Carti Literatura romaneasca

”Ești singurul om pe care îl cunoști”: Noi în secolul XXI, vol.3

„Noi în secolul XXI”, vol.3, de Antonia Isdrailă, Teodora Isdrailă
Ilustrații: Doris Ciucur
Editura Cartea Daath, București, 2020

Volumul trei al colecției Noi în secolul XXI cuprinde, în cele două „caiete” ale sale, versuri, gânduri și texte specifice jurnalului ficțional pe care două tinere autoare și surori, Teodora Isdrailă și Antonia Isdrailă le-au creat în cadrul concursului literar Noi în secolul XXI. O încercare de surprindere a realității care nu se axează pe evenimente speciale, ci mai degrabă pe observare, trăire și pe analiza modului în care marile teme fundamentale ale existenței se reflectă în personalitatea celor care scriu: iubirea, viața, moartea, libertatea, emoțiile, sentimentele, conexiunea și comunicarea dintre oameni.

Cele două perspective dezvăluie lumea văzută prin oglinzi diferite, iar ilustrațiile lui Doris Ciucur întregesc imaginile pictate în cuvinte. Autoarele au creat texte pline de emoție și propun o viziune realist optimistă asupra viitorului.

Textele mizează mai ales pe puterea viselor, a poveștilor și a cărților, însă nu încearcă să minimizeze și acceptarea părților mai puțin plăcute din viață, a momentelor în care ne simțim nedreptățiți sau triști.  Există momente în care înotăm și prin ape mai reci, mai puțin limpezi, dar acesta nu este nici pe departe un motiv pentru care să devenim negativiști. Un element important este filtrul propriu, sondajul, pe care autoarele îl aplică pentru a se raporta la realitate.

”Am început să îmi las imaginația să își ia o pauză în lumea ei proprie, atunci când realitatea devenea prea obositoare. Astfel, deveneam o linie închisă de această dată, ținându-mi secretele și vocea interioară în micul cerc de mintea-mi.” (pg. 14, Caietul Teodorei)

 

”Eu mi-am dat seama că pot schimba trecutul. Pot să nu îmi mai simt pașii grei în momentul în care îmi amintesc. Pot să zâmbesc acum, căci timpul e al meu. Așa, perspectiva poate schimba trecutul.” (pg. 23, Caietul Teodorei)

 

”Dacă nu ești destul de bun ca ghid prin propria-ți poveste, nimeni nu va fi pentru tine.”
(pg. 32, Caietul Teodorei)

O atenție deosebită primește și sinele, adus în prim plan în multe dintre texte, la care autoarele țin foarte mult și care le diferențiază de cei din jur. El reprezintă un element de unicitate, care e necesar să fie cunoscut pentru a putea interacționa adecvat cu cei din jur. Acesta totuși nu se revelează pe de-a-ntregul tuturor, ci doar celor care sunt cu adevărat interesați de ceea ce autoarele au de spus. Pe de altă parte, refugiul în realitatea mentală este un prilej bun de introspecție, dar și mediul potrivit pentru creație.

”Mă întreb ce s-ar întâmpla dacă într-o secundă cerul s-ar deschide și ne-ar vorbi despre cât de mult va conta într-un final doar să ne iubim acum. Am uita de reproșuri, am dormi unul în brațele celuilalt, neștiind, de fapt, că cerurile noastre au stat mereu unite, în așteptarea păcii ce avea să ne purifice cu totul, să ne facă mai puternici decât vulnerabilitatea ce zace în sufletele noastre.” (pg. 94, Caietul Antoniei)

 

”Sunt un porumbel. Lupt pentru sațietate. Lupt pentru suflet, cuprins în greva foamei. Nu-mi permit să degust astăzi. Nu pot. Deși e tot ceea ce îmi doresc.” (pg. 109, Caietul Antoniei)

Un mix interesant de proză și poezie, pagini de jurnal, insight-uri din crearea unui roman, tehnici personale despre cum să te iubești mai mult atunci când ceilalți lipsesc și te simți singur, volumul poate fi citit ca o invitație în lumea celor foarte tineri, o încercare de a descoperi frământările, emoțiile și gândurile unor autoare a căror sensibilitate trece dincolo de cotele normale și se convertește în texte mai puțin convenționale. 

Puteți cumpăra cartea: Editura Cartea Daath.

Articole similare

Mowgli și Sânzienele la Cordoba: Parking (2019)

Carmen Florea

Obiecte pierdute, de Brooke Davis

Jovi Ene

Pan. Victoria, de Knut Hamsun

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult