Carti Literatura romaneasca

Paradisul Diavolului: „Grădina Paradisului”, de Eugen Uricaru

Grădina Paradisului”, de Eugen Uricaru
Editura Polirom, Colecția Fiction LTD, Iași, 2020

Titlul, coperta și motto-ul romanului ‘Grădina Paradisului’ semnat de Eugen Uricaru și apărut în 2020 în colecția ‘Fiction Ltd’ a Editurii Polirom sunt trimiteri directe la Biblie. Cartea este de altfel presărată cu metafore și referiri la Cartea Sfântă, dar abordarea este sumbră și sarcastică. Motto-ul este în fapt un extras dintr-o cuvântare a nu altuia decât Adolf Hitler și sinistra expunere din care este preluat este redată în felul următor de unul dintre personajele care este martor al evenimentului petrecut la începutul celui de-al doilea război mondial:

‘Cancelarul german promitea că va face din partea răsăriteană a Europei “o Grădină a Paradisului”. … Promisiunea Fuhrerului îl făcuse să zâmbească, o Grădină a Paradisului era o grădină fără oameni, după cum se știe, oamenii fuseseră dați afară, izgoniți din ea. O Grădină a Paradisului era o grădină din care nu luai nimic și în care nu intervenea nimeni să taie o creangă, să smulgă o buruiană. Nimeni în afara de Stăpânul ei. Unii cred că acest stăpân ar fi chiar bunul Dumnezeu, alții sunt convinși de contrariu. După cate știa el, cancelarul începuse o lucrare în vederea înfăptuirii promisiunii – începuse să golească gradina de cei nefolositori. Ocupase Cehia, ocupase Polonia, și se pusese pe treabă. Chiar asta conținea dosarul – cine și cum trebuie să curețe grădina asta.‘ (pag. 86-87)

Romanul descrie un episod în drumul spre acest fel de Paradis, episod care se petrece în Moldova și Basarabia în primele zile de după intrarea României alaturi de Germania nazistă în cel de-al doilea război mondial, cu numeroase flashbak-uri în lunile, anii și deceniile precedente. Se poate dezbate, cred, dacă ceea ce ne-a pus pe masa de lectură Eugen Uricaru este ficțiune istorică, docu-dramă sau ficțiune istorică alternativă. Aș zice că exista elemente din toate cele trei genuri.  Personajele principale ale povestirii sunt fictive. Ele vin în carte cu istoriile personale în care fiecare a avut ocazia să perceapă din perspectiva proprie o porțiune din marea istorie și să aibă contacte cu unele personaje istorice ale epocii. Există și o intrigă de istorie alternativă care crează tensiune narativă și captivează cititorii până în paginile finale ale cărții.

Prima din cele trei părți ale cărții se petrece la Stânca, o comuna din preajma Iașiului. Eroul principal al acestui capitol este Mendel Haim, un evreu tâmplar și veteran al primului război mondial, el împreună cu familia cârciumarului Brill fiind singurii evrei din sat. Mărturisesc că este partea mea preferată din carte, poate și pentru că aici Eugen Uricaru pare să fi avut timpul și plăcerea de a descrie mediul social și de a crea un personaj autentic și de a descrie relațiile sale cu lumea din jur în completarea istoriei personale. Evreitatea sa decentă și moderată este descrisă în acești termeni: 

‘Mendel Haim nu era un habotnic, nu căuta anume, dar mânca cușer. Putea să-și aducă de la Roman ori de la Podu Iloaiei, unde erau hahami recunoscuți, dar nu se obosea pentru atâta lucru. Dar nici nu o caută cu lumânarea. Se ferea să-l enerveze pe bunul Dumnezeu, însă nici nu stătea cu ochii pe el să vadă ce semne îi dă. Era un bun tâmplar, unul de mobilă, ebenist adică, și nu voia nimic mai mult. Nici nu avea timp, nu avea nici interes să se ocupe de politică. Nu să facă politică, dar nici macar să știe cum merg lucrurile. Nu credea că mersul politicii ar avea ceva de-a face cu mersul banilor. Dacă aveai bani puteai cumpăra și de mâncare.‘ (pag. 22)

Când în pragul casei lui Mendel Haim apare Marioara, o fată refugiată din Basarabia ocupată de sovietici (ne aflăm la începutul anului 1941), viața acestuia se va schimba. Nu este vorba despre vreo legătură amoroasă, datorită și diferenței de vârstă și a invalidității lui Mendel. Între tâmplarul evreu și moldoveanca refugiată din calea bolșevicilor se naște o legătură de încredere, pe care furtunile politice din jur (legile rasiale, rebeliunea legionară ajunsă la Stânca prin persoana unei brute gardiste) și faptul că Marioara se dovedește a fi însărcinată doar o cimentează. Moartea accidentală a gardistului Horomniceanu îl face pe Mendel să decidă să plece spre Palestina, luând-o cu el pe Marioara. Direcția i-o arătase un alt personaj episodic, un refugiat polonez care se dovedește a fi tot evreu și activist al organizațiilor sioniste care activau în Europa în acea perioada încercând să salveze cât mai mulți dintre evreii sortiți pieirii în Holocaustul care se apropia. Drumul avea să treacă însă prin Piatra Neamț, orașul de munte unde nu se întâmpla nimic.

Acțiunea în a doua parte a cărții are loc în mare parte la Iași, unde alte trei personaje se pregătesc să plece și ele spre Piatra Neamț, însă cu totul alte planuri. Unul dintre aceștia este Werner Kloz, un ofițer german care face parte din unitățile ale căror scop este ‘curățarea’ teritoriilor ocupate în spatele armatei regulate naziste, în spiritul ‘soluției finale’. Complicii săi locali în aceste activități sunt Nicu Pălănceanu, un ziarist oportunist cu legături în rândurile căpeteniilor legionare și agentul secret Neculai Crăciun care face pare din Eșalonul Operativ, serviciu secret și echivalentul romanesc al detașamentelor de exterminare germane. Din punct de vedere narativ această parte a cărții este mult mai puțin echilibrată. Centrul de greutate se deplasează spre istoria fiecăruia dintre eroi, însă mai mult cu scopul de a le defini opțiunile politice. Cei trei sunt agenți au răului. Dacă acceptăm din nou o paralelă biblica ei ar fi trei magi care aduc însă o Rea Vestire. Ca personaje fiecare dintre ei reprezintă un simbol și o ideologie și mai puțin un caracter și o psihologie omenească.

Werner Kloz reprezintă cea mai fanatică și mai ucigătoare față a ideologiei naziste, care în anumite momente întrece chiar perfidia lui Hitler și a celorlalte căpetenii ale regimului. Lui Eugen Uricaru îi place să se joace cu teoriile conspirative și își asociază eroul cu o organizație secretă numită Thule care începe să acționeze la finele primului război mondial, neacceptând înfrângerea Germanei, plănuind revanșă dar și un război paralel, cel al distrugerii ‘paraziților’ – comuniștii, intelectualii și în primul rand evreii. Chiar daca războiul adevărat ar fi pierdut, războiul paralel trebuie câștigat. Sursele de inspirație și metodele folosite își au originea în primele genociduri ale secolului – cel făptuit de colonialiștii germani în Namibia și cel al armenilor asasinați în masă de armata turcă.

‘Cea mai mare problemă nu va fi cu acești consumatori inutili de calorii, ci cu oamenii noștri. Trebuie ca în cel mai scurt timp să realizam o schimbare în gândirea, în sentimentele și sensibilitatea lor. Trebuie să-i eliberam de orice datorie și reținere față de morala asta tâmpită în care am fost crescuți. Trebuie să-i facem să înțeleagă și să simtă că evreii, comuniști sau nu, nu aparțin rasei. Rasei umane, am vrut să spun. Sunt niste șobolani care trăiesc de pe urma muncii istovitoare a rasei umane. Șobolanii trebuie exterminați, acesta e binele pe care îl avem de făcut poporului german. Nu e plăcut, e dezgustător, și epuizant până la urmă, dar de aceea am fost selectați, de aceea avem aceasta misiune, să o ducem până la capăt. Pentru noi nu exista alta soluție decât cea finală. Noi suntem Einsatzgruppe.’ (pag. 144)

Complicii români reprezintă doua fațete ale extremismului și colaboraționismului românesc, iar poveștile lor permit o reconstituire a atmosferei perioadei interbelice și a ascensiunii mișcărilor fasciste și naționaliste. Nicu Pălănceanu este tipul ziaristului veros, care se asociază cu curentele naționaliste inclusiv mișcarea legionara și conducătorul ei (pe care scriitorul alege să nu-l numească explicit ci sub numele de cod ‘căpitanul Furtună’) dar pe care nu ezita să-i trădeze aderând la regimul care preia puterea totală după rebeliune:

‘Nu s-a îndoit nicio clipa că supraviețuirea sa în orice situație ținea de faptul că nu era un oarecare, că numele său figura undeva, pe o listă destul de importantă, și la Berlin, dar și într-un birou cu putere de decizie în București. Era un om norocos, nimerise peste curentul principal al forțelor care decideau viitorul. Nu doar că nimerise, dar devenise folositor. Nimeni nu renunța la ceea ce este folositor. … Dacă nația era entuziasmată de ideea că războiul va avea drept rezultat recâștigarea pământurilor furate de Stalin, el era entuziasmat de faptul că venise clipa în care se vă vedea cine este cel cu adevărat puternic, clipa în care vă începe cu adevărat curățarea tarii și a neamului de toate mizeriile politicii care n-a făcut decât să secătuiască sufletele și să vlăguiască energiile românilor.’ (pag. 133)

Personajul care completează tripletul este Neculai Crăciun, funcționar al Serviciilor. Eternele Servicii. Majuscula este folosita și în corpul cărții. Teorii conspirative sau nu, în literatura de ficțiune de acest gen se potrivesc și Neculai Crăciun este un personaj exemplar:

‘Timpul petrecut în Serviciu – de când se știa pe lume nu lucrase în altă parte – îi dăduse posibilitatea să învețe multe trucuri, să cunoască destule chichițe ale meseriei și, mai ales, să fie capabil să înșele pe oricine, chiar și pe șefii din Serviciu, în ceea ce privește lucrurile pe care le știa, dar îndeosebi pe cele pe care nu le știa. În decursul carierei sale, Serviciul se schimbase fundamental în privința organizării, a metodelor de lucru. Își schimbase stăpânii și uneori și strategiile, până și țintele se schimbaseră. Istoria însăși e schimbătoare și părelnică. Un singur lucru rămăsese neschimbat: ideea de bază că nimeni, dar absolut nimeni nu putea să rămână nesupravegheat. Toți cei care contau, dușmani ori prieteni, toți trebuiau să aibă undeva, în cotloanele Serviciului, un dosar. Un dosar în care se consemna tot, și bune și rele. Neculai Crăciun observase cu atenție cum, încet-încet sau pe neașteptate, în cazul stării de război ori al răsturnării orânduirii , binele devine rău, iar răul e din ce în ce mai întins și mai acceptat, încât prin aglomerare devine obișnuință, iar obișnuința este o formă populară a binelui.’ (pag. 85-86)

Toate drumurile personajelor cărții duc la Piatra Neamț, unde ar trebui să fie declanșate planurile celor care caută calea Paradisului Morții:

‘… locul cel mai potrivit pentru a determina România să intre cu totul în războiul care poate și trebuie castigat, războiul contra neamului iudeu, era chiar Piatra Neamț. Era o aparentă oază a conviețuirii românilor cu evreii. O oază înconjurată de un pustiu sălbatic, în care ura împotrivă jidanilor era asemenea unei furtuni de nisip care putea acoperi totul – și bănci, și scoli, și făbricuțe, și birouri de avocatură ori farmacii.’ (pag. 196)

Metaforele biblice se acumulează în ultima parte a cărții și capătă dimensiuni sarcastice. Tripleta complotiștilor poate fi asemănată cu cei Trei Magi. Se naște un prunc, într-o iesle, un prunc evreu care primește numele lui Ieșua, numele evreiesc al lui Iisus, dar nu se întrevede nicio mântuire. Soluția narativă este surprinzătoare și insinuează un mesaj pozitiv, dar este vorba doar despre amânarea unei catastrofe despre care cititorul știe că s-a întâmplat, chiar dacă nu chiar în împrejurările descrise în carte. 

Ca cititor, am avut o senzație de lipsa de echilibru intre pasajele narative și cele în care eroii își definesc gândurile legate de societate și istorie. Desigur, ficțiunea istorică îmbibată de filosofie are tradiție în literatura lumii de la Lev Tolstoi și până la Marin Preda. În ‘Grădina Paradisului’ proporțiile însă par inversate, cartea de multe ori pare o colecție de perspective asupra istoriei primelor patru decenii ale secolului 20 în Romania cu inserții de narațiune. Efectul este în unele momente obositor și repetitiv. Farmecul cărții este cel mai evident tocmai în momentele în care sunt descrise interactiile umane. Nu totul este revelat cititorilor și asta este bine – viața este plină de mistere, și chiar și poveștile biblice la care sunt făcute trimiteri alegorice sunt îmbibate de mistere. Dialogurile dintre Mendel Haim și prietenul său pietrean Isaac Brociner oferă nu numai două perspective diferite asupra evreității și sionismului, dar și pun în evidență umanitatea personajelor în comparație cu lumea violentă și plina din ura din jur. Scena în care cei doi evrei bătrâni o asista la naștere pe tânăra refugiată basarabeancă este demnă de o antologie a omeniei. Pasajele istorice solicita intelectul și declanșează întrebări, dar partea emoțională este cea care mi-a lăsat impresia cea mai puternică.

Daca ‘Gradina Paradisului’ se joaca în multe momente cu ficțiunea alternativa și cu speculația istorica, finalul include un text în stil documentar (nu stiu daca este autentic, dar nu este foarte important) care readuce cititorul în planul realității istorice și încadrează ficțiunea în contextul ororilor pogromului de la Iași, care s-a petrecut la sfârșitul lui iunie 1941, în zilele care conclud și intriga romanului. Sunt astfel rectificate și unele idealizări sau simplificări istorice vizibile pe parcursul cărții. Ultimul paragraf face legătura cu prezentul, în fluxul istoriei continue a României. Semințele urii aruncate într-un pământ însângerat dau naștere nu vieții ci contrariului ei. Din acest punct de vedere cartea poate fi citită și ca un avertisment.

Exista câteva indicii care par să arate că ‘Grădina Paradisului’ ar putea fi începutul unui ciclu de romane. Narațiunea este oarecum expediată în ultima parte a cărții și soarta unora dintre personaje rămâne suspendată, dar aceste aprecieri ar fi diferite dacă ar fi vorba despre un prim roman dintr-o serie. Volumele următoare ar putea să-și arunce personajele în vâltoarea războiului și să le confrunte cu schimbările și convulsiunile care au urmat în acel deceniu de răsturnări în istoria României. Daca va exista o continuare, eu o voi urmări cu mult interes.

Puteți cumpăra cartea: Cartepedia.ro.

(Sursă fotografii: Polirom.ro, FIPB.ro)

Articole similare

Cine sunt, cui aparțin? – ”Ghetoul interior”, de Santiago H. Amigorena

Jovi Ene

Saptamana malteza – 2 / Economia si ghidurile turistice

Dan Romascanu

Noaptea sexuală, de Pascal Quignard

Dana Mischie

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult