatonare la punctele culminante, oferind cititorului subtilități la care nu se așteaptă din primele pagini. Și dacă uneori poveștile încep molcom, gradul de tensiune crește, însă surprinzător, finalul aduce cu sine, în toate cele trei proze, un sentiment ciudat de goliciune și singurătate, bărbații fiind părăsiți de femei, invitați astfel indirect să față față singuri propriilor obsesii. Deși istoriile sunt spuse de bărbați, femeile sunt cele care decid finalurile.

”Dacă ceva te face fericit preț de o clipă, și asta nu face rău nimănui, de ce să te privezi de acel ceva? Alții asta făceau. Și de ce? Foștii lui colegi de facultate, care nu deviaseră niciodată de la drumu drept, odată ce porniseră pe el, nu avuseseră niciodată un moment de exuberanță și poate că nici nu știau să facă diferența. Însă el știa să facă diferența, și merita, indiferent de dificultățile prin care trebuia să treci acceptând consecințele. O viață ai, s-a gândit Austin. Profită de ea.” (pg. 47, Afemeiatul)

Totuși, se întreba din nou în momentele lui de visare: [] Cum puteai regla cursul vieții, făcând cât mai puțin rău, și totuși fiind atașat de ceilalți? Și în acest context, se întreba dacă nu cumva ideea de a te fixa era o mare neînțelegere și dacă, așa cum îi spusese Barbara ultima oară când o văzuse și se înfuriase atât de tare pe el, dacă schimbându-se cât de puțin n-ar fi modificat pârghiile esențiale ce-i garantau fericirea, făcându-l să se detașeze complet, să devină de neatins. Puteai oare, să devii o astfel de persoană? Era ceva ce puteai controla sau o chestiune de caracter, sau o schimbare căreia nu puteai decât să îi devii victimă? Nu era sigur. Nu era câtuși de puțin sigur. Era un subiect la care trebuia să mediteze multe, multe nopți.” (pg. 101, Afemeiatul)

Atunci când a fost invitat să vorbească despre volumul Femei cu bărbați, Radu Paraschivescu spunea că are sentimentul că avem de-a face de fapt cu femei împotriva bărbaților. Și citind prozele, aceeași impresie am avut-o și eu. De la omul de afaceri Martin Austin, eroul din prima poveste, Afemeiatul, la tânărul adolescent din Gelozie, din cea de-a doua, și până la scriitorul Matthews, din Occidentali, ultima poveste, la toți se regăsesc câteva câteva elemente comune: căsătoriile eșuate și sentimentul de a fi un outsider în propria viață. În Gelozie aceste elemente sunt în fază incipientă, pentru că tânărul realizează cu ce urmează să se confrunte și trăiește sentimentul unei spaime existențiale.

”Și mult timp după asta, am rămas nemișcat și m-am simțit complet rupt de lume, azvârlit fără să știu de unde și până unde, străbătând pur și simplu spațiul, ca un băiat într-o rachetă. Însă după un timp cred că am început să îmi țin respirația, fiindcă inima a început să îmi bată mai tare și am avut senzația aia, senzația aia de spaimă pe care o ai când te sufoci și vezi cum ți se scurge viața – repede, repede, repede, secundă cu secundă -, și trebuie să faci ceva ca să te salvezi, dar nu poți. Și abia apoi îți dai seama că tu ești cel care a provocat-o și tot tu, cel care trebuie să o oprească. Și atunci chiar s-a oprit, pentru că am putut să respir. M-am uitat pe geam la noaptea de afară, în care norii se ridicaseră și se împrăștiaseră și ninsoarea încetase, iar cerul de deasupra câmpiei albe uriașe era pufos precum catifeaua cea mai fină. Și m-am simțit liniștit. Poate pentru prima dată în viață, m-am simțit liniștit. Atât de liniștit, încât am închis și eu ochii și am adormit.” (pg. 154, Gelozie)

”Există la Richard Ford o naturalețe a narațiunii care mie cel puțin mi-a lăsat senzația iminenței tragicului”, spunea Marius Chivu (care a tradus volumul Rock Springs) într-un interviu mai vechi. Și înclin să îi dau dreptate. Parcă în viața personajelor se insinuează totdeauna ghinionul și în cele din urmă sunt dominate de el. Aproape involuntar, fiecare dintre ele plonjează în situații menite să le dea viața peste cap și să strice echilibrul fragil al lucrurilor. Scriitura lui Ford nu «consolează», ci lovește crud personajele, dar, paradoxal, nu face morală, aproape că nu există trimitere la morală aici. Odată ce fiecare și-a luat libertatea de a face ce dorește, trebuie să își asume și consecințele, iar fiecare proză în parte este ca o bombă cu ceas. La final însă, nu este explozia, ci tăcerea, golul.

Întrebat într-un interviu via Skype la lansarea volumului la București dacă există vreo legătură între opera și lucrările omonime ale lui Hemingway sau Haruki Murakami, Richard Ford a negat, spunând doar că a fost primul titlu care i-a trecut prin minte atunci când a scris poveștile. Două dintre acestea se petrec la Paris, însă Parisul ilustrat aici este diferit față de ce ne-am aștepta, este mult mai sobru, mai rece și mai puțin romantic. Există o oarecare suprapunere. Un personaj își înșeală soția cu o femeie franceză care lucrează la editura pe care o vizitează. Celălalt nu este încă divorțat, dar merge cu prietena la o întâlnire cu traducătorul său. Inevitabilul pândește și sfârșitul poveștilor este departe de a fi previzibil. Un element interesant consider că este faptul că zicala ”Ai grijă ce îți dorești, pentru că s-ar putea întâmpla!” se adeverește, dar eroii nu sunt totuși mulțumiți, dimpotrivă. Este vorba despre faptul că poate nu întotdeauna ceea ce îți dorești este mai bine pentru tine.

Gelozie este tot o poveste spusă din perspectiva bărbatului american. Acțiunea se mută de la Paris într-o mică fermă de lucru, unde un băiat de șaptesprezece ani care stă cu tatăl său și vrea să își viziteze mama în Seattle pentru Ziua Recunoștinței și să decidă unde vrea să trăiască. Se întâmplă însă un eveniment tragic neașteptat, iar lucrurile decurg cu totul diferit. Simțul înstrăinării câștigă teren și fiecare incident agresiv provoacă o schimbare bruscă de perspectivă, fără a conferi iluminare.

În final, nu mai știi cine ești. Una dintre întrebările care persistă după ce termini cartea este: Câți dintre noi, rătăciți prin meandrele acestei vieți, de la o slujbă la alta și de la o relație la o relație, reușesc să afle cine sunt și ce rătăciri lăsăm în urmă? Pare că o forță nevăzută ne împinge însă incontrolabil înainte și rare sunt momentele în care ne oprim să reflectăm la ce se întâmplă cu adevărat cu noi și încotro ne îndreptăm.

”Evident, crezuse că vor reuși să ajungă amândoi acasă. Și totuși, toată treaba asta durase atât de puțin și ceruse atât de puțină planificare. Matthews nu pricepea cum de lipsise atîta, cît ea să leacă pe toate. Noapte trecută îi spusese că o iubește și borbise serios, iar ea spusese că nu-i adevărat. Dar, dacă nu erau iubiți, s-a gândit el, ce erau unul pentru altul? Și care era elementul spiritual pe care-l dorise ea, lucrul la care nu se putuse gândi și care-l discreditase în ochii ei? […]

Norii au adus întunericul mai devreme. Câinele se oprise din lătrat. Bătea un ceas. Pomul de Crăciun din fereastra de vizavi, de pe Ruse Froidaveaux, strălucea rece în înserare. Auzi iar foșnetul cărților amestecate, dincolo de perete.” (pg. 260, Occidentali)

Puteți cumpăra cartea: Editura Vellant/Libris.ro/Cartepedia.ro.

Articole similare

Iosif si fratii sai. Istoriile lui Iacob. Tânărul Iosif, de Thomas Mann

Dan Romascanu

Vremea profeților: ”Prevestirea”, de Ioana Pârvulescu

Dan Romascanu

Un policier bun: „Detectivul Jack Wyler. Prețul sângelui”, de Cătălin Ioniță

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult