O călătorie gratuită. Români în Gulagul sovietic, de Olga Pfeiffer Cunescu
Editura Vremea, Bucureşti, 2003
Colecţia Fapte, Idei, Documente
Puteţi cumpara cartea acum, de la Editura Vremea.
Editura Vremea tipăreşte de ani buni o colecţie deosebit de interesantă intitulată Fapte, Idei, Documente în dorinţa salutară, în continuare, chiar şi în anul 2010 de a dezgropa traumele trecutului nostru (dar nu numai) recent. Acest şantier atât de asemănator cu cele arheologice este unul vast şi se compune din mii si mii de faţete ale unei realităţi istorice delirante, crude şi nedrepte căci comunismul a reuşit performanţa să transforme în profunzime toate societăţile peste care suflarea sa criminală a trecut ca o boare glacială rău prevestitoare. Evident, cei care nu au trăit în interiorul acestui sistem pot în continuare să-l idealizeze, chiar să nege natura sa intrinsec criminală (ştim faptul că negarea Holocaustului este pasibilă cu sancţiuni de natură penală, ne întrebăm de ce acelaşi lucru nu se întâmplă cu partea represivă a sistemelor comuniste, Gulag sau celelalte variante locale ale acestei maşinării de ucis oameni) să afirme cu nonşalanţă că estici au stricat un frumos ideal care continuă să fie fezabil. De asemenea cei care au beneficiat din plin după redistribuirea bunăstării operată de comunism îl regretă după considerentul că atunci au fost şi ei cineva cu toate că nu mulţi din cei care aveau un statut social important atunci au reuşit să nu se descurce în noul sistem neo-post-comunist căci reţelele de putere, cel puţin în România, nu s-au schimbat în profunzime. Citeste continuarea »

Napoleon III cel neiubit, de Lucian Boia
“Che Guevara sau mistificarea istoriei”, de Jacobo Machover
“Palatul Patriarhiei. Personalităţi şi semnificaţii din istoria construcţiei sale”, de Nicolae Şt. Noica
“Din trecut”, de Constantin C. Giurescu
“Bucureşti-Arhipelag. Demolările anilor ’80: ştergeri, urme, reveniri”, de Cristian Popescu
Regele Playboy, Carol al II-lea al Romaniei, de Paul D. Quinlan
Dark Side of the Moon: The Magnificent Madness of the American Lunar Quest, de Gerard De Groot
„Les armes retournees. Colonisation et decolonisation francaise”, de Nouschi André

















