Prin blogosfera literara

Prin blogosfera literară (15 – 21 iunie 2020)

Radu-Ilarion Munteanu (rim) aduce un omagiu pe blogul sau prietenului plecat cu cateva saptamani in urma dintre noi, scriitorul si doctorul Victor Loghin, scriind despre romanul sau ‘Dedublarea’ aparut la Editura Leda: ‘Recuperarea literară a instaurării stalinismului de ocupaţie, epocă prelungită în trecutl ei şi în viitor, fără a fi avut o mare bogăţie de romane, ţine de aşteptările fireşti. Dar dimensiunea particulară de mică istorie punctuală a mişcării legionare, care leagă destinele eroilor, e cu totul altceva. Mai mult sau mai puţin posibilă la jumătatea anilor 90, ar fi extrem de greu spre imposibil de conceput azi. Legionarii schematici din aşa numitul obsedant deceniu rimau cu literatura proletcultistă. Acopereau o nişă definită. Iar un Titus Popovici a fost un scriitor de reală forţă. A cărui valoare literară a girat comanda literară. Dar un erou, militar de carieră, care cochetase cu legionarismul în plină perioadă de ascensiune a acestuia, pentru a urma, prudent, sfaturile tatălui său, general care va deveni victima regimului, pentru a se încadra apoi decis în rezistenţa armată, reprezintă, până la acest punct, un martor realist al istoriei clamate de autor. Dacă destinul său s-ar fi rezolvat prin fuga din ţară după naţionalizare, ar fi rămas plauzibil. Dar şi-ar fi pierdut valoarea umană semnificantă. Cum şi-au pierdut-o nu puţini români concreţi.’

Adriana de la ‘Prefata de carte’ scrie despre ‘Pamant american’ de Jeanine Cummins aparuta in traducere la editura Litera: ‘Am citit Pâmânt american cu sufletul la gură. Încă din primele pagini m-a captivat și m-a neliniștit. Am anticipat o lectură care mă va marca și care mă va face să apreciez locul liniștit în care trăiesc. Nu doar o dată mi-am ținut respirația alături de personaje și nu doar o dată mi-am dat seama că am stat încordată capitole întregi. Nu cred că am mai citit de mult timp ceva atât de intens și mi-a plăcut la nebunie.’

Catalina Coman scrie la ‘Portia de citit’ despre romanul ‘Sunt cu ochii pe tine’ de Teresa Driscoll aparut in traducere la editura Herg Benet: ‘Două fete. Un tren. O dispariție. Un martor. Un thriller. Sunt cu ochii pe tine este o carte plină de contradicții. Deși este lejeră și ușor de citit, te ține în tensiune. Deși este molcomă ca acțiune, plină de suspans. Deși are personaje interesante, nu sunt memorabile și nici ușor de iubit. Una peste alta, Sunt cu ochii pe tine este o carte de citit și de recomandat.’

Tyna scrie la ‘Delicatese literare’ despre ‘Chipul dur al despartirii’ de Michael Connelly, aparuta in traducere la editura RAO: ‘Un thriller deosebit de captivant, plin de mister si suspans, cu multe rasturnari de situatii, pe care il recomand!’

Recenzii cărţi pe Filme-carti.ro în ultima săptămână:

-”Aventuri în Țara lui Strolyx. Prima mea carte despre emoții, de Ioana Scoruș

Aventurile Râmei Oli, de Olga Gudynn

Polly și Buster. Misterul Pietrelor Magice, de Sally Rippin

Buburuza, de Liliana Corobca

Călătoria Cilkăi, de Heather Morris

Fiul timpului, de Deborah Harkness

Recviem vesel pentru tata, de Radu Paraschivescu

Tata mă citește și după moarte, de Mihail Vakulovski

-”Românii și Europa. O istorie surprinzătoare, de Lucian Boia

Interviu Ioana Pârvulescu

(Sursă fotografii: RaoBooks.ro, HergBenet.ro, Totdespre.ro)

Articole similare

Aruncând în aer granița dintre ficțiune și realitate: Die Fälschung (1981)

Dan Romascanu

Adânc în sud: True Detective (2014, sezonul 1)

Dan Romascanu

Prin blogosfera cinefila (2 – 8 septembrie 2013)

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult