„Povestea banilor mei”, de Melissa Panarello
Editura Humanitas Fiction, Colecția Raftul Denisei, București, 2026
Traducere și note de Mihai Banciu
În anii 2000, la 17 ani, Melissa Panarello erupea în literatura italiană cu un roman care dădea naștere unui adevărat scandal: 100 colpi di spazzola prima di andare a dormire (tradus la noi sub titlul Jurnalul erotic al unei adolescente de 16 ani), mai ales după ecranizarea lui. Fără să știe, Melissa Panarello refăcea traseul lui Françoise Sagan, care zguduia proza franceză cu decenii în urmă cu Bonjour Tristesse. Dacă Sagan analiza plictisul și libertinajul societății franceze de atunci, Panarello își făcea intrarea pe scena literară cu un subiect care naște mereu scandal: sexul și adolescența.
După mai bine de 20 de ani de la debut, Melissa Panarello revine cu un alt roman, Storia dei miei soldi (Povestea banilor mei), care abordează o altă temă încărcată de tabuuri și obsesii colective: banii.
Ca și în romanul de debut, și aici autoarea apelează la o formulă autoficțională. Subiectul cărții se învârte în jurul întâlnirii dintre o scriitoare — cea care scrisese cândva un roman-fenomen după care s-a ecranizat un film ce a nemulțumit-o (trimiterea la experiența propriei cărți de debut și la filmul lui Luca Guadagnino este mai mult decât transparentă) — și o actriță. Aceasta din urmă devenise faimoasă și extrem de bogată exact în urma rolului interpretat în acea ecranizare plină de scene aproape explicite. Povestea urmărește modul în care această bogăție fulgerătoare ajunge, în timp, să o ruineze pe actriță pe toate planurile: financiar, social și emoțional.
La o primă lectură, avem de-a face cu întâlnirea a două femei ale căror destine s-au intersectat ireversibil și care își datorează, într-o anumită măsură, una alteia succesul și vizibilitatea. În profunzime însă, romanul este un joc de dubluri: actrița care și-a ratat cariera și viața sub presiunea banilor și scriitoarea care a știut să își gestioneze succesul și să rămână în picioare nu sunt altceva decât două fațete ale aceluiași destin posibil.
În definitiv, succesul și eșecul sunt cele două fețe ale unei singure monede. Prin această oglindire, Melissa Panarello meditează asupra liniei extrem de firave care desparte succesul de eșecul total.
Dialogurile și revederile dintre cele două femei devin un prilej excelent de a pune o oglindă nemiloasă în fața unei societăți tot mai lipsite de consistență, obsedate de imagine, strălucire facilă și consum instant. Uneori, schimburile de replici părăsesc zona confesiunii intime și ajung în teritoriul unei veritabile anatomii sociale: se vorbește deschis despre raporturile financiare dintre bogați și săraci, despre mecanismele invizibile ale claselor sociale și despre acea psihologie invizibilă care îi determină pe unii să rămână captivi în sărăcie, iar pe alții să acumuleze sau să piardă averi.
„Dacă te naști bogat, ești lipsit de generozitate, și acest lucru e ceea ce te menține bogat. Dacă ești zgârcit, nu poți să pierzi bani, poți doar să acumulezi. Dacă te naști sărac și devii bogat, ești risipitor, inclusiv pentru că vrei să le demonstrezi tuturor cât de priceput ai fost ca să-i aduni, te afișezi cu ceasurile scumpe, iar banii, în loc să îi ascunzi, îi dai tuturor să-i adulmece. În felul acesta, nu-ți ia mult să ajungi din nou sărac, ori să faci să sărăcească generația imediat următoare.”
Stilul adoptat de Panarello este unul alert, lipsit de înflorituri inutile sau artificii stilistice. Relatarea evenimentelor înaintează direct, susținută de o tensiune constantă, dar este permanent punctată de meditații asupra societății contemporane, asupra faliei dintre generații, a relațiilor dintre părinți și copii și, mai ales, asupra relației noastre nevrotice cu banii — văzuți nu doar ca mijloc de schimb, ci ca formă de putere, libertate și, în final, autoconsumare.
Povestea banilor mei demonstrează maturizarea deplină a unei autoare care a știut să treacă dincolo de zgomotul debutului, oferind un roman incisiv despre cum succesul și banii pot deveni cele mai sofisticate forme de ruină.
