Editorial

Decernarea premiilor ARCCA 2021 – Cartea Discretă a anului și Cartea de Poezie a anului

Asociaţia Română a Creatorilor Culturali şi Artiştilor (ARCCA) se numără printre susţinătorii unor evenimente culturale şi educative de amploare, donaţii de carte, atât pentru copii şi tineri din România, cât şi din spaţii limitrofe, precum Republica Moldova, Ucraina sau Albania. Dintre cele mai cunoscute proiecte, amintesc  „Despre lumea în care trăim”, ţinute la Ateneul Român, sau concursul de cultură generală desfăşurat de Editura Humanitas în licee.

Miercuri, 24 noiembrie, au fost decernat premiile acordate de Asociația Română a Creatorilor Culturali şi Artiştilor, instituite acum trei ani. Premiile ARCCA (Cartea Discretă, respectiv Cartea de Poezie a anului), propuse de Silvia Colfescu și Ciprian Măceșaru, au devenit aproape o tradiție. În deschidere a vorbit doamna  Silvia Colfescu, povestind, pe scurt, câteva detalii legate de istoricul ARCCA, dar și despre demersurile pe care instituția le-a făcut de-a lungul timpului pentru sprijini și stimula mediul cultural românesc. Ceremonia a avut loc în Salonul Voievodal, la Hanul lui Manuc.

ARCCA: „Premiul „Cartea Discretă a Anului” își propune să atragă atenția asupra unor cărți care, deși valoroase, nu au primit recunoașterea meritată”.

La prima ediție a „Cărții Discrete”, premiul a fost atribuit ex aequo lui Ion Vianu, pentru volumul Între violență și compasiune. Amintirile unui psihiatru (Editura Polirom), și lui Gelu Diaconu, pentru romanul Sebastian (Editura Cartier), în anul următor laureatul fiind Sorin Delaskela, pentru romanul Destrămare (Editura Paralela 45).

Juriul: Cosmin Perța, Dana Pîrvan și Ciprian Măceșaru.

Radu Vancu a făcut parte din juriul pentru Cartea de Poezie, alături de Simona Sora și Ciprian Măceşaru, și a vorbit despre nevoia de poezie, generațiile de poeți, dar și despre etimologia cuvântului ”discret”, în acord perfect cu premiile acordate.

”E tare dificil să faci parte dintr-un juriu de poezie în România – fiindcă se scrie cu adevărat multă poezie bună, niciodată nu au fost active simultan atâtea generații poetice admirabile – practic, Emil Brumaru și Ana Blandiana, debutanți la finele anilor ’60, scriu cot la cot cu poete și poeți admirabile/i debutanți în jurul lui 2020. Aproape 60 de ani de poezie strălucitoare în limba română despart și unesc generațiile astea.

 

Din punctul meu de vedere, absolut toți nominalizații sunt practic laureați. Fiindcă absolut toți au scris o carte de poezie admirabilă, e unul dintre cele mai grele lucruri de pe lumea asta”.

Nominalizările la cele două secțiuni, Consacrați & Debutanți:

Consacrați

  • Romulus Bucur, „Despre prieteni și singurătate”, Tracus Arte;
  • Mircea Cărtărescu, „Nu striga niciodată ajutor”, Humanitas;
  • Radu Nițescu, „Satao”, Max Blecher;
  • Ruxandra Novac, „Alwarda”, Anansi. World Fiction, Pandora M;
  • Olga Ştefan, „Civilizaţii”, Paralela 45.

Debutanţi

  • Dumitru Fanfarov, „Stepă şi transă”, Max Blecher;
  • Mircea Andrei Florea, „Larvae”, Max Blecher;
  • Teona Galgoţiu, „Mă uit înapoi şi dispare”, OMG Publishing;
  • Antonia Mihăilescu, „note din secolul kitsch”, Tracus Arte;
  • Deniz Otay, „Fotocrom Paradis”, OMG Publishing.

Laureați: Romulus Bucur și Teona Galgoțiu.

Premiul pentru secţiunea „Consacraţi” este însoţit de suma de 3.000 lei, iar cel pentru secţiunea „Debutanţi” de 2.500 lei. Ceilalţi patru nominalizaţi primesc câte 500 de lei.

La Cartea Discretă anul ăsta, juriul, compus din Dana Pîrvan, Cosmin Perța și  Ciprian Măceșaru, a făcut următoarele nominalizări:

  • Bedros Horasangian, Trotineta lui Edi (Editura Meteor Press);
  • Moni Stănilă, Ţipă cât poţi (Editura Polirom);
  • Suzănica Tănase, Grădina Sofiei (Casa de pariuri literare);
  • Şerban Tomşa, Ninge la Iasnaia Poliana (Editura Paralela 45);
  • Mihail Vakulovski, Tata mă citeşte şi după moarte (Editura Humanitas).

Juriul a decis să acorde două premii, deoarece, în final, două nominalizări au avut punctaje egale – Mihail Vakulovski („Tata mă citeşte şi după moarte”, Humanitas), despre care a spus câteva cuvinte Cosmin Perța, menționând gradul mare de empatie al volumului, şi Bedros Horasangian („Trotineta lui Edi”, Meteor Press), care a delectat audiența cu câteva mici istorii interesante și amuzante despre statutul scriitorilor de vârsta a doua în contextul actual.

Premiul este însoţit de suma 10.000 de lei, împărțită celor doi laureați, iar cei aflaţi pe lista nominalizărilor primesc câte 1000 de lei.

Felicitări nominalizaților și  laureaților!

Mulțumiri domnului Ciprian Măceșaru, director de programe ARCCA, pentru invitația de a participa la ceremonie!

(Fotografii: Silvia Colfescu, Agerpres, Libris.ro și Carmen Florea.)

Articole similare

Vizită în atelierul magic: Umbrele lui Anastasios

Carmen Florea

Avanpremieră editorială: ”Soții și concubine”, de Su Tong

Jovi Ene

Seara literaturii și cuvintele oamenilor-idei: Gala Premiilor Observator Cultural 2018

Corina Toader

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult