Stiri

Bookfest Junior 2017: un adevărat salon de carte, cu program doar pentru copii și adolescenți

În perioada 24 – 28 mai, vă așteptăm la Bookfest Junior 2017, cu titluri și colecții noi, întâlniri cu autori și ilustratori, ateliere, proiecții și spectacole, multe premii și reduceri, cu evenimente concepute pentru copii şi adolescenţi. Bookfest Junior se desfășoară în acelaşi timp cu Salonul Internaţional de Carte Bookfest, la Romexpo, Bulevardul Mărăşti nr. 65-67 (Piaţa Presei Libere), pavilioanele C1, C2, C4 şi C5, având din acest an un stand special pentru evenimente (Pavilionul C1, balcon).

De ce să ajungi la Bookfest Junior anul acesta?

Copiii și adolescenții au camerele lor, cu rafturile sau bibliotecilor lor, cărțile și revistele lor, cu activități diferite la fiecare generație. Pentru a servi mai bine această lume aparte, care își are propriile imagini, mișcări și interese, Bookfest Junior revine cu o ediție în care joacă în totalitate după regulile copiilor și adolescenților. Care sunt cărțile pe care le-ar alege din oferta bogată a editurilor și ce activități îi atrag sau îi ajută să își dezvolte aptitudinile sunt întrebări la care părinții și profesorii pot afla răspunsuri cu această ocazie. Astfel de evenimente expoziționale dedicate copiilor și adolescenților sunt de multă vreme o tradiție în țările cu o piață de carte puternică și cu consum cultural ridicat.

Bookfest Junior 2017 este un prilej pentru copii să descopere lumea minunată a cărţilor. Vor fi lansate cele mai așteptate titluri pentru copii și adolescenți, vor fi organizate întâlniri cu autorii și ilustratorii cărților, în standurile editurilor, dar și în standul Bookfest Junior (pavilionul C1, balcon) vor avea loc nenumărate spectacole, proiecții de filme, ateliere de desenat şi povestit, de știință și experimente, plus 20 de activități interactive organizate de Ambasada Suediei la București în parteneriat cu eematico (pentru programări accesați www.swedenabroad.com/ro-RO/Embassies/Bukarest). De asemenea, vizitatorii sunt așteptați cu reduceri pornind de la 20% și ajungând și la peste 70% la toate cărţile pentru copii şi adolescenţi, precum şi multe alte surprize, cadouri şi tombole cu premii.

Şi, nu în ultimul rând, copiii pot participa la marele concurs al acestei ediţii: „Bookfest Junior te premiază pentru o vacanţă frumoasă“ cu trei tabere oferite de Happy Faces Camp (www.tabara-mea.ro), două sute de cărți oferite de editurile participante la Bookfest Junior 2017 și un curs gratuit pentru copii (grupa de vârstă 3-6 sau 7-12 ani) oferit de eematico (www.eematico.org).

Talonul pentru concurs poate fi decupat din harta-program Bookfest Junior 2017, care va fi disponibilă în standul Bookfest Junior sau la intrările în pavilioanele C1 și C4. Talonul trebuie depus în urna aflată în standul Bookfest Junior (Pavilionul C1, balcon). Extragerea celor șase câştigători va avea loc duminică, 28 mai, ora 16.00, în standul Bookfest Junior. Regulamentul concursului va fi disponibil pe www.bookfest.ro.

Programul evenimentelor, în curs de actualizare, al Bookfest Junior 2017 va putea fi consultat pe site-ul oficial www.bookfest.ro.

Organizatori: Asociaţia Editorilor din România, Ambasada Suediei la București, Editura Aramis, Editura Arthur, Editura All, Editura Cartea Copiilor, Editura Casa Radio, Editura Corint Junior, Curtea Veche Publishing, Editura Diana, Didactica Publishing House, Editura Integral, Editura Humanitas/Humanitas Junior, Editura Litera Mică, Maya’s Amazing Bookland, Editura Meteor Press, Editura Nemi, Editura NICULESCU, Editura Pandora M,Editura Paralela 45, Editura Polirom/Polirom Junior Editura Prut, Editura RAO, Editura Univers Enciclopedic Junior și Editura Vellant.

Articole similare

Concurs: Câștigă trei cărți ”La mine-n cap”, de Lavinia Bălulescu, oferite de Editura Cartea Românească! – ÎNCHEIAT!

Jovi Ene

Participarea Grupului Editorial Corint la Târgul Gaudeamus 2017

Jovi Ene

Concertele FILIT 2014: o varietate de genuri muzicale sub umbrela celui mai amplu festival literar din România

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult