Recenzii filme si carti

Recenzii despre filme si carti

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (2 votes cast)

”Corzi întinse-Björn Borg, John McEnroe și povestea nespusă a celei mai aprige rivalități din tenis”, de Stephen Tignor

Editura Publica, Colecția Victoria Books, București, 2016
Traducere din engleză de Constantin Vlad

Moto: ”Borg era cel mai bun rival, eram ca yin și yang. Cu Jimmy, era ca și cum ar fi intrat doi tauri în ring”, povestește McEnroe.” (pag. 26)

Nu i-am văzut jucând în direct decât în partide de veterani sau meciuri demonstrative, iar vizionarea unora dintre partidele de acum câteva zeci de ani pe Youtube sau pe diferite programe de televiziune nu au același farmec, nu transmit aceleași emoții. Cu toate acestea, chiar dacă avem în prezent cei mai titrați jucători de tenis din toate timpurile, cu o competiție incredibilă (Nadal, Federer, Djokovic și  Murray), consider că epoca în care au jucat McEnroe și Borg, în perioada lor de vârf, este adevărata epocă de aur a tenisului. Iar apariția acestei cărți, a cunoscutului jurnalist Stephen Tignor, la Editura Publica, pune binemeritat această epocă în valoare pentru cititorul și pasionatul de tenis de astăzi.

Se pare că această epocă s-a sfârșit parțial undeva la finalul anului 1981, după ultimul meci adevărat pe care l-a jucat Björn Borg în cariera sa (chiar dacă a mai jucat câteva meciuri în anii următori, nu au mai avut aceeași anvergură), respectiv finala pierdută de la U.S. Open. De altfel, cartea care ne poartă și în anii anteriori, dar și în cei câțiva de după, urmărind astfel carierele unor mari jucători de tenis, se concentrează asupra unor meciuri și momente importante ale perioadei, definitorii fiind finalele de la Wimbledon din 1980 și 1981 și de la U.S. Open din aceiași ani, toate patru desfășurate între Björn Borg și John McEnroe:

”Finala la masculin din 1980 de pe Wimbledon este, în multe feluri, Woodstockul tenisului. La fel cum priveliștea hipioților amețiți tăvălindu-se în noroi pe terenul unei ferme din nordul statului New York a devenit emblema anilor 1960, bentițele și pantalonii scurți purtați de Borg și McEnroe în acea zi au ajuns să reprezinte mult-mitologizații ani 1970 de dezvoltare explozivă a tenisului. Rachetele de lemn ridicol de mici folosite de cei doi jucători, care, curând, avea să fie măturate de un val de rame mai mari, mai puternice, manipulate atomic, au devenit discurile de vinil ale lumii sportive, talismane hipsterești dintr-o vreme aparent mai simplă, mai organică. Borg și McEnroe au fost ultimii jucători care au câștigat Wimbledonul cu o rachetă de lemn.” (pag. 29)

Cum era atunci de astăzi ni se pare un cu totul altfel joc de tenis? Ei bine, cartea de față ne oferă câteva informații în acest sens, îmbogățindu-ne propriile cunoștințe. În primul rând, rachetele erau de lemn, de o greutate considerabilă, iar finala de la US Open din 1981 a adus ultimul câștigător de Grand Slam cu o rachetă de lemn de mărime obișnuită, în persoana lui John McEnroe. Apăruseră deja rachetele de aliaj de metal, dar cei care le foloseau încă nu erau așa de răspândiți, acest lucru schimbându-se în curând. În al doilea rând, jocul pe linia de fund era puțin folosit de jucători, preferat fiind standardul primului secol de tenis și anume serviciu-voleu (cu folosirea alternativă, atunci când nu erau la serviciu, a cunoscutului ”chip-and-charge”), utilizat, printre alții, de McEnroe. Ei bine, Borg a fost cel care a schimbat întrucâtva acest lucru, urcând de foarte puține ori la fileu, preferând un joc din spatele liniei.

Ceea ce frapează însă nu sunt aceste obiceiuri, ci faptul că jucătorii erau de cele mai multe ori suverani pe teren, mai ales după ce aceștia a trecut la profesionism, banii au intrat masiv în acest sport, iar conducătorii federației internaționale au fost subjugați de corporațiile masive venite din America. Ilie Năstase, primul număr 1 din noua eră, foarte talentat, dar și leneș și foarte puțin ambițios, a adus în fața publicului un alt fel de tenismen, mai puțin gentleman și mai mult clovn, fiind foarte apreciat de public, dar urât de unii adversari, de arbitri sau de oficiali. Nimeni nu-l putea însă suspenda pentru că prestația sa era unică și juca pentru public, indiferent de consecințe:

Lui Năstase îi lipsea ambiția de a câștiga, care-i motiva pe Borg, Connors și pe alți mari campioni de tenis. Succesul chior îl plictisea și, adesea, cocheta cu eșecul. Dar prestațiile sale erau unice; de bine sau de rău, ele au anihilat toate reținerile care mai rămăseseră în tenis din vremurile amatorismului și au actualizat jocul aducându-l la același nivel cu restul culturii mondiale. Năstase a găsit limitele experioare ale suportabilității, de care puteau să dea dovadă publicul și ceilalți jucători de tenis, și nu are descendenți sau imitatori în lumea tenisului de astăzi, mai rigid profesionalizată.” (pag. 174)

Pe undeva, acest comportament a fost copiat, deși nu la aceleași parametri, de către Jimmy Connors și John McEnroe, chiar dacă acesta din urmă nu făcea crize de nervi din fanfaronadă, ci pentru că asta simțea, asta îl determina să se concentreze mai bine. De altfel, vociferările lor, cearta cu arbitri, spectatorii sau adversarii au determinat conducătorii circuitului să elaboreze un cod de etică al jucătorilor, iar McEnroe a devenit prima și propria sa victimă, fiind eliminat din joc la Australian Open în 1990.

Așa cum spuneam mai sus, rivalitatea dintre McEnroe și Borg constituie substanța acestei cărți, cu toate că aflăm lucruri noi și inedite și despre alți campioni precum Năstase, Connors, Vitas Gerulaitis sau Ivan Lendl. De altfel, Borg plictisea într-un fel atunci când era cam singur pe teren, câștigând în multe ediții consecutive atât Roland Garros-ul, cât și Wimbledonul (nu a participat decât o singură dată la Australian Open). La US Open, i-a fost mereu interzis, fiind oprit mai mereu de Connors, apoi de McEnroe. Ei bine, atunci când a apărut McEnroe, a atras și atenția publicului și s-a născut și rivalitatea care i-a menținut pe amândoi într-o transă care a durat câțiva ani și a dus la unele meciuri memorabile. Ultima victorie a lui McEnroe, la US Open în 1981, a însemnat retragerea lui Borg, dar și o pantă descendentă pentru McEnroe (care a mai avut ceva rezultate), dezamăgit că a plecat principalul rival și cel pentru care merita să lupte ca să-l poată învinge.

Poate pentru pasionații ocazionali de tenis, cei care văd meciuri doar când Simona Halep ajunge în finala de la Roland Garros, această carte nu va spune prea multe. Pentru adevărații suporteri de tenis, ca și pentru orice pasionat de sport în general, volumul apărut la Publica spune o poveste, una adevărată și plină de învățăminte, despre perioada în care tenisul nu intrase de tot în tumultul milioanelor de dolari și în vârtejul publicității totale, când marketingul era încă la început și pasiunea pentru sport și pentru rivalitate sportivă era încă preponderentă. Cu alte cuvinte, despre epoca de aur a tenisului artistic.

Puteți cumpăra cartea: Editura Publica/Libris.ro/Cartepedia.ro.

Îmi place să citesc, pe scurt. Altfel, sunt Project Manager al acestui blog colectiv cultural, unde pasiunea mea pentru cărți și filme se materializează în formă scrisă. Nu am pretenții să știu totul despre această lume, iar pasiunea rămâne pasiune. În rest, vă pot scrie și despre bere, și despre Grecia, despre călătorii sau despre familie. Dar azi n-am chef :)


« »

Parerea voastra

Ultimul vostru articol









Booking.com

FOTOVIVA - Fotografie de nunta si portret

Fotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premium
Fotografie de nunta premium