Carti Carti de fictiune

„Numărul 2”, de David Foenkinos – un expres către moarte, o parolă secretă a vieţii

„Numărul 2”, de David Foenkinos
Editura Humanitas Fiction, Colecţia Raftul Denisei, Bucureşti, 2024
Traducere din franceză şi note de Iuliana Glăvan

De cele mai multe ori, atunci când încercăm să definim adolescenţa, ne raportăm la întregul arsenal de considerente psiho-sociale. Iar prin ele, ajungem, foarte uşor să cădem în plasa de a privi această etapă din perspectiva unor ani înfloritori şi senini, bogaţi în experienţe care să îl maturizeze pe cel ce a fost nu foarte demult doar un copil şi să îl crească în spiritul dragostei pentru ceea ce este cu adevărat frumos şi valoros.

Dincolo de această viziune poate mult prea optimistă pentru lumea în care trăim, cotidianul agitat şi uneori mult prea rece ne-a demostrat, adesea, că ceea ce a fost menit, la un oarecare început, să ne educe în numele binelui, a fost umbrit la un alt moment dat de un nor mai puţin luminos, venit parcă să răstroarne ordinea lumii şi, implicit, să strice drumul armonios al vieţii.

Prinsă în vraja lui, lumea celui aflat în căutarea unui prezent în care visurile vor să se oglindească în realitate se transformă, de fapt, într-un veritabil carusel în care totul pare să fie supus deşertăciunii şi la care cei ce au fost odată mesageri ai spiritelor bune asistă contrariaţi, în vreme ce uimirea lor se transformă într-o veşnică şi exacerbată frică. De vom privi în jurul nostru, fără a fi tentaţi să confundăm sentimentele şi plăcerile nevinovate cu dorinţa de sfidare a unor reguli înţesate de prejudecăţi şi durerile sufletului cu mofturile, nu mică ne va fi mirarea să descoperim că, de fapt, rotirea caruselului într-un alt sens decât cel pe care l-am proiectat de-a lungul fiecărei curgeri a timpului, ne transformă pe toţi. Şi aşa se face că, mâinile celor ajunşi deja mari şi atotcunoscători îi prind pe cei aflaţi la început de drum, doar pentru că un destin ce se vrea a fi cu mult mai puternic decât omul caută să dea o lecţie importantă fiecărui spirit vulnerabil, demonstrând încă o dată faptul că ceea ce nu te omoară acum este menit să te întărească pentru vremurile ce vor veni.

Copii fiind, ne visăm adesea personaje trăitoare pe tărâmul nesfârşit şi plin de vrajă al basmelor şi legendelor, pentru ca mai târziu, însăşi realitatea să ne înzestreze spiritele cu iscusinţa de a descifra măcar o parte dintre tainele şi tâlcurile presărate în drumul nostru pentru a ne face mai puternici, mai îngăduitori şi mai senini în faţa obstacolelor. Iar pe măsură ce ajungem să ne numărăm printre cei mari şi purtători ai poveştilor, ochii minţii şi ai inimii tind să se deschidă cu o putere nebănuită.

Fără vreo tradiţională formulă magică, periplul nostru începe a prinde contur la o tresărire de gând, sau poate la un semn nu cu mult diferit de glasul care îl propulsează pe Martin Hill nu doar pe scena vieţii, ci mai ales în lumea lui Harry Potter, acel tărâm care a fascinat şi continuă să vrăjească generaţii întregi de cititori şi privitori. Şi aşa cum fiecare profil scrijelit cu negru pe o coală albă va prinde, la vremea la rânduită, lumină şi culoare, mintea celui care a înţeles, încă de la vârsta de zece ani că una dintre modalităţile prin care poţi fi fericit constă în a modifica realitatea, se lasă scufundată în jocul periculos al celebrităţii.

La început, totul pare perfect: la zece ani, un copil care până atunci împletea inocenţa jocurilor cu spectacolul permanent şi insuportabil al reproşurilor, descoperă, într-o zi ca oricare alta, că seamănă până la cel mai fin detaliu cu cel pe care mâna destinului şi gândul scenaristului îl voiau în rolul acelui iscusit personaj în care orice copil ar trebui, mai mult sau mai puţin să se recunoască. Dar atunci când acelaşi destin îşi dezvăluie chipul mai puţin prietenos, aruncându-l pe Martin pe cea de-a doua treaptă a podiumului, o altă scenă se deschide, conducându-ne în culisele întunecate ale acelor vieţi care, intens guvernate de un sistem de valori distorsionat,  riscă să se piardă în neantul tenebros al conştiinţelor scindate. Rând pe rând, raţiunea şi spiritul se lasă înveşmântate în norii grei ai vulnerabilităţii, acolo unde fiecare vis tinde să se confunde cu un oarecare balon de săpun, în vreme ce, sub straja capriciilor sorţii, slalomul haotic al ego-ului fragil printre tristeţi, suferinţe, uimiri sau crunte dezamăgiri preschimbă fiecare picătură de magie într-o amară otravă:

Gândul că ai pierdut atâtea pentru o nimica toată te poate înnebuni. Aşa virează o viaţă de om în direcţia greşită. Întotdeauna ceva neînsemnat face diferenţa, ca şi când o simplă virgulă ar putea schimba semnificaţia unui roman de opt sute de pagini.

Viaţa nu are marşarier. (…) Aşa a fost să fie. Putea doar să blesteme soarta care-l scosese pe Celălalt în calea lui. Aproape mereu e cineva gata să-ţi ia locul, să-ţi bareze drumul. (…) Orice existenţă umană este, într-un moment sau altul, năruită de către o altă existenţă umană (pp.91 şi 99).

Şi aşa se face că, deşi nu a ajuns poate la fel de celebru ca cel care, din 1999 şi până astăzi îmbracă mantia lui Harry Potter, cutreierând nestingerit printre lumi şi ecrane, Martin demonstrează, fără îndoială, că, nu de puţine ori, ficţiunea este chemată să devină biruitoare în duelul cu realitatea, îmblânzind chiar şi cele mai tăioase prejudecăţi, prin răspunsuri aparent greu de cuprins cu minţile noastre pragmatice. Căci în vreme ce paharul suferinţelor se arată rigid şi poate chiar tăios, iar mintea nu încetează a se scinda în faţa ameninţătorilor dementori care distrug chiar şi cea mai mică fărâmă de frumos şi fericire, o rază de lumină tinde să se întrezărească, conducând durerea şi pierderea în neant spre tărâmul nesfârşit al prieteniei şi al dragostei. Iar ca un răspuns fericit al destinului, la capăt de drum se află acelaşi nemuritor Harry Potter, care, la graniţa dintre raţiune şi magie, descinde pe un tărâm în care tristeţea şi suferinţa dau naştere fricilor paroxistice, transformând fiecare clipă într-o etapă primordială din jocul implacabil al vieţii şi al morţii. Dar la fel ca orice super-erou cu acte în regulă, spiritul lui evadează dintre fantasmagorii, lumini şi decoruri şi îţi ingăduie să descoperi că orice eşec poate dobândi o aură benefică, atunci când cel care suferă începe să se trezească, ascultând şi vindecând chiar şi acele dureri care, aparent fără leac, tind să te însoţească pe tot parcursul vieţii:

A întâlni pe cineva înseamnă a-ţi da voie să exişti din nou fără trecutul tău. Povesteşti ce vrei, poţi sări pagini întregi şi chiar să începi cu sfârşitul. (…) Intuiţia lui Martin fusese corectă: numai dragostea pune capăt suferinţei. (…) Fiind iubit, nu mai era vulnerabil. Era frumos şi aproape miraculos (pp. 224 şi 229).

Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas Fiction/Libris.ro/Cartepedia.ro.

(Surse imagini: https://www.libris.ro/, https://www.livreshebdo.fr/, https://www.facebook.com/humanitas.fiction.)

Articole similare

Familia, frontul deziluziilor noastre: “Câmpul de luptă”, de Jerome Colin

Hristina Frangos

Am fost cândva femeie de onoare, de Radu Paraschivescu

Jovi Ene

Aventura lui Raul Ancel continuă: „Un fel de religie”, de Raul Ancel

Dan Romascanu

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult