„Ești aici”, de David Nicholls
Editura Litera, Colecția Folio, București, 2024
Traducere din limba engleză și note de Monica Grecu
David Nicholls a devenit celebru datorită bestsellerului său “O zi” (publicat în 2009) care a beneficiat de o ecranizare doi ani mai târziu, avându-i în rolurile principale pe actorii Anne Hathaway și Jim Sturgess, o carte despre care se mai vorbește și astăzi.
Dacă povestea de dragoste dintre Emma și Dexter (personajele din „O zi”) se petrecea exclusiv în oraș, odată cu pasiunea lui Nicholls pentru plimbările solitare, drumeții în care să se poată deconecta de la vacarmul vieții cotidiene, a venit și dorința firească de a scrie o nouă carte de dragoste, care să se deruleze pe fundalul naturii sălbatice, pline de neprevăzut.
Astfel a apărut „Ești aici” (You Are Here) publicat în anul 2024, un roman de dragoste construit ingenious, cu o structură textuală bine legată, omogenă, care se adresează deopotrivă romanticilor incurabili care încă mai cred că iubirea o întâlnești atunci când te aștepți mai puțin, dar și celor care nu au încetat niciodată să spere că indiferent de greutățile vieții, singurul lucru nestrămutat rămâne dragostea.
E o carte extrem de bine scrisă, ce te pune serios pe gânduri și te face să-ți sondezi propria existență în raport cu personajele (care sunt atât de bine realizate), încât este aproape imposibil să nu rezonezi sau să nu te atașezi de ele. La acest lucru contribuie atât stilul colocvial al cărții, dar mai ales dialogurile firești dintre personaje.
“A coborât la bar îmbrăcată cu a doua cea mai bună rochie a ei. În Noapte perversă, detectivul fusese sedus de suspecta principală, întâmplător într-o cadă cu hidro-masaj, deși cu mai puțin clor în apă. Literatura erotică citită pe îndelete o făcuse să se simtă ca o vampă seducătoare, așa că își pusese pe ea rochia neagră cu tradafiri roșii, ca o văduvă suspectată de uciderea soțului ei. Conrad se afla deja pe autostrada M6, probabil, dar asta era pierderea lui și nu exista nici un motiv pentru care ea să nu caute gustări și distracție dând târcoale barului Wainwright. Marțea, declara un afiș, era seara plăcintelor. Ca atare, se putea alege dintre opt feluri de plăcintă. Sub pancartă, Michael, îmbrăcat cu aceeași cămașă pe care o purtase cu o zi în urmă, se uita la hărțile lui de campanie. La difuzoare se auzea un mix din anii ’80, “Sweet Dreams” al celor de la Eurythmics.” (p.162).
Personajele principale ale romanului sunt o femeie și un bărbat trecuți de prima tinerețe, care se comportă uneori ca doi copii. Femeia este Marnie Walsh, o editoare freelance respectabilă, în vârstă de 38 de ani, care încearcă să lase în urmă o căsnicie eșuată. Bărbatul este Michael Bradshaw, de 42 de ani, un profesor de geografie care organizează excursii, aflat în mijlocul unui proces de divorț.
Cartea pendulează între trecut și prezent, alternând concomitent perspectiva lui Marnie cu cea a lui Michael, în încercarea de a lăsa în urmă persoanele din căsniciile anterioare, pe care le-au iubit și care acum nu mai fac parte din viața lor.
Prima parte a scrierii îi prezintă separat pe acești doi oameni, fiecare cu trecutul lui, mai mult sau mai puțin fericit. Lucrurile devin palpitante în momentul în care destinele lor se ciocnesc, în timpul excursiei de grup organizată în munți.
Descrierile de natură sunt bine alcătuite, fiind foarte precise, acestea se întretaie cu fragmente și amintiri extrem de personale.
În capitolul „Poarta către lacuri” are loc întâlnirea dintre Marnie și Michael și prima lor conversație de pe urma căreia realizează că s-au mai întâlnit în trecut, dar nu au acordat atenție acelui episod , amândoi având la momentul acela alți parteneri de viață. Căutările lor din prezent se referă la dragostea matură, asumată. Totodată se remarcă felul în care se percep pe ei înșiși în ceea ce privește imaginea corpurilor lor. Apropierea dintre aceste două personaje se produce lent. Romantismul este implicat în tot acest proces de seducție.
În cadrul discuțiilor lor, în care descoperă întotdeauna câte ceva despre celălalt, apare romanul “Wuthering Heights”, care va însoți parcursul intim al acestui personaj feminin, revenind în discuție ori de câte ori ea este în cumpănă cu privire la raportarea ei “amoroasă” la Michael.
“ A, luna de miere! Cred că atunci ne-am dat seama. A fost un efort cumplit să încerc să-i mențin optimismul soțului meu, să fie totul ușor, sexy. Simțeam cum îi pierea entuziasmul. Am mers la Statuia Libertății și a spus că era mai mică decât se aștepta., la fel și Empire State Building, la fel și camera de hotel, la fel și căsnicia noastră. În fine, a continuat ea. Am încercat, dar el tot amâna să facem copii, ceea ce era suspect, și era ca și cum…Știi chestia aia când te uiți la un film și nu-ți prea place și nici celuilalt nu-i place, dar ai plătit pentru închiriere, ești la jumătatea filmului, vrei să știi ce se întâmplă mai departe și, în plus, nu mai e nimic altceva la TV. Dar,de fapt, aștepți doar ca celălalt să spună: “Putem să ne oprim? Urăsc filmul ăsta! “ Și nici unul dintre noi n-a făcut-o. Unii oameni stau așa de-a lungul întregii lor vieți de cuplu. Așteaptă ca totul să meargă mai bine, așteaptă să vină o parte bună. Noi am fost norocoși în această privință. Ar fi putut să dureze mai mult.” (p. 196).
Capitolele cărții oscilează între unele mai largi și altele mai condensate, în funcție de trăirile personajelor și de dezvoltarea relației dintre ele, în timp ce se confruntă cu diferite situații. Stările acestora sunt diverse: apatie, nesiguranță, euforie, mister, toate se întrețes într-un mod armonios.
Cele două personaje sunt în esență doi singuratici, temători să se mai deschidă față de alți oameni. Cleo, prietena comună a lui Marnie și Michael este un personaj mediator, care le mai amintește din când în când să nu uite să acorde atenția cuvenită lucrurilor importante din jurul lor, conexiunilor care contează cu adevărat.
Ei glumesc, reluându-și între timp plimbarea în natură, pe cărarea întortocheată și șerpuitoare a vieții. Aceste personaje sunt savuroase prin caracterul lor efervescent și detașat pe care îl afișează. Chiar dacă în majoritatea timpului ei se tachinează reciproc, atunci când sunt împreună se completează de minune. Discuțiile lor fluctuează de la subiecte importante la sporovăieli despre întâmplări personale amuzante sau dimpotrivă cât se poate de serioase. Un exemplu fiind acela în care Marnie începe să vorbească cu plăcere despre munca ei de redactor, explicând cu patos care sunt diferențele fundamentale între un cititor profesionist și unul neprofesionist.
Nevoia de a se apropia brusc, urmată de distanțarea și refuzul de a renunța unul la celălalt, construiesc într-un mod armonios această narațiune. De asemenea, momentele de pauză în care decid că a venit vremea să bea o bere împreună ca doi complici („partners in crime”), fericiți că au evadat în afara drumeției, fac deliciul oricărui cititor.
“Îndrăgostiții îl priveau cum mânca singur. Mai întâi i s-a servit un amuse-bouche din partea bucătarului, un pahar mic de spumă verde care avea gust de mazăre înghețată, amestecată cu smântână, și care chiar asta era. Somonul era de cinci feluri, ceea ce părea mult, cinci grămăjoare roz cu un luciu nefiresc, de plastic, ca un sushi de prezentare. Dacă Marnie ar fi fost acolo, ar fi putut să se refere la povestea ei despre somon, iar asta poate că i-ar fi oferit lui ocazia să vorbească despre Natasha. Deocamdată, a sorbit din vin și a încercat să-și sprijine cartea pe solniță și piperniță, dar n-a mers, așa că pur și simplu a mâncat, mestecând sau mai degrabă lăsând peștele să i se dizolve pe limbă ca o pastilă, în timp ce privea în gol, cu expresia cuiva care se împiedicase de o piatră din pavaj, dar care o încorporase în mersul său. Dacă Marnie ar fi fost acolo, ei doi ar fi putut să clasifice fiecare dintre cele cinci feluri de somon. Dar putea s-o facă și singur. În ordine inversă: spumă, afumat, gătit înăbușit în propria grăsime, tuile de piele, mousse. „ (p.212)
Sunt pasaje întregi din „Ești aici” pe care le citești cu gândul la clasicii literaturii engleze. Ca scenarist, Nicholls a adaptat romanele : “Departe de lumea dezlănțuită”, de Thomas Hardy, dar și “Marile speranțe”, de Charles Dickens. Influența autorului Thomas Hardy este evidentă în construcția textuală, în special în felul în care își construiește personajele cu ale lor trăiri interioare. De asemenea scriitorul face ori de câte ori are ocazia trimiteri la poeți englezi reprezentativi curentului literar al romantismului precum : William Wordsworth.
Marnie începe să vorbească deschis despre căsnicia ei, despre fostul soț, având curajul de a îi destănui lui Michael intimități. Suntem martorii frustrărilor acestei femei, refulărilor sale, cu privire la celălalt bărbat din viața ei, care îi lăsase o serie de răni și „cicatrici pe suflet” pe care le purta cu ea peste tot.
De partea cealaltă, Michael se confruntă cu rămășițe și amintiri acumulate din fosta sa căsnicie eșuată care încă îi bântuie gândurile în timp ce este cu Marnie, oferindu-i ocazia de a da frâu liber comparațiilor dintre cele două femei. Acest flux al gândurilor devine incitant pentru că dezvăluie câte puțin din felul în care se percep unul pe celălalt fizic și implicit psihic.
Cartea reușește să creeze un permanent suspans cu privire la direcția în care se va îndrepta relația dintre Michael și Marnie. Amândoi se gândesc unul la celălalt, în timp ce stau în camere diferite de hotel, dar oare vor reuși să se accepte cu toate defectele lor, cu trecutul lor, fiecare cu “bagajul său emoțional”?
“ Au continuat să urce, iar Marnie a tot aruncat ocheade la tibiile lui, nu, la gambele lui. Tibii sau gambe? Oricum s-ar fi chemat, ele i-au distras atenția în timpul urcușului către Angle Tran, unde s-au odihnit. Lacul era frumos, având o serie de golfuri și de peninsule, chiar și vreo două insule ca din desene animate. Marnie știa că exista un motiv pentru care întinderea de apă arăta așa și nu ca un simplu cerc, dar nu l-a întrebat pe Michael, care poate i-ar fi explicat. În schimb, s-au întins lângă mal, tăcuți, cu ochii închiși, cu capetele sprijinite de rucscacuri, scăldate în razele soarelui.” (p.222).
Natura este la rândul ei un personaj semnificativ al cărții, martor la înfiriparea lentă a sentimentelor celor doi îndrăgostiți și la nesiguranțele lor care duc la manifestarea unui comportament adolescentin. Ei sunt incitați unul de prezența celuilalt, dornici să își descopere corpurile (dincolo de haine). Michael devine încet dar sigur extrem de atractiv pentru ea.
Pe măsură ce legătura lor se consolidează, situațiile prin care trec împreună devin din ce în ce mai palpitante.
Una dintre cele mai frumoase părți ale romanului se referă la momentul în care cele două personaje beau gin în camera de hotel, organizând o mică petrecere privată, iar cititorul va aștepta cu sufletul la gură sărutul dintre aceste două personaje.
Un alt plan important al cărții este acela al aducerii în atenția cititorilor a singurătății personajelor. Singurătatea este văzută ca o “boală” a societății actuale.
Este impresionantă capacitatea lui Nicholls de a exprima deopotrivă fluxul gândurilor unui bărbat dar și al unei femei, tocmai în asta stă abilitatea lui excepțională în redarea complexității psihologice a personajelor sale, dincolo de construcția minuțioasă a poveștii de dragoste.
Indiferent de activitățile pe care cei doi aleg să le întreprindă, fie că fac lucruri mărunte care ajung să-i unească: stau afară în jurul focului de tabără sau joacă cărți, ei nu pot rezista tentației de a se provoca reciproc.
Cartea aduce în discuție acea proiecție a celui pe care îl iubim („obiectul afecțiunii noastre” ) și a modului în care alegem să-l includem în viața noastră, în rutina noastră zilnică.
„El nu locuise niciodată la Londra, n-avea nici o dorință s-o facă și știa, de asemenea, că traiul acolo nu se rezuma la mese de prânz ambalate în cutii bento, savurate în clădiri înalte de sticlă, dar își dorea foarte mult ca lui Marnie să-i placă locul în care se aflau acum. Stând în fața barului și uitându-se peste umăr, a văzut-o străduindu-se să citească La răscruce de vânturi la lumina lumânării și a observat, de asemenea cât de bine arăta, machiată discret, cu părul proaspăt spălat și îmbrăcată în acea rochie imprimată cu trandafiri. Ce ar fi presupus un observator din afară? Că erau la o întâlnire, că erau căsătoriți? Un cuplu care își petrecea o seară în oraș, lăsându-și copiii în grija unei bone. Oare era plauzibil?” (p.285)
Chiar dacă cei doi nu devin intimi deloc pe parcursul romanului, există ceva erotic în felul în care corporalitatea lor ajunge să se întâlnească sporadic.
Trăirile lor, mai ales când sunt separați unul de altul, sunt puternice. Marnie resimte această stare de incertitudine, îndoială în legătură cu bărbatul pe care îl iubește, dar pe care simte că nu-l cunoaște îndeajuns. Acest bărbat care nu poate să-i promită un viitor împreună, deocamdată până nu va închide un capitol important al vieții sale și nu se va împăca complet cu trecutul lui.
Nicholls este un maestru al manipulării emoțiilor prin intermediul cuvintelor din textul său. Indiferent că este vorba de situații stânjenitoare sau de întâmplări deosebite, care “modelează” și modifică traseul personajelor sale.
Revederea lui Michael cu soția cu care se află în proces de divorț, activează în interioritatea sa acel sentiment de vinovăție, care are consecințe asupra relației lui cu Marnie. Despărțirea lor se produce în mare grabă, în pripă, și dezvăluie sentimentul de dezamăgire al lui Marnie.
Ulterior, în așteptarea mesajelor de la Michael, femeia realizează că întoarcerea ei acasă a devenit brusc apăsătoare după experiența avută. Astfel decide să dea curs invitației lui Conrad (colegul de excursie care o părăsise fără să-i ofere vreo explicație), din răzbunare pentru faptul că sentimentele ei au fost rănite.
“Abia redactase un sfert din Noapte perversă și termenul-limită era luni, dar acum își regăsea cadența, alergând printre capitole, scenă de sex, scenă de crimă, scenă de sex, crimă, ghicind ucigașul (agentul o făcuse), găsind un fel de alinare în ritmul lucrurlui, intrând într-o stare pură și intensă de redactare, ca un copil la un joc de arcade, doborând greșelile, “mințit” în loc de “simțit”, „supă” în loc de “după”, depistând ochii albaștri care înainte erau cenușii. Erotismul nu mai putea s-o atingă acum, iar orele treceau fără ca ea să se gândească la Michael, la locul în care se afla și la ce anume făcea, la ce se întâmplase cu o seară în urmă și la ce nu fusese bine între ei. Nu se întreba dacă el se gândea la ea și dacă ar fi putut să-i trimită un mesaj sau s-o sune, nici nu se întreba cât de supărată era pe el, cât de tristă și de proastă se simțea. Și nu se întreba nici dacă ar mai fi putut să-l revadă vreodată, nici cum era vremea în Yorkshire sau cum arăta peisajul, nici ce anume simțise atunci când îi atinsese picioarele, nici cât de departe mai avea el de mers. Din fericire, se eliberase de toate aceste gânduri. (p. 363-364).
Fâstâceala lui Michael în legătură cu Marnie ascunde câte ceva din ezitarea specifică noilor începuturi. Bărbatul încearcă din răsputeri să-și găsească calea, după ce a fost dat peste cap, afectat de ruperea definitivă a relației sale cu Natasha. Dar așa cum reiese chiar din poveste, acest lucru s-a întâmplat spre binele lui. Marnie încă se gândea la el, deși pusese pentru moment o oarece distanță poveștii și încerca să-și vadă de viața ei.
Romanul poate fi citit și invers, de la sfârșit la început. Dacă acest demers ar fi întreprins de orice cititor, cu siguranță că povestea și-ar păstra același farmec.
Curajul de a-și mărturisi în cele din urmă dragostea unul față de celălalt, în ciuda tuturor fricilor și eventualelor impedimente care ar putea sta în calea fericirii lor, aduce acea putere transformatoare și vindecătoare a dragostei , pentru că așa cum spunea un celebru vers de la Beatles – „All you need is love”!
Evenimentele din „Ești aici” se succed în așa măsură încât te fac să arzi de nerăbdare în privința deznodământului. Vor rămâne Marnie și Michael împreună? Vor acorda ei o șansă iubirii care este întotdeauna “mai aproape decât crezi”?
