În ultimul deceniu, desprinse estetic din Valul Straniu Grecesc (Greek Weird Wave), filmele lui Yorgos Lanthimos au devenit tot mai cunoscute și dezbătute în Vest. Colaborarea cu Emma Stone este una dintre cele mai celebre de la Hollywood, reușind să-și potențeze unul celuilalt talentul regizoral și, respectiv, cel actoricesc. Din 2018, de la primul film realizat prin această colaborare vizibilitatea filmelor a continuat să crească exponențial.
1. The Favourite (Favorita, 2018)
The Favourite a fost, de fapt, primul meu contact cu cinematografia lui Lanthimos. Într-un sezon de premii ale cinematografiei americane în care favoritele păreau să fie pentru început Lady Gaga pentru rolul din A star is born și Glenn Close pentru rolul din The wife, în noaptea premiilor Oscar marea câștigătoare a fost Olivia Colman pentru rolul Reginei Anne. Îmi aduc aminte citind în presa vremii cum destule voci spuneau că e inadmisibil ca Academia Americană de Film să onoreze o asemenea blasfemie la adresa istoriei Angliei, dar și a culturii în general. Inițial am crezut că The Favourite este o parodie de prost gust menită doar să provoace reacții de revoltă și indignare ale publicului. Dar m-am înșelat foarte mult, iar acum este unul din filmele pe care le revăd cu mare plăcere.
Ca mai toate filmele lui Yorgos Lanthimos, The Favourite explorează spațiul din unghiuri neobișnuite prin obiective wide și fish-eye, surprinde corpuri cu mișcări robotice și interpretări actoricești stilizate. Boala reginei Anne o transformă într-o interfață mecanizată, robotizată a puterii – corpul ei suferind nu îi poate aduce bucurie nici măcar în privat atunci când nu mai este nevoită să întrupeze corpul politic. Mai mult, evadarea din acest corp problematic se petrece prin asumarea rolului de semi-zeu care facilitează hibridarea umanului cu animalul, lupta dintre cele două candidate pentru titlul de favorită a reginei Anne dovedindu-se a fi o luptă pentru integrarea în crescătoria de iepuri.
Disponibil pe Disney Plus.
2. Poor Things (Sărmane creaturi, 2023)
Mi-a fost destul de greu să decid să las abia pe locul al doilea acest film, deoarece vizual este chiar mai îndrăzneț decât Favorita. Totuși, inovația adevărată a fost făcută în precedentul, iar aici Yorgos Lanthimos doar și-a șlefuit tehnicile și procedeele artistice. De asemenea, este și primul film la care renunță la cadrele exterioare, construind toate decorurile în studio, inclusiv vaporul și marea pe care călătorește Bella Baxter. Reușește să atingă noi culmi ale straniului vizual – imagini prin care protagonista creată de un geniu asemănător lui Frankenstein descoperă lumea și ne invită și pe noi să o descoperim alături de ea. Această explorare vizuală este și cea mai dezinvoltă, poate și pentru că regizorul grec nu a fost cel care a scris scenariul – semnat de Tony McNamara, cel care a contribuit și la elaborarea scenariului pentru The Favourite. Dacă în filmele de început (perioada de limbă greacă), imaginea servea conceptului, în Poor Things pare că Lanthimos atinge apogeul descoperirii plăcerii imaginii pentru imagine. Desigur, acest fapt se datorează și bugetelor mai mari sau colaborărilor mai extinse.
Disponibil pe Disney Plus.
3. Kinds of kindness (Forme de bunătate, 2024)
Poate expresia supremă a viziunii sale asupra cinematografiei, Kinds of kindness este o reîntoarcere la preocupările sale din perioada în care regiza filme în limba greacă, dar cu un buget care să-i permită să le exploreze pe deplin. Regulile sociale arbitrare, limbajul artificial, relațiile de putere absurde și identitățile instabile ating un vârf al reprezentării aproape fără compromisuri comerciale. Cele trei povești funcționează și separat, dar, de fapt, compun un întreg al viziunii pesimiste pe care regizorul grec o are asupra libertății umane. Nu există un erou central, nu există progres moral, nu există nici măcar catharsis – fiecare poveste examinează până unde poate merge cineva pentru a fi acceptat, ce sacrifică pentru această acceptare și pentru iubire, dar și câtă autonomie are cu adevărat.
Pot să înțeleg că poate fi privit ca fiind departe de a fi cel mai bun film al lui Lanthimos, dar consider că-l reprezintă complet și nefiltrat.
Disponibil pe Disney Plus.
4. The Lobster (Homarul, 2015)
Primul film din etapa de limbă engleză, Homarul este poate și cel mai cunoscut și mai ușor de receptat pentru cineva nefamiliar cu cinematografia lui Yorgos Lanthimos. Idei comune din viața reală precum prejudecățile despre persoanele singure și importanța formării unui cuplu sunt duse la extrem – personajele sunt obligate să-și găsească un partener într-un interval limitat de timp, iar dacă nu reușesc, sunt transformate într-un animal ales de ele. În universul filmului, a nu fi într-un cuplu echivalează cu a înceta să mai fii considerat pe deplin uman, iar alegerea animalului este o declarație de identitate.
Disponibil pe HBO Max.
5. Bugonia (2025)
Cel mai recent film al lui Lanthimos, un remake al filmului sud-coreean Save the Green Planet! din 2003, este un nou spectacol al absurdului care sensibilizează prin comedia dusă la extrem, dar și prin tragism. Comedia maschează singurătatea, nevoia de sens, alienarea, incapacitatea de a comunica și tendința oamenilor de a construi mituri și conspirații pentru a da sens realității și a-și alina durerile. Unul dintre cei doi veri protagoniști devine amuzant tocmai pentru că este profund pierdut în aceste probleme. În schimb, celălalt ajunge să fie conștient de umanitatea sa și de destinul său, devenind un erou tragic într-o farsă tragicomică.
Disponibil pe SkyShowtime.
6. The Killing of the Sacred Deer (2017)
Făcând trimitere directă la tragedia Ifigenia în Aulis de Euripide, The Killing of a Sacred Deer este o meditație întunecată despre vină, responsabilitate și sacrificiu. Ca în tragedia antică, vina inițială (eroarea medicală a lui Steven Murphy – protagonistul interpretat de Colin Farrell) pare să producă un dezechilibru cosmic care poate fi reparat numai prin sacrificiu. Muzica este una dintre cele mai importante componente ale filmului – mai mult ca în alte din filmele sale. Corurile religioase, muzica sacră și compozițiile disonante creează atmosfera de ritual de sacrificiu.
Mențiuni speciale
Trebuie menționate și scurtmetrajele Nimic din 2019 și Bleat din 2022, dar și lungmetrajul Dogtooth (Caninul) din 2009, realizat în limba greacă. Nimic explorează tema dublului și creează un sentiment sufocant al posibilității de înlocuire fără ca cineva să observe, chiar dacă lucrurile ar putea părea evidente. Bleat, din păcate, este greu de văzut, fiind creat doar pentru a fi proiectat în condiții speciale pe marele ecran. Proiecțiile fiind foarte rare, a devenit aproape un mit al operei lui Lanthimos. Desigur, Doogtooth a fost filmul care l-a făcut cunoscut în lumea mare – o capodoperă a luptei artei sale regizorale împotriva dificultăților economice și sociale prin care trecea Grecia la vremea respectivă.
