”Riviera lui Chanel. Viața, iubirea și lupta pentru supraviețuire pe Coasta de Azur, 1930-1944”, de Anne De Courcy
Editura Litera, București, 2020
Traducere: Stanca Potoroacă
Anne De Courcy, scriitoare, jurnalistă și critic literar, realizează în volumul Riviera lui Chanel un catalog al personalităților care au poposit pe Coasta de Azur între 1930-1944, o lume a bogăției, luxului și extravaganței. Printre jucătorii principali se numără ducele și ducesa de Windsor, Joseph P. Kennedy, Gloria Swanson, Colette, Mitfords, Picasso, Cecil Beaton, H.G. Wells, Marlene Dietrich, Somerset Maugham și mulți alții. Elita venea aici în fiecare an aici pentru a înota, a juca și a scăpa de turbulențele care afectau restul Europei.
Războiul nu se simțea la fel, ororile nu afectau direct și nici în același mod lumea bogătașilor. În centrul strălucitor al lucrurilor se afla Coco Chanel și vila ei magnific amenajată, La Pausa, un loc ideal pentru refugiu. Frumusețea și inteligența sclipitoare a artistei au constituit magnet pentru mulți bărbați din lumea contemporană, iar talentul, etica profesională și gustul excelent în materie de vestimentație au făcut din ea o emblemă a rafinamentului. Dincolo de efemerul relațiilor prezente în acest volum stufos și de grozăvia războiului, doar eleganța creațiilor rămâne martor tăcut și neclintit al trecerii timpului.
Coco Chanel își construiește La Pausa în 1928 și populează locul cu mobilierul iubitului ei de atunci, ducele de Westminster. Vila a fost ridicată pe o creastă cu vedere la țărmul din Monaco, fiind înconjurată de măslini și grădini parfumate. Acesta va fi unul dintre locurile cheie ale Rivierei, multe dintre personalități vor locui aici pe perioade limitate, Chanel fiind un punct de sprijin pentru mulți dintre prietenii apropiați. Prezența ei se face simțită în volum prin special invențiile vestimentare și prin relațiile amoroase, dar cartea nu se concentrează numai asupra ei. Dincolo de război și paginile dedicate altor creatori contemporani, parte din capitole sunt sunt dedicate relației cu rivala sa, italianca Elsa Schiaparelli, faimoasă pentru creațiile suprarealiste, anul 1937 fiind emblematic pentru faptul că aceasta a câștigat admirația celor mai multe dintre clientele fidele ale lui Chanel. ”Hainele create de Schiap aveau culori strălucitoare, prin contrast, paleta monocromă folosită de Chanel provoca parcă un ușor deja vu.” (pg. 107)
Prăbușirea economică din 1929 și de spectrul nefast al lui Hitler nu au zădărnicit exuberanța celor care frecventau Riviera. Colette locuia aici într-un conac în apropiere de St. Tropez, Edith Wharton se refugiase într-o mănăstire din secolul al XVII-lea din Hyères. P. G. Wodehouse era aproape tot timpul în cazinoul din Cannes, iar Aldous Huxley scria în vila sa din Sanary-sur-Mer. Pentru unii aici fost locul în care au creat, dar pentru alții a fost locul în care s-au scufundat, pradă dependențelor, precum Serge Diaghilev și Jean Cocteau, care era legat de opiu de exemplu. Winston Churchill, invitat la Château de l’Horizon a fost printre singurii care avertizau petrecăreții de expansiunea fascismului, dar mulți dintre ei refuzau să vadă dincolo de gardurile vilelor somptuoase.
”Acea ultimă vară pe timp de pace a adus cu ea o ultimă explozie de veselie, atât de caracteristică Rivierei – focuri de artificii, baluri, concerte în aer liber, spectacole de teatru și petreceri aproape constante, precum și unul dintre cele mai așteptate evenimente – primul Festival de Film de la Cannes, care urma să înceapă pe 1 septembrie.” (pg. 133)
Chanel ar fi putut sta departe de război la La Pausa, dar viața la țară nu i se potrivea. Merge la Paris și locuiește la Ritz în două camere mici (suita fiind confiscată de naziști) cu Spatz Von Dincklage, un tânăr spion german oportunist. Acesta avea multe în comun cu Chanel, iar relația lor le-a făcut viața amândurora. Spatz i-a înlesnit unei rude a lui Chanel câștigarea libertății dintr-un lagăr de prizonieri, iar Chanel i-a oferit lui Von Dincklage accesul la lumea artiștilor, inclusiv a lui Jean Cocteau, scriitor și regizor prolific, și Misia Sert, un adevărat patron al artelor.
”Deși era hotărât pro-britanică, Chanel nu avea scrupule și nu i se părea un lucru rău să ceară ajutor de la ocupanți – ceea ce va și obține, foarte curând de la Spatz von Dincklage. Era o oportunistă care avea marele dar – pe care puțini dintre oamenii ca ea îl aveau – de a avea o oportunitate cu mult înainte ca alții să își dea seama de acest lucru. Nici nu era, bineînțeles, singura dintre prietenii săi care a găsit limbă comună cu autoritățile germane.” (pg. 202)
”În lunile dinaintea Eliberării, viața pe Riviera devenea tot mai încurcată și mai chinuitoare. Rezistența devenise mai puternică și mai plină de îndrăzneală, ceea ce se solda cu represalii tot mai frecvente ale germanilor împotriva prizonierilor civili; se înmulțiseră cazurile de trădare, datorate uneori sumelor mari de bani oferite informatorilor, alteori răzbunării, în timp de Milice și poliția continuau raziile.” (pg. 287)
Courcy relatează un episod în care Chanel este răpită din Ritz la începutul lui septembrie 1944 (cap. XVII, Ultimele zile) și dusă într-o locație necunoscută, unde este interogată despre relația ei cu Von Dincklage. Pentru acesta nu este menționată nicio sursă și pare puțin probabil având în vedere asemănarea ei izbitoare cu arestarea lui Chanel spre sfârșitul războiului de către doi membri ai Forțelor Interne franceze, soldați și cetățeni obișnuiți. S-a speculat că prietenia sa cu Winston Churchill ar fi salvat-o în acel moment critic. După acest eveniment, Chanel fuge din Franța și stabilește în Elveția, unde Von Dincklage, după ce scăpă de arestare și de urmărire penală, i se alătură. Din când în când, Chanel se strecura în Franța pentru a vizita La Pausa, pe care nu o va vinde decât în 1953, cu un an înainte de a-și redeschide casa de modă în Paris.
Chanel însăși era antisemită, dar această latură este doar amintită, ca apoi autoarea să aprecieze, spre final, că artista încercase o conciliere, probabil din plictiseală, ceea ce pare, din nou, în neconcordanță cu restul textului. Multe dintre fapte sunt doar plasate în volum, fără analiză și argumentare. Lectura înaintează greu, datorită numelor, locurilor și naturii amestecate a faptelor, când tragice, când amuzante. Juxtapunerea incomodă a decadenței înaltei societăți de pe Riviera și a atrocităților războiului sunt greu de conciliat.
Cartea este mai degrabă un dicționar de oameni și fapte, focusul lipsește, nici Chanel nu este punctul central și nici Riviera, iar partea a doua se axează pe descrierea Parisului în perioada Ocupației. Volumul pare un decupaj nereușit, iar unele dintre fapte sunt prezentate fără o legătură directă cu Chanel; nume sonore sunt aruncate în text mai degrabă pentru a atrage atenția, decât datorită fluxului întâmplărilor sau legăturii cu Riviera. Repetarea și ordinea haotică a evenimentelor, pagini întregi dedicate descrierii minuțioase ale unor personaje și accentul pe relațiile temporare fiecăruia, lipsa unui fir care să traverseze întreaga lucrare și popularea cu personaje diferite a fiecărui capitol îngreunează lectura și îndepărtează de la scopul inițial. Micile picanterii legate de personalități sunt în disonanță cu cea de-a doua parte a volumului, care se află sub imperiul ororii războiului și opresiunii față de evrei.
Puteți cumpăra cartea: Editura Litera.
(Sursă fotografii: litera.ro, castbox.fm)
