Despre imaginație, cărți și întâlnirile care pot schimba felul în care copiii descoperă lectura
Ediția 2026 a programului Badabum, desfășurată sub tema „Povești care cresc”, continuă misiunea de a apropia copiii de cărți prin experiențe creative, participative și adaptate nevoilor comunităților în care ajunge proiectul.
Derulat de Asociația Punctart, Badabum revine anul acesta cu peste 145 de ateliere de literație și creativitate pentru copii cu vârste între 6 și 12 ani din comunități vulnerabile din județele Brașov, Sibiu, Neamț și din București. Prin lectură, dialog, joc și activități artistice, copiii sunt invitați să exploreze povești, să își dezvolte imaginația și să își găsească propria voce.
În edițiile anterioare, una dintre întâlnirile care au adus cartea mai aproape de copii a fost cea cu ilustratoarea Daniela Olaru, care a participat la atelierele Badabum Explorator. Prin poveștile despre cum se construiește o carte, despre rolul imaginilor și despre libertatea de a crea, Daniela le-a arătat copiilor că ilustrația nu este doar un element care însoțește textul, ci un portal care poate deschide noi moduri de a înțelege și simți o poveste.
În interviul de mai jos, Daniela Olaru vorbește despre drumul său către ilustrația de carte pentru copii, despre întâlnirile cu cei mici și despre felul în care creativitatea poate contribui la dezvoltarea emoțională și la apropierea de lectură.
Ce te-a determinat să alegi ilustrația de carte pentru copii și cete-a atras cel mai mult la acest tip de creație?
Desenul a fost mereu o componentă majoră a vieții mele și principalul mijloc prin care m-am putut exprima liber și crea. Anii de studiu din facultate au consolidat această direcție, iar întâlnirea cu ilustrația de carte pentru copii a venit în mod decisiv în cadrul unui program Erasmus la Manchester School of Art. Acolo am descoperit nu doar ilustrația ca disciplină, ci și modul ei specific de a spune povești: abordarea vizuală, felul în care imaginea este construită și relaționează cu textul, dar mai ales posibilitatea de a relata o poveste exclusiv prin imagini. Acest tip de creație m-a atras profund prin libertatea și forța sa narativă.
Cum este pentru tine tranziția de la lucrul în atelier, cu acuarele și hârtie, la întâlnirea directă cu copiii?
Întâlnirile cu copiii sunt pentru mine o sursă inepuizabilă de inspirație. Felul în care își lasă gândurile să iasă la iveală, libertatea imaginației lor și naturalețea cu care privesc lumea m-au făcut să-mi doresc și mai mult să îi văd și să interacționez direct cu ei. Tranziția de la lucrul solitar din atelier, cu acuarele și hârtie, la întâlnirea cu copiii mi se pare una firească. De multe ori îmi notez lucruri pe care le spun, idei sau observații spontane, pentru că simt că fiecare dintre ei are un potențial creativ uriaș, care merită încurajat și susținut.
Cum simți că reacționează copiii din comunități vulnerabile la întâlnirea cu un ilustrator și la poveștile din spatele cărților?
Este o senzație greu de descris. Pe de o parte, interesul lor este extraordinar de mare, iar curiozitatea cu care se apropie de ilustrator și de poveștile din spatele cărților este profund emoționantă. Pe de altă parte, mă întristează să observ cât de mare este nevoia de astfel de întâlniri și cât de puțini sunt, uneori, oamenii sau inițiativele care ajung constant în aceste comunități. Copiii se bucură sincer, pun multe întrebări, adesea foarte haioase și sunt entuziasmați de posibilitatea de a face activități diferite față de cele din cadrul orelor obișnuite de școală. Cred că oricine poate contribui cu aici: artiști, asociații sau oameni care își doresc să se implice. Aceste întâlniri pot face o diferență reală în viețile lor.
A existat un moment, în cadrul atelierelor susținute în proiectul Badabum Explorator, care te-a marcat în mod special?
Au existat multe momente speciale în cadrul atelierelor Badabum Explorator, însă unul dintre ele m-a marcat în mod deosebit. La un moment dat, un copil mi-a spus: „Când o să fiu mare, vreau să fiu ca tine”. A fost un moment extrem de emoționant, care m-a luat prin surprindere și m-a făcut să iau câteva clipe pentru a mă reechilibra înainte de a continua atelierul. Pe lângă asta, dorința lor sinceră de a mă revedea și de a reveni împreună la aceste întâlniri mi-a confirmat impactul real pe care astfel de ateliere îl pot avea. Bucuria din ochii lor a fost, de fiecare dată, autentică și profundă.
Consideri că e important ca cei mici să afle cum se „naște” o carte, de la idee la bun de tipar? De ce?
De cele mai multe ori copiii nu știu ce muncă se află în spatele unei cărți și cât de mulți oameni contribuie la apariția ei. Mulți dintre copii credeau că fiecare carte este pictată integral, iar când vedeau originalele era chiar amuzant: nu mă credeau că sunt realizate de mine și erau convinși că imaginile sunt „făcute la imprimantă”. Tocmai de aceea mi se pare important să descopere procesul din spate. Odată ce îl înțeleg, ajung să aprecieze mult mai mult cartea ca obiect și poveste.
Cum pot ilustrațiile să contribuie la creșterea interesului copiilor pentru lectură și la înțelegerea poveștii?
Vizualul este, de cele mai multe ori, primul lucru care le captează atenția copiilor. În funcție de tipul de ilustrație, de culori, de personaje și de atmosfera creată, ei pot fi atrași și curioși să descopere mai mult. Ilustrațiile îi ajută să intre mai ușor în poveste, să o înțeleagă chiar și înainte de a citi textul și să creeze o legătură emoțională cu personajele. De multe ori, imaginea deschide pofta pentru lectură, completează textul și oferă indicii care îi ajută să urmărească firul narativ sau să își imagineze propria versiune a poveștii. În felul acesta, cartea devine o experiență, nu doar un obiect de citit.
Dar la dezvoltarea emoțională? Ce rol joacă creativitatea vizuală?
Creativitatea vizuală le oferă copiilor un mod sigur și liber de a-și exprima emoțiile, chiar și atunci când nu au încă vocabularul necesar pentru a le numi. Prin imagini, culori și personaje, ei pot recunoaște stări, se pot identifica cu situații și pot înțelege mai ușor ce simt. Ilustrațiile creează un spațiu de empatie și joacă, în care emoțiile sunt normalizate și explorate fără presiune. De multe ori, o imagine spune mai mult decât textul și rămâne cu ei mai mult timp, ajutându-i să se conecteze atât cu povestea, cât și cu propriile trăiri.
Cum se schimbă dinamica lecturii atunci când copiii sunt încurajați să deseneze, să interpreteze sau să creeze propriile personaje?
Când copiii sunt încurajați să deseneze, lectura nu mai este doar un act pasiv, ci devine o experiență activă și personală. Ei se implică mai mult, își asumă povestea, își construiesc propriile interpretări și, astfel, o înțeleg mai profund. Crearea de personaje sau scenarii le dă libertatea de a explora povestea dintr-un unghi propriu și îi ajută să-și dezvolte imaginația și încrederea în sine. În același timp, prin desen, lectura devine o formă de joacă și de dialog unde copiii nu doar primesc informația, ci o recreează și o fac a lor.
Care este prima carte ilustrată care ți-a influențat copilăria sau parcursul profesional?
Când eram mică, nu existau în librării cărțile ilustrate pe care le vedem astăzi, iar multe dintre ele se găseau mai greu sau erau aduse din străinătate. O primă carte de povești care m-a marcat a fost cea cu Frații Grimm pe care mi-o citea bunica. Ilustrațiile erau, cred, tip gravură și imprimate alb-negru, iar eu îmi amintesc că desenam în margini, lângă text, propriile mele imagini. Parcă eram ilustrator fără să știu. Mai târziu, în facultate, am descoperit ilustrațiile Rebeccăi Dautremer, iar stilul ei m-a cucerit complet. A fost o influență puternică care m-a făcut să desenez mai mult, să lucrez mai atent concepte și să învăț să spun povești prin desen.
Cum reușești să păstrezi un echilibru între libertatea artistică și mesajul pe care o carte pentru copii trebuie să îl transmită?
Nu simt că ar fi un efort să păstrez stilul personal în același timp cu transmiterea mesajului. Eu vin cu contribuția mea ca să aduc poveștii profunzime și o altă modalitate de înțelegere. Consider că poveștile nu sunt doar făcute ca să transmită mesaje, ci și ca să fie trăite. Ele trebuie să le lase copiilor spațiul să simtă și să își spună, fiecare, cum îi face povestea să se simtă. Pentru mine, acesta este lucrul cu adevărat valoros.
Ce dorești să rămână cu un copil după ce închide o carte ilustrată de tine?
Mi-aș dori ca, după ce închide o carte ilustrată de-a mea, copilul să simtă bucuria desenului și să își dorească să creeze la rândul lui și să deseneze mult și peste tot, cu aceeași libertate. Aș vrea să îi rămână în minte senzația că imaginația lui contează și că poate să o folosească oricând, iar părinții să îl încurajeze să fie creativ. În același timp, sper să îi rămână și dorința de a citi mai departe, de a descoperi alte povești și lumi noi.
BIO
Daniela Olaru este ilustratoare de carte pentru copii, cunoscută pentru stilul cald și expresiv, care dă viață poveștilor contemporane. Folosește tehnici variate – de la guașă și desen tradițional, la ilustrație digitală – pentru a crea lumi care inspiră curaj și visare. A colaborat cu edituri precum Humanitas Junior (Aventuri în Țara lui Strolyx, Cea mai frumoasă noapte. Cea mai frumoasă zi), editura Katartis și editura Sofiami. În 2024, a ilustrat împreună cu Asociația Cu Alte Cuvinte cartea Bariș. De vorbă cu ploaia de Alexandru Zamfir, primul autor rom care a publicat o carte ilustrată pentru copii în România. Este activă și în proiecte educative, organizând ateliere și tabere creative pentru copii, în colaborare cu muzee și instituții culturale.
