Carti Carti de fictiune

Sindromul vieții pe pauză în romanul „Corespondenta” de Virginia Evans

„Corespondenta” de Virginia Evans
Editura Litera, Colecția Folio, București, 2026
Traducator: Andreea Nastase

Cea mai mare frică a mea este cea de a îmbătrâni în singurătate, departe de cei dragi. Prima dată m-a speriat acest lucru în copilărie, când bunica mergea în vizită la unele prietene rămase în solitudine și observam acei ochi goi cu care ne priveau. Nu, nu erau neapărat nefericite, dar se observa acea senzație de goliciune, de parcă li se stricase busola. Bunica îmi spunea că le apăsa trecerea timpului și dorința de a îmbrățișa pe cineva. Tot bunica spunea că își dorește să moară acasă și exact asta a făcut. A trecut la cele veșnice în inima familiei, înconjurată de cei care o iubeau nespus. 

Sybil, eroina romanului „Corespondenta” de Virginia Evans, este o femeie solitară, o femeie care și-a acceptat singurătatea și care pare să aibă exact ce îi trebuie: dorință de a trăi cu decență și multă hârtie de scris pentru scrisorile sale. Într-o lume profund digitală, Sybil încă mai trimite răvașe oricui poate. Îi scrie fratelui său, Felix, care trăiește în Franța alături de partenerul său. Îi transmite scrisori fiicei sale, Fiona, cu care are o relație extrem de tulburătoare. Scrie într-un puseu aproape terapeutic și încearcă să spună, în cuvinte puține, dar precise, cum i se mișcă viața. 

Scris într-un stil exclusiv epistolar, romanul „Corespondenta” este o carte care îmi va trăi mult timp în minte. Este o carte foarte frumoasă, din punct de vedere emoțional. O carte care mi-a amintit de bunica și mi-a adus în față acea senzație profund umană a iertării. Sybil mi-a amintit de Ove a lui Backman, doar că o variantă mult mai sinceră și mai asumată, oricât de ciudat nu ar fi asta. Femeia din spatele scrisorilor este mai francă în raport cu cititorii săi, scoțând la iveală, cu naturalețe, păcatele sale și temerile din trecut. Sybil este un personaj puternic, o femeie care a îmbrățișat o meserie deloc ușoară, cea de grefier, într-o perioadă când femeile erau exclusiv centrul căminului familial. A trecut pe locul doi misiunea de mamă, involuntar și poate fără rele intenții, încercând să devină un profesionist despre care se va auzi mult. Doar că prețul plătit a fost unul mare și dureros…

De ce am trecut acest roman pe lista cărților mele preferate în acest an? Pentru că a fost ca o gură de aer curat, ca o îmbrățișare caldă, ca o amintire despre oameni care chiar contează. Virginia Evans a reușit să creeze, dintr-o sumă de scrisori, o istorie despre efemerul uman, despre cum o eroare poate să distrugă legături și relații, dar și cum timpul poate vindeca aproape orice. 

Și încă ceva. Acest roman este o carte despre cărți. Sybil e o cititoare excelentă și reușește să vorbească despre cărți într-un mare fel, cu multă pasiune și cu răbdarea celui care a descoperit acel Sfânt Graal: cititul pe îndelete. Ea nu mai citește de dragul bifei, ci pentru a suplini, a sublinia frumosul cărților. Acel curaj cu care scrie autorilor ca răspuns după lectură… Iată genul de zen la care râvnesc și eu. 

„Corespondenta” e un roman în care se împletește trecutul cu prezentul, se discută sincer despre viață și moarte, iertare și trădare. E un soi de puzzle în care se împletesc o sumedenie de trăiri, toate desprinse chiar din viață, fără pic de fard. 

Puteți cumpăra cartea: Editura Litera/Libris.ro/Cărturești.ro.

Articole similare

Fiica negustorului de sake, de Kido Okamoto

Andreea Andrusca

Femei, de Charles Bukowski

Jovi Ene

Top 5 cărți pentru copii fericiți

Corina Moisei-Dabija

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult