Toronto Stories (2008)Regia: Sook-Yin Lee, David Weaver, Aaron Woodley, David Sutherland
Actori: K.C. Collins, Gil Bellows, Lisa Ray
Un film canadian de la care nu aveam mari sperante inainte de vizionare, dar am incercat totusi printre picaturi sa il bifez si m-a captivat, m-a atras pe parcurs, chiar daca avem de-a face cu patru povestiri de sine statatoare, singurul liant dintre ele fiind un baiat care intra in Canada clandestin, aparand pe un aeroport frumos imbracat, tacut si fara identitate, fiind cautat apoi prin intermediul Politiei si mass-mediei. Patru regizori diferiti au lucrat la fiecare din povesti, tot ei semnand si scenariul.
Cele patru povesti – in ordine, Shoelaces, The Brazilian, Windows, Lost Boys – par desprinde din realitatea cotidiana a marelui oras canadian sau a oricarui oras american. Prima poveste este aceea a unei iubiri timpurii dintre doi copii, care inca umbla ziua prin parcuri si cimitire, iar noaptea se intalnesc pentru a gasi monstrul care apare intr-o publicatie tabloida. Speriati de perspectiva intalnirii cu monstrul sfarsesc printr-un sarut care pare ca ii uneste pentru totdeauna. A doua poveste este aceea ca unui relatii ciudate dintre o femeie de origine asiatica si un tanar timid, lunatic, care pare insa foarte sigur pe el in ceea ce isi doreste de la viata: si anume nu o relatie statornica, o dragoste construita in timp, ci o dragoste la prima vedere, ceea ce nu e cazul intre ei.
Povestile sunt construite din ce in ce mai bine, iar ultimele doua sunt chiar captivante. Astfel, avem de-a face cu un om aflat inca in probatiune judiciara, dar care si-a construit viata de dupa inchisoare in asa fel incat sa nu mai aiba probleme. Spala geamuri, are o casnicie fericita, sotia asteapta un copil, pana in momentul in care unul din camarazii sai vechi evadeaza si vine pe capul sau. In sfarsit, cea de-a patra poveste se concentreaza pe chiar copilul-liant al filmului, care este rapit in metrou, iar un vagabond, nebagat in seama de nimeni, incearca sa il salveze.
Este un film care este construit in jurul unui oras, asa cum a facut si “Paris, je t’aime”, pe care l-am vazut acum ceva timp si care mi-a trezit nostalgii placute. Cu toate ca nu vedem multe locuri din Toronto, atmosfera este prieteneasca, iar oamenii simpatici. Povestile atrag gradual spectatorul, chiar daca pot exista unii care se vor plictisi la prima dintre acestea.
