Pickpocket (1959)
Regia: Robert Bresson
Distribuția: Martin LaSalle, Marika Green, Jean Pélégri
1959 a fost anul marilor schimbări în cinematografia franceză. Francois Truffaut și Alain Resnais au zguduit Festivalul de la Cannes cu ‘Les 400 coups’ respectiv ‘Hiroshima mon amour’, Chabrol a câștigat Ursul de Aur la Berlin cu ‘Les Cousins’, în timp ce Godard filma la Paris ‘A bout de souffle’ al cărui premieră avea să aibă loc la începutul anului următor. Nimic nu avea să mai fie la fel după acest an în lumea filmului, dar pentru mine evenimentul cel mai important a fost premiera, în decembrie 1959, a lui ‘Pickpocket’ al lui Robert Bresson. Bresson era deja un idol al criticilor rebeli care aveau să devină regizorii faimoși ai Noului Val. Era singurul regizor din generațiile precedente ale cărui filme aceștia le apreciau. Stilistic, ca abordare cinematografică și chiar ca ideologie îi despărțeau multe. Îi apropia însă opoziția față de abordarea teatrală din ‘cinéma de papa’ și mai ales ideea că filmul este o artă de autor, în care personalitatea regizorului este cea care imprimă caracterul și valoarea artistica. ‘Pickpocket’ este o ilustrare perfectă a metodei lui Bresson, atât de diferită de cea a oricărui alt regizor francez sau din altă parte a lumii din acea vreme. O reușită cinematografică totală.
Textul care precede primul cadru de acțiune al filmului ne previne că avem de-a face cu o falsă poveste polițistă. Michel, eroul principal al filmului, este fascinat de ideea furtului din buzunare. Intelectual – rafturile de cărți sunt singura decorație vizibilă a micuței camere de mansardă în care trăiește – studiază biografiile și metodele celebrităților ‘meseriei’. Raționalizează motivația care îl împinge spre furt: nu neapărat presiunea economică ci sentimentul de superioritate față de societatea din jur, sentiment care-i da senzația că s-ar înjosi muncind ca ceilalți și că poate comite furturi căci ‘i se cuvine’. Amestecul de aroganță și excitare psihologica îl fac să se rupă de realitate, așa cum o percep cei din jur. Își neglijează mama grav bolnavă – desi o iubește profund – și ignoră prezența unei femei – Jeanne – cu care, dacă ar intra într-o relație, viața lui ar lua alt curs. Faptul că un inspector de poliție, fascinat sau intrigat de persoana lui, îl urmărește permanent doar mărește provocarea și-l împinge pe drumul spre crimă, cu toate consecințele previzibile.
‘Pickpocket’ este evident o variantă modernă a romanului lui Dostoievski ‘Crimă și pedeapsă’. Personajele principale sunt aceleași – Raskolnikov adică Michel, polițistul care-l bănuiește și urmărește, femeia care îi poate aduce salvarea. Crima lui Michel nu este letală și de aceea salvarea este încă posibilă. Pasiunile sunt adânc îngropate și stilul lui Bresson, care-și îndrumă actorii să-și limiteze la maxim exteriorizarea sentimentelor, este perfect pentru a da spectatorilor spațiul care le permite să identifice emoția. Actorii sunt cu toții amatori sau începători. În fapt, unii dintre ei au continuat pe calea unor cariere cinematografice, dar ‘Pickpocket’ a rămas culmea carierelor lor. Excepția este Pierre Étaix, care apare aici într-un rol secundar cu puține scene și secunde pe ecran și care avea să facă o formidabilă carieră de actor și cineast. Martin LaSalle și Marika Green vor urma și ei cariere solide de actori, fără a repeta succesul de aici. Scena finală în care apar cei doi este una dintre cele mai frumoase scene finale din istoria cinematografiei. Lui Jean Pélégri, ilustru romancier, poet și profesor de literatură născut în Algeria, rolul inspectorului de poliție i-a oferit una dintre puținele ocazii în care și-a dovedit și talentul de actor. Consilierul lui Bresson în ale profesiei de hoț de buzunare a fost un profesionist autentic pe nume Kassagi, pe care rolul din acest film l-a făcut atât de cunoscut încât a fost nevoit să-și schimbe meseria. Scenele de furt sunt pline de dinamism și atât de realiste încât filmul a fost interzis pentru o vreme în unele țări deoarece putea fi un adevărat manual al profesiei. Contribuie la aceasta măiestria operatorului Léonce-Henri Burel, un veteran care debutase în cinematografie din zorii industriei, și care și-a încununat cariera colaborând la câteva dintre filmele lui Bresson. Banda sonoră este aleasa din compozițiile baroce ale lui Lully, rotunjind cu sunet experiența vizuală a unui film care atinge perfecțiunea.
Nota: 10/10
Film integral:
(Sursă fotografii: IMDb.com)
