Simfonia rumegușului
Autori + performeri: Michael Zandl, David Eisele, Kolja Huneck
Imaginați-vă o scenă de lemn de câțiva metri pătrați, care poate fi transformată după bunul plac al celor trei actori performeri, așa cum această scenă este și locul lor de refugiu, casa lor în care se ascund și în care ascund diferite instrumente sau unele care transformă, manipulează, distruge sau chiar creează o lume. Este lumea lemnului, o materie care poate fi ușor distrusă, după cum poate fi la fel de trainică precum, să zicem, viața omenească. Așadar, maleabilă, dar flexibilă, muritoare, dar dură, puternică, cu instinct de supraviețuire.
Încă de la începutul piesei, descoperim aceste atribute ale lemnului și ale întregii piese: cei trei actori, utilizând aproximativ aceleași tehnică, încearcă să construiască un scaun care să-i țină și pe care să se odihnească. Numai că lemnul are diferite forme și calități, așa cum și omul care construiește scaunul și care vrea să schimbe lumea este diferit – un scaun e trainic, unul e prea flexibil, scârțâie și se rupe, în vreme ce altul n-are nicio noimă, fiind lipit cu clei, dar neavând nicio stabilitate (așa cum personajul care a încercat să-l creeze este cu totul atipic în economia piesei).
Mai departe, vedem spectacol – jonglerii cu buturugi, cu scânduri și cu o găleată de clei; încercarea de a captura toate cuiele cu mai multe ciocane de diferite forme; construirea în timp real a unui titirez; folosirea drujbei pentru un fel de perpetuum mobile; apariții și dispariții bruște, neașteptate, complet inedite. Și asta fără ca actorii să spună nici măcar un cuvânt, construind o lume nouă într-o lume mută, dar inspiratoare, cea în care lemnul are propriul glas și singurul glas. Și în care, în ciuda eșecurilor și greșelilor de construcție, omul o ia mereu de la capăt, până la reușită.
Iată că lemnul se poate transforma în spectacol și printr-un registru live, în care feluritele instrumente mai mult sau mai puțin moderne ajută la crearea unei atmosfere antrenante pentru aproape orice spectatori. Știam cu toții valențele lemnului de a deveni opere de artă prin intermediul artelor plastice, dar el poate rămâne și în stare brută și poate atrage spectatorul și atunci când sculptura se realizează live, în doar o oră de spectacol.
Pentru mine, „Simfonia rumegușului” a fost un spectacol atipic și ingenios, iar Mihaela a spus că a fost chiar fantastic. De remarcat atât umorul acestei concepții, cât și precizia tehnică – cei trei actori sunt și talentați și incredibili performeri, dar nu le lipsește nici îndemânarea și abilitățile de buni meșteșugari.
Așadar, e de văzut fie live (unde atmosfera e încărcată de adrenalină și de rumeguș), fie online, cât mai e disponibil pe site-ul FITS. De altfel, o ultimă reprezentație are loc chiar azi și mai sunt suficiente bilete.
(Credit foto: Mihail Nistor, Ovidiu Matiu, Jana Harnischmacher)
