„Scrisoarea”, Teatru popular de Milo Rau
Interpretare: Arne De Tremerie, Olga Mouak și vocile Isabelle Huppert, Anne Alvaro, Jocelyne Monier, Marijke Pinoy
Am avut privilegiul de a fi spectator la această piesă, prezentată la FITS 2026 de invitatul special Milo Rau, și am vrut ca, înainte de spectacol, să citesc mai multe despre teatrul popular. Am descoperit că, în mare măsură, este forma de teatru care se adresează oamenilor obișnuiți, pe scene obișnuite, spectacole itinerante, care trec dincolo de ”piesele grele”, au umor, au subiecte mai ușoare și un limbaj firesc. E ca piesele de teatru care vin în orașul meu natal, Câmpina, comedioare simpatice cu actori buni, care pot pune accentul pe teme importante, dar care poți înțelese de oricine.
Pentru că teatrul clasic, cu dramele și tragediile sale, este greu de înțeles de publicul larg. Trebuie să recunoaștem asta, căci așa cum spunea și mama personajului feminin, la telefon, la unele piese de teatru „se simțea cam proastă”, îi era greu să înțeleagă textul. Așa ajungem ca noi, necunoscătorii sau mai puțin cunoscătorii, să apreciem și chiar să iubim teatrul popular.
În mare parte, „Scrisoarea” lui Milo Rau aparține acestei categorii: este o piesă plină de umor; este adaptată timpurilor și locului, de multe ori cei doi actori schimbând textul original cu referiri la Transilvania, Sibiu, vampiri sau Ateneu; dialogul cu publicul este prezent aproape continuu și, mai simpatic, publicului i-a fost hărăzit inclusiv roluri semnificative, de la doctor la profesor, de la intelectual la alcoolic (și greu m-am abținut ca pentru acest din urmă rol să dau chiar o probă 😀 ).
Scrisoarea este însă mult mai mult decât atât, pentru că există și referințe din istoria teatrului și din istoria lumii, referințe celebre, dar nu atât de comune pentru toți spectatorii. Cele două personaje s-au întâlnit să realizeze „o piesă comună”, dar pentru succesul lor este nevoie să cunoaștem istoria familiei și felul în care viața i-a dus spre această carieră, de la scrisoarea străbunicii lui până la referințele culturale ale ascendenței cameruneze, în cazul ei, trecând prin pasiunea inegalabilă pentru teatru sau film – istoria famiilor lor înseamnă și pasiunea acestora pentru „Pescărușul” lui Cehov și pentru viața zbuciumată a Ioanei d’Arc.
Din ceea ce am citit, pentru regizorul Milo Rau este important ca teatrul popular să fie inspirat din realitate, din viețile reale ale oamenilor și, de ce nu?, chiar ale actorilor aflați pe scenă. Iar Scrisoarea chiar este inspirată din realitate (Arne De Tremerie și Olga Mouak își joacă propria viață pe scenă), dar în același timp discută și despre câteva teme importante, cum ar fi condiția artistului și actorului de teatru, despre conflictele dintre generații și felul în care fiecare generație se raportează la reușitele sau eșecurile celor mai tineri și multe altele.
Chiar dacă este teatru popular, „Scrisoarea” are și momente foarte profunde, ba chiar recitaluri ale celor doi actori care demonstrează că, în ciuda felului în care îi privesc cei din familie, chiar au devenit artiști, artiști de valoare. De aici, impresia de piesă emoționantă (devenirea artistului, în contrast cu părerea unor apropiați), dar și proaspătă și plină de umor, dată de interacțiunea cu publicul și cu atmosfera naturală de pe întreg parcursul spectacolului.
(fotografie de Diana Racz)
