Carti Carti de istorie

Despre daci, cu bune, cu rele: ”Cu Dacia, printre daci mergând”, de Cătălin Borangic și Marius Marcu

”Cu Dacia, printre daci mergând”, de Cătălin Borangic și Marius Marcu
StudIS, Iași, 2020

Doi autori: unul, Cătălin Borangic, istoric, specialist în fenomenul militar din perioada clasică a Daciei preromane; al doilea, Marius Marcu, inginer. Ambii sunt membri fondatori ai Asociației Culturale Enciclopedia Dacica, o asociație care a realizat pe internet o bază de date care cuprinde cele mai importante informații despre civilizația geto-dacă.

Catalin Borangic

În volumul recent apărut, ”Cu Dacia, printre daci mergând” (neinspirat titlu, din punctul meu de vedere), cei doi autori experimentați în acest domeniu au încercat două lucruri complet diferite: pe de o parte, o educare a celor pasionați de lumea geto-dacă, iar pe de altă parte, o răfuire cu așa-numiții dacopați sau dacomani, de care lumea românească este din ce în ce mai sufocată. Să luăm aceste două aspecte pe rând, pentru a trage apoi câteva concluzii asupra acestei cărți.

Pe primul plan, Cătălin Borangic și Marius Marcu au încercat să educe publicul pasionat de istorie, cu precădere de cea antică, astfel încât acesta să descopere lucruri noi, inedite, să fie mai informat asupra celor pe care le cunoșteau doar în doze minime, cu privire la daci, romani, romanizare, dacism, tracism, proletcultism. Trebuie să recunoaștem că publicul pasionat de istorie, despre care vorbim, nu e alcătuit din specialiști, ci din oameni obișnuiți precum mine, care au subiecte preferate în istorie (unii îi au pe daci, alții pe incași sau pe pașoptiști) și încearcă să-și îmbogățească puținele cunoștințe acumulate cu altele noi, sperând că acestea provin din surse demne de încredere. Nu vorbim deci de specialiști, iar informațiile acestora (arheologi, istorici, antropologi) sunt deseori scrise pentru alți specialiști, într-un limbaj extrem de specializat, elitist și deseori… (să recunoaștem!) plictisitor.

Așadar, e nevoie de cei care popularizează știința (în acest caz, știința istorică) pentru ca cititorii obișnuiți să reușească să plutească în marea de site-uri și de dubioși specialiști și să înțeleagă mai ușor conceptele și evoluția istorică a unor teritorii sau popoare. Din acest punct de vedere, volumul este suficient de reușit, oferind tot ceea ce este necesar pentru a aprofunda unele subiecte din istoria geto-dacilor, mai ales în acele capitole scrise anume pentru reviste de istorie (inclusiv pentru ”Magazin istoric”). Și aduc în acest sens și câteva exemple: eseul ”Traci, geți, daci, geto-daci”, care discută despre diferențele dintre aceste etnonime și felul în care ele au fost folosite în antichitate și în timpurile moderne; un articol foarte bine documentat despre ”Femeile dacilor”, lăsate în umbră de marii conducători; o lămurire interesantă, extinsă asupra pelasgilor în capitolul ”Cine au fost pelasgii?”.

Adăugați acestor capitole și informații importante din restul cărții: faptul că facultățile de istorie nu mai au în orar cursuri speciale despre popoarele Antichității din zona Dunării, nici măcar despre daci; manualele școlare sunt pline de erori sau exagerări când vorbim de istoria antică; discuția despre prohibiția vinului la daci, care nu trebuie interpretată în sens literal, exact așa cum o spune Strabon;

”Foarte puține cetăți ale dacilor își pot justifica pretenția de ”orașe”. A nu se confunda cu ”dava”, termen prin care înțelegem un centru rezidențial important sau o cetate. O să vedem diferența.

 

Cu excepția capitalei Sarmizegetusa și poate a așezării de la Fețele Albe, unde se poate admite un caracter protourban, nicio altă cetate nu întrunește un minim de atribute care să permită încadrarea acesteia drept centru urban. Desigur, definiția de ”urban” este centrată pe realitățile civilizației mediteraneene, și nu pe cele ale lumii barbare, conceptul fiind, în esență, ușor diferit de la o cultură la alta. Ptolemeu numește toate așezările majore dacice ”poleis”, ceea ce arată importanța lor raportată la simplele așezări, dar asta nu le face comparabile cu omonimele lor grecești, chiar dacă pe plan local ele erau evident mai mult decât niște aglomerări ordinare.” (pag. 115)

Pe cel de-al doilea plan, Cătălin Borangic și Marius Marcu poartă un război. Împotriva dacomanilor. Împotriva dacopaților. Împotriva pretinșilor specialiști. Împotriva site-urilor dubioase. Împotriva celor care organizează acele lupte simulate la festivalurile antice, medievale etc. Așadar, să se răfuiască dur (și cu un limbaj prea oral pentru gustul meu) cu cei care elaborează teze despre faptul că romanizarea nu a existat, că românii sunt daci evoluați, că romanii au fugit repede și cu coada între picioare etc. Sigur, autorii au dreptate, dar aceste pagini și pasaje contrastează cu ansamblul unor informații interesante despre lumea geto-dacilor.

Aș putea spune că, alături de aceste răfuieli, există și alte capitole care nu prea își au rostul în economia ansamblului, deși ele sunt interesante dacă sunt privite separat. Un exemplu în acest sens fiind capitolul despre jocul ”Dacii și romanii”, pe care l-am jucat cu plăcere în copilărie, care este interesant ca subiect și ca studiu, dar aici parcă nu se potrivește, mai ales în mijlocul unor studii strict istorice. Și de aici pornește și concluzia că volumul păcătuiește din cauza unei lipse de sistematizări și a unei direcții unitare, care să mă determine să spun: veniți, luați-l, este o carte de istorie care merită citită în întregime. Aș fi putut renunța cu ușurință la 150-200 de pagini din cele aproape 400 și astfel ar fi ieșit o carte mai bună de istorie.

Așadar, per ansamblu, este o carte cu bune și cu rele. Nu trebuie să le accentuăm doar pe cele rele, dar nici să spunem că e o carte perfectă. Cititorii pasionați de istorie nu ar trebui să se ia după aparențe (titlu, copertă sau posibilele considerații ale adversarilor), ci să citească această carte cu încredere, care conține și câteva capitole excelente de istorie.

(Sursă fotografii: http://www.enciclopedia-dacica.ro/, https://anonimus.ro/2020/08/a-inceput/catalin-borangic/)

Articole similare

Einstein pentru debusolați, de Allan Percy

Jovi Ene

The Last Samurai (2003)

Jovi Ene

Legendele șefului de gară, de Adrian Petru Stepan

Jovi Ene

2 comments

Leontina 20 martie 2021 at 13:10

Doar că Marcu Marius nu este cel din poză

Reply
Jovi Ene 20 martie 2021 at 13:39

Scuze, nu știam, o să o elimin.
Mulțumesc pentru semnalare!

Reply

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult