Filme Filme romanesti

Hawaii (2017), un film românesc

Hawaii (2017)
Regia: Jesús del Cerro
Distribuţie: Dragoş Bucur, Cristina Flutur, Constantin Cojocaru, Rodica Lazăr

Vă spun sincer că nu aveam mari așteptări de la acest film. Credeam că va fi ușor de trecut cu vederea, iar subiectul, şi anume comunismul, îmi părea deja expirat, nu vedeam ce ar putea aduce nou sau interesant, cum ar putea cuceri publicul, în special pe cel care a trăit acele vremuri. Dar filmul „Hawaii” surprinde plăcut. Nu este despre comunism, ci despre libertate şi preţul acesteia, povestea fiind redată într-un mod captivant.

În rolul principal îl regăsim pe Dragoş Bucur, care îl interpretează pe Andrei, un tânăr bucureştean, de profesie taximetrist, destul de „şmecher” pentru perioada respectivă. Andrei ştia de unde să obţină carne, ţigări, ciocolată şi cu cine să facă diverse schimburi pentru favoruri. În lumea aceea limitată de regimul aflat la putere, el nu avea cine ştie ce visuri, însă în momentul în care află ca este moştenitorul a 3 milioane de dolari americani şi a unei proprietăţi în Hawaii, lăsate de un unchi, totul se schimbă. Chiar dacă pentru întreaga familie este evident că nu se vor putea bucura niciodată de banii aceia, el îşi depune actele pentru a obţine un paşaport. Acest lucru atrage atenţia Securităţii, mai ales din cauză că tatăl lui Andrei încercase să fugă din ţară împreună cu fraţii lui în anul 1969, unchiul care lăsase moştenirea fiind singurul care reuşise să scape. La coadă la paşapoarte, Andrei o întâlneşte pe Ioana, antrenoare de înot la Clubul Dinamo, şi se îndrăgosteşte de ea.

Dar lucrurile nu au cum să meargă bine. Ioana nu este antrenoare, ci ofiţer la Securitate, iar cum Andrei îi împărtăşeşte orbeşte planurile lui, cererea pentru viză îi este refuzată şi ajunge să fie urmărit constant. Afacerile de prin spatele blocurilor încep să nu mai meargă, în famile apar discuţii din ce în ce mai des, mai ales din cauza cumnatului care este membru de partid şi fidel regulilor acestuia. Ioana, care îşi construise cariera printr-o aventură cu şeful biroului, îşi dă seama că singura modalitate de a scăpa de sistem şi de hărţuirile lui Scarlat este să fugă din ţară. Chiar dacă tatăl şi sora îl îndeamnă pe Andrei să renunţe, el încearcă să fugă împreună cu Ioana cu paşapoarte false, dar sunt prinşi înainte ca trenul să plece din Bucureşti. În acel moment el află adevărul despre femeia pe care o iubeşte, dar şi despre sine: nu este liber şi nici nu va fi vreodată în România.

Filmul, deşi încadrat la genul dramă, a avut destul de multe momente comice, stârnind râsul în sală chiar şi persoanelor care au trăit în perioada comunistă. Cu siguranţă, personajele le aminteau de ei înşişi sau de vreun membru al familiei, aşa cum şi eu l-am văzut pe tatăl meu în tinereţe în personajul lui Andrei. Cel mai tare m-a impresionat însă personajul jucat de Constantin Cojocaru, tatăl lui Andrei: un bătrân care a văzut multe, care ştia cum arată libertatea, ale cărui visuri au fost spulberate în închisorile comuniste, care a plătit şi știe că va plăti atâta vreme cât la conducere se află Nicolae Ceauşescu, dar cu toate acestea nu este lipsit de speranţă şi de puterea de a se bucura de lucrurile mărunte pe care viaţa i le oferă: copiii, nepoata, Radio Europa Liberă.

Din punct de vedere tehnic, filmul „Hawaii” arată impecabil. Hainele, maşinile, clădirile (care oricum nu s-au schimbat prea mult) au fost desprinse direct din pozele părinţilor şi bunicilor. Jesús del Cerro a făcut o treabă extraordinară în a reda aerul tensionat şi suspiciunea cu care oamenii trăiau în ultimii ani din perioada comunistă.

Vă recomand cu drag să mergeţi să vedeţi acest film, atât pentru munca extraordinară depusă de producători şi de actori, cât şi pentru a înţelege că, în ciuda vremurilor grele, oamenii încă aveau speranţa că într-o zi vor fi liberi. Finalul este unul dulce-acrişor, dar merită!

Nu uitați:

Ambasada Spaniei şi Instituto Cervantes din Bucureşti vă invită la evenimentul cinematografic „Jesús del Cerro, un cineast spaniol în România”, care se va desfăşura  în perioada 12 februarie – 8 martie la Instituto Cervantes. Evenimentul îl aduce în prim plan pe regizorul si producatorul spaniol Jesús del Cerro şi va cuprinde o selecţie de cinci filme care îmbină diverse genuri pentru toate vârstele şi gusturile. Intrarea la toate proiecţiile va fi liberă în limita locurilor disponibile. Pentru rezervări, trimiteţi un e-mail la adresa cultbuc@cervantes.es.

Următoarele filme programate sunt:

Luni, 19 februarie, 19:00 – NAŞA

Luni, 26 februarie, 19:00 – Carlitos y el campo de los sueños / Carlitos are șansa vieții

Luni, 5 martie, 19:00 – Far from Here / Departe de tine

Joi, 8 martie, 18:30 – Sunt însărcinată în România

Notă: 9/10

Articole similare

„Persian Lessons” (2020), un film despre speranță în inima nebuniei

Corina Moisei-Dabija

Sfârșitul valului: Sieranevada (2016)

Dan Romascanu

Lung, dar plin de satisfacții: The Wild Pear Tree (2018)

Dan Romascanu

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult