Filme Filme europene

Despre idealism fără substanță și vieți irosite pe altarul extremismului: Une vie violente (2017)

Une vie violente (2017) – O viață violentă
Regia: Thierry de Peretti
Distribuția: Jean-Marc Michelangeli, Paul Garatte, Henri-Noël Tabary

Al doilea film propus de cinematograful Elvire Popesco, în avanpremieră, și distribuit la noi de Independența Film, în seara de 26 iulie, nu este tocmai genul de film „artistic” la care s-ar aștepta publicul larg, ci, mai degrabă, o dramă aproape intimă, cu un puternic substrat regional, regizată de un nativ corsican (Thierry de Peretti), originar din Bastia, care încearcă să explice frânturi din luptele naționaliste care s-au purtat pe teritoriul insulei mediteraneene, de-a lungul anilor 90.

Caracterizat de critică drept un film „de festival”, „O viață violentă” este, într-adevăr, o rețetă adesea îmbrățișată de cei care se ocupă de selecția peliculelor din programele festivalurilor, în special cele independente. La aceasta contribuie atât subiectul oarecum obscur (dacă Sicilia și chiar Sardinia au beneficiat mereu de atenția publicului, prin manifestări artistice răspândite și aclamate la nivel internațional, Corsica este, cel mai adesea, trecută cu vederea), dar și distribuția formată din actori necunoscuți.

Cu toate că există câteva cadre introductive, în care istoria recentă, zbuciumată, a insulei, este explicată – cu referire, mai ales, la perioada înfățișată în film – dacă îl urmărim fără cunoștințe anterioare solide poate fi dificil de înțeles. Ideea de bază este că, în anii 70, Frontul Național pentru Eliberare din Corsica a cerut independența față de Franța, care o considera nu atât un teritoriu liber, cât unul colonial. În anii 90, rezistența s-a divizat în două tabere, care s-au angajat într-o luptă acerbă una contra celeilalte, în timp ce controlul tot mai puternic al mafiei făcea tot mai dificile eforturile Frontului de a-și promova și implementa politica în stil marxist.

Stéphane (Jean-Marc Michelangeli), un tânăr cu aspect și purtare absolut stereotipice în reprezentarea intelectualului marxist, animat de idealuri pe care le înțelege unilateral și foarte parțial, este protagonistul, care se află la Paris când este chemat, în 2001, să participe la înmormântarea bunului său prieten, Christophe (Henri-Noël Tabary), ucis în Corsica. Din acel moment, se derulează un flashback lung și agonizant, în care se explică motivele pentru care, cu ani în urmă, Stéphane s-a transformat, dintr-un șoarece de bibliotecă preocupat de studiu, într-un militant pentru „cauză”, după o scurtă perioadă petrecută în închisoare, unde a intrat în contact cu alți partizani.

Întâmplările se succed cu repeziciune și sunt filmate folosind o tehnică realistă, menită să sublinieze autenticitatea scenelor. Deloc de neglijat este „savoarea locală”, poate ultimul lucru la care ne-am aștepta de la un film cu acest subiect; cu toate acestea, din punct de vedere personal, a fost cel mai interesant aspect. Cu toate că limba de bază a filmului este franceza, ea este deseori înspicată cu expresii locale, iar cântecele (de altfel deosebit de frumoase) sunt interpretate în dialect, sugerând și precaritatea identității insulei, aflată cu un picior în Italia și cu celălalt în Franța.

Dacă, din perspectivă socială, lingvistică și antropologică, filmul devine o incursiune interesantă, nu la fel se poate spune și despre evenimentele în sine, sau despre semnificația lor politică. Pentru un neinițiat, acțiunea pare să lâncezească, sau să penduleze, fără vreo soluție, între schimburi de focuri, discursuri naționaliste fără fundamente reale, și acțiuni pripite ale unor tineri cu mințile înfierbântate de idei precum libertatea absolută și o independență relativ nesustenabilă. Practic, ajungi să nu mai înțelegi cine este și ce face, și, mai ales, de ce.

În ciuda acestei confuzii generale, există câteva idei de bază, creionate însă slab, și un gust amar al lipsei de finalitate, al unei lupte fără rezultat. Este un film care solicită o continuare, o rezolvare. În fond, poveștile care au intrat în istoria cinematografiei – povești emblematice despre mafie sau independență – au necesitat mai mult decât un singur episod pentru a prinde contur și a deveni memorabile.

Nota: 4/10

Articole similare

Nu judeca ca să nu fii judecat: filmul „12” de Nikita Mikhalkov

Corina Moisei-Dabija

Mortdecai (2015)

Mihaela

Crime în frig: The Frozen Ground (2013)

Dan Romascanu

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult