O zi de vacanță în Corfu împreună cu filme-cărți.ro

Gânduri așternute pe hârtie de Marian Ilea În 17 august vor fi trecut zece ani de la primul text apărut pe site-ul filme-cărți.ro. Sunt zece ani de promovare a literaturii și a evenimentelor culturale în România. E mult, e puțin, sigur că e mult. Ceas aniversar fiind, sigur că scriu despre acest eveniment numai că… sunt într-un autocar albastru ca apele Mării Ionice, care urcă pieptiș în satul Lakones ca pe cărări

10 locuri de vizitat în Cipru

Cipru este una dintre țările care mi-au mers la suflet, iar motivele sunt o sumedenie: este cald pe tot parcursul anului, este o țară mediteraneeană, este o țară insulară, este o țară care seamănă mult cu Grecia mea mult-iubită, este o țară în care turismul nu a pătruns așa de mult încât să o sufoce (poate cu excepția verii), are numeroase vestigii antice și medievale, creștine și de alte confesiuni și are mâncare extraordinară. Mi-am cristalizat multe din impresiile

Călătorie prin Marele Sud: Gard, Montpellier, Marsilia

1. Gard

Nu s-ar zice că noiembrie e luna cea mai potrivită pentru o călătorie în sudul Franței, dar așa a ieșit. Însă eu am reușit să mă strecor convenabil printre ploi și am apreciat fiecare geană de soare, ceea ce în plină vară sunt sigur că n-aș fi făcut. Și-apoi oamenii aceia, spre deosebire de turiști, locuiesc tot timpul acolo - chiar și în noiembrie. Ca de altfel și orașele și satele lor. Or cum eu nu pe turiști mă dusesem să-i

Panarama cu Panamaua

Dexul definește substantivul “panama”/”panamale” în felul următor: “afacere frauduloasă de mari proporții, escrocherie în stil mare”, și, ca să nu credeți că e doar o coincidență de nume, mai face și precizarea:”din n. pr. Panama”. Adică asociază fără echivoc escrocheria, cu țara pe care tocmai am vizitat-o. Realitatea

10 ponturi pentru o excursie în Panama City

Din decembrie până-n mai (plus în iulie și august când e o pauză de ploaie), sezonul uscat este ideal pentru excursii în America Centrală. Abia reîntorși acasă, mă grăbesc să punctez câteva informații de la fața locului, cât le am încă proaspete-n memorie, sperând să fie de folos celor tentați de această destinație. Impresia este că am fi putut să evităm unele neplăceri dacă am fi avut de la bun început unele din ponturile acestea. A fost tare cald, cald și

Alte detalii scoţiene. Despre Orkney şi Shetland

sheepsÎn afara obiectivelor turistice, frecventate de întregul trib al turiştilor postmoderni, încurajaţi şi împinşi de incredibilele tarife ale avioanelor (fie ele şi low cost), muzee, castele, cetăţi, cu ce mai poate rămâne un turist? Care ar fi celelalte

Istorii şi alte impresii scoţiene

EdinburghFără îndoială şi fără a greşi, cel mai semnificativ şi plin de semnificaţii istorice (iar pentru a cunoaşte o ţară şi un popor musai este să-i vizitezi, chiar grăbit, istoria care spune cel mai bine cine a fost şi cine

10 locuri de vizitat în Thassos

DSCN7413De ceva timp tot îmi spun că ar trebui să scriu despre locurile pe care le-am văzut în Grecia, mai ales că am câțiva prieteni care îmi știu pasiunea pentru această țară și mă tot întreabă, în fiecare iarnă-primăvară,

Materialele postate pe acest blog apartin in totalitate filme-carti.ro si se afla sub protectia Legii Dreptului de Autor. Preluarea lor se poate face numai cu acordul autorului, iar la sfarsitul fiecarei preluari de text trebuie sa existe un link catre acest blog.