Editorial

Top 5 cele mai bune filme văzute pe Netflix în decembrie 2019

Decembrie este, tradițional, luna în care văd cele mai multe filme, luna în care recuperez seriale, mini-serii sau documentare, iar cea mai mare parte dintre acestea le urmăresc pe Netflix. Așa a fost și decembrie 2019, am avut timp de câteva filme superbe și, ca de obicei, le-am împărțit în filme artistice (sunt curios ce premii va lua Marriage Story la Oscaruri) și mini-serii (mare parte din ele documentare). The Spy este, alături de Marriage Story, senzația lunii trecute, pentru că subiectele prezentate, dar și actorii, au realizat o treabă excelentă:

1. The Spy (2019, miniserie, 6 episoade)

”Spionul” ne oferă, sub formă de serial de ficțiune istorică, cele mai importante momente ale carierei lui Eli Cohen, cel care, în calitate de agent al Mossad, a fost implicat în numeroase acțiuni în Siria. Realizările sale au fost remarcabile, deși era singur acolo, el ajungând un om de încredere al conducătorilor, apoi într-o funcție importantă în statul arab, atunci într-un conflict aproape deschis cu Israelul, dar și în zone militare sensibile (Golan, Marea Galileii), pe care le-a descris atent prin comunicatele transmise în Israel și au fost folosite mai târziu în Războiul de Șase Zile. Acest serial urmărește atent activitatea lui Eli Cohen, legăturile sale cu familia, cu Israelul, cu lumea arabă, fără a face rabat de la suspans, de la detalii, de la calitate. Și, din nou, se remarcă și aici talentul lui Sacha Baron Cohen, care este excelent într-un rol dificil și sensibil. Nota: 9/10

2. Marriage Story (2019)

Una dintre cele mai dificile probleme ale unei căsnicii care se încheie este felul în care custodia copilului trebuie acordată unuia din soți și apoi împărțită cu vizitele celuilalt. Deși au încă un trecut important și îi leagă ceva sentimente, pentru Nicole și Charlie începe o perioadă dificilă, conflictuală, în care avocații duri din LA scot la iveală tot felul de mărunțișuri urâte, pe care ei le-au uitat sau le-au ignorat. Un film sfâșietor despre familie, copii și divorț, în care excelează cei doi actori (Scarlett Johansson și Adam Driver), cu un plus pentru cel de-al doilea. Nota: 9/10

3. The Confession Killer (2019, miniserie, 5 episoade)

Henry Lee Lucas a fost mereu un personaj controversat. Și-a omorât mama, a fost condamnat pentru asta, dar mai târziu, în 1983, a intrat în custodia polițiștilor americani, recunoscându-și vina (și împăunându-se cu asta) pentru peste 200 de crime. Dar a fost el cu adevărat vinovat pentru toate astea, a fost el cel mai mare criminal în serie din istorie? Documentarul de față încearcă să demonstreze mitomania sa, felul în care a dorit să devină un fel de celebritate, modalitatea în care celebrii Texas Rangers l-au manipulat și au încercat să rezolve toate crimele cu autor necunoscut prin intermediul lui. Unii dintre criminalii adevărați au fost prinși după moartea lui, în închisoare, pe baza ADN-ului, alții sunt încă în libertate. Nota: 8,5/10

 

4. The Movies That Made Us (2019, miniserie, 4 episoade)

Home Alone. Dirty Dancing. GhostBusters. Die Hard. Patru filme emblematice pentru anii 80-90, patru filme emblematice pentru cei din generația mea. Cum s-au născut, cum s-a făcut distribuția, cum s-a ales scenariul perfect și care au fost dificultățile? Despre asta e vorba în cele patru părți ale documentarului, unul creat atât cu imagini ale acelor vremuri, dar și cu interviuri în exclusivitate cu cei mai importanți oameni din spatele peliculelor. E drept, au lipsit, în mare parte, actorii din rolurile principale, dar rezultatul este ambițios și plin de nostalgie. Nota: 7/10

5. The Two Popes (2019)

Papa Benedict al XVI-lea își pregătește retragerea și are nevoie și de un succesor demn, și de un confesor, și de un prieten. Chiar dacă Jorge Bergoglio, cardinalul argentinian, pare un om simplu, el este sufletist, își recunoaște greșelile, păcatele, dar își afirmă și dorința de schimbare. Întâlnirea dintre ei, pe când amândoi voiau să se retragă, este providențială și, fără să știm dacă ei chiar și-au făcut acele confidențe, aduce una dintre cele mai frumoase discuții religioase și umane din ultima perioadă. În același timp, filmul este susținut de doi actori excelenți, Anthony Hopkins și Jonathan Pryce, de imagini care ne infățișează în adevărata splendoare Roma, Castelul Gandolfo sau Capela Sixtină. Cu toate asta, din punctul meu de vedere, suferă de oarecare didacticism, încercând să romanțeze cam prea mult funcția papală. Nota: 7/10

Pentru alte filme, puteți căuta cu încredere și pe grupul de recomandări Netflix România.

(Sursă fotografii: IMDb.com)

Articole similare

Următoarea poveste, de Cees Nooteboom

Jovi Ene

Prin blogosfera literară (19 – 25 iunie 2017)

Dan Romascanu

Love Actually (2003)

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult